Acum, când citiţi rândurile de faţă, vizavi de platoul Halelor din Ploieşti se demolează câteva magazine. Operatiune începută acum câteva zile. În acel loc se consumă o dramă. Sub oblăduirea unor magistraţi de la Curtea de Apel, care par să sufere de orbul găinilor.
Cea mai veche casă din Ploieşti a fost situată, până acum câţiva ani, în zona Halelor, mai precis pe Strada George Coşbuc, nr. 16, unde, în vara anului 2006, „Casa cu prăvălie Ilie Lumânărarul” s-a prăbuşit sub povara celor peste 100 de ani de existenţă. Acel imobil - în care a locuit, pentru o scurtă perioadă de timp, Ion Luca Caragiale, era trecut şi pe Lista Monumentelor Istorice, fiind considerat ca având o valoare istorică şi arhitecturală deosebită pentru evoluţia urbanistică a municipiului. Până la prăbuşirea ei, în anul 2006, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Prahova s-a aflat în procese cu cel care îşi spunea cu mare emfază că ar fi apropitarul imobilului. De exemplu, doar în anul 2007, erau cinci litigii cu proprietarul clădirii. Măi să fie, dar cine o fi oare acest adevărat Bruce Willis care să fie aşa de greu de ucis în Justiţie? Care şi-a permis să lase un monument arhitectonic să se dărâme fără ca nimeni să mişte un deget?
Comisarul buldozer intră în scenă
Intră în scenă ex-comisarul Mihai Gheorghe! Un fost poliţist care a devenit subiect al ziarelor. Nu pentru că ar fi fost un erou în lupta contra bandiţilor, tâlharilor sau infractorilor! A devenit subiect de presă după ce casa Ilie Lumânărarul a devenit pericol public. Cum celebra Casă îi stătea precum ghimpele în talpă, şi-ar fi dorit acolo, în locul ei, măcar un Mall, ori un supermarket - doar era situată în buricul târgului, nu? „EX-ul” a recurs la un plan „genial”. Se pare că, trăind atâţia ani printre şmenari, infractori şi alte jigănii de soiul acesta, ex-comisarul a luat şi el o boală. Nepăsarea şi, poate, altele mai grave... Cum a reuşit să răpună cea mai veche casă din oraş? A lăsat-o să se părăginească! Degeaba au cârâit autorităţile şi cei cărora le păsa cât de cât de crima asupra unui imobil atât de important. Omul susţinea sus şi tare că-i apropitar, că n-are bani, că nu-şi vinde mândreţea de căsuţă.
Masacrul
Autorităţile s-au dovedit, iarăşi, impotente şi fără pic de sânge-n instalaţie. Aşa că apropitarul le-a râs în nas! Ce-i drept, a avut şi parte de un noroc chior (ca să nu zicem altcumva) când a dat peste un judecător care habar nu avea despre legislaţia privind protecţia clădirilor de patrimoniu. Ca de exemplu, Legea 422/2001, care stipulează foarte clar că intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de Ministerul Culturii şi Cultelor.
„Desfiinţarea, distrugerea parţială sau totală, profanarea, precum şi degradarea monumentelor istorice sunt interzise şi se sancţionează conform legii” - precizează art. 10 din Legea 422. Ca să nu mai zicem de faptul că acesta a devenit proprietar al casei în baza unei chitanţe pe care nimeni nu a studiat-o mai cu de-amănuntul ca să constate că o fi având ceva hibe. Doar era în anul 2004, când nu se mai admiteau chitanţe făcute cam pe genunchi şi când se pretindea ca alături de acestea să se mai depună, în faţa notarului, şi un morman de alte documente care să ateste vecinătăţile, să se constate cine şi cum a devenit proprietar, care sunt situaţiile exacte de pe teren, clădiri şi alte angarale care îţi scot fire albe.
Aşa că, după ce ex-poliţistul a contribuit la dispariţia celei mai vechi clădiri din oraş, nimeni nu a plătit un sfanţ pentru masacrarea imobilului respectiv. Însă „EX-ul” a fost obligat, tot de către nevolnica Justiţie, să reconstruiască imobilul, dar nici vorbă să ducă la îndeplinire această decizie. Credeţi că a pătimit cumva din cauza acestei "obligaţii”? Ioc, nema problema!
Bazarul viselor ex-comisarului
În 1998, Liviu Mircescu se decide să cumpere un teren în Ploieşti. Situat pe Strada George Coşbuc, nr 18-20. Care teren era vândut de Mihaela Stoica. Doar că, la perfectarea actelor necesare obţinerii autorizaţiilor de construcţie, după măsurători, se constată că era mai mare şi avea 1092 metri pătraţi. Aşa că L.M. merge la organele abilitate, inclusiv în instanţă şi Judecătoria Ploieşti, unde, la 21.05.2003, i se admite şi autentifică tranzacţia în limitele terenului de 1092 mp. În acest timp se pare că un sifon de pe la Urbanism i-ar fi suflat lui Mihai Gheorghe că vecinul său are de fapt mai mult teren decât se specifica în actele iniţiale. Numai că mai exista un proprietar, Măcelaru Ion - care deţinea şi el o parte din terenul care despărţea familia Mircescu de Mihai Gheorghe.
Sarabanda numerelor, morţilor şi experţilor atomici
Cum terenul respectiv, de 400 de metri pătraţi, era de fapt o o mină de aur pentru ex-poliţistul Mihai Gheorghe, era firesc - nu-i aşa? - să demareze o adevărată prigoană împotriva vecinilor. Arsenalul a fost pe măsura pretenţiilor. Pentru început a cumpărat de la un fost moştenitor al terenului care-l despărţea de familia Mircescu. Punct ochit, punct lovit, dar terenurile familiei Mircescu erau tot acolo! La 18 iulie 2007, se schimbă radical modul în care lucrează experţii topografi din România. Dacă iniţial mega-meseriaşul Nechiti efectuase o expertiză alandala din care nu reiese clar cine cu cine se învecinează, care sunt limitele şi pe ce bază se fac măsurătorile ori se stabilesc perimetrele - dar ce mai conta. Cum expertiza făcută de Nechiti nu era prea demnă de încredere a apărut pe scenă Murgoci Constantin. Mare meseriaş!
Acesta ajunge la concluzia că terenul în litigu are două titluri de proprietate, perfect legale, dar şi că - după mega-calcule şi măsurători demne de NASA ori PENTAGON - unele construcţii de pe teren sau laturi ale terenului au câte 4,10 centimetri sau unele cote sunt de 15,71 metri! Marfă, asta da măsurătoare, la milimetru, la micron! Doar că acest SF avea să aibă urmări foarte grave, după cum vom vedea.
Ce justiţia mea, am dreptatea de partea mea! Când îmi convine
De la aceste măsurători prin instanţele ploieştene a urmat un adevărat măcel. Puzderie de procese deschise de către Mihai Gheorghe, puhoi de acte şi solicitări, memorii, certificate de deces, başca o poveste halucinantă şi abracadabrantă despre faptul că pe strada respectivă casele s-ar afla ba la numărul 16, ba că pe acolo ar fi imobile care au de fapt numerele 16-18 sau chiar 16-18-20! Cum flitul dat de magistraţii de la Judecătorie şi Tribunal a fost de neîndurat, Mihai Gheorghe a cerut dreptate la Curtea de Apel Ploieşti. Care a judecat.
Vai mama ei de judecată! Cam din fuga calului, fără a lua la puricat toate actele (mai ales chitanţa iniţială de vânzare-cumpărare, expertizele, autorizaţiile de construcţie, planuri topografice), fapt care ar fi putut să conducă cel puţin la trimiterea acasă, eventul în şuturi, a celui care pretindea că i s-a încălcat un drept, respectiv ex-poliţistul. Aşa se face că judecătorii Elena Staicu, Iolanda Mioara Grecu şi Aurelia Popa de la respectabila instituţie numită Curtea de Apel Ploieşti au musai nevoie de un control. Oftalmologic.
Cu barosul şi cu ranga. Pe magazine, dar şi pe jurnalişti
Completul respectiv i-a admis pretenţiile celui care a lăsat să fie mătrăşită casa Ilie Lumânărarul şi i-au oferit mână liberă pentru a demola - cu barosul şi ranga - o bună parte din magazinele care-i încălcau mândreţea de proprietate obţinută după lupte atât de migălos disputate. La demolare au participat, desigur, executorul judecătoresc, o droaie de jandarmi şi puţin a mai contat faptul că împotriva actului de executare există o acţiune pe rolul instanţelor. Păi, cum să nu respecte legea fostul poliţai? Mai ales când îi convine?
Dar toate acestea prea puţin contează pentru nişte distinşi magistraţi a căror menire este cu totul alta pe lumea asta. Nicidecum să verifice, cerceteze probleme de genul cum că ar exista suspiciunea unor falsuri, a unor documente mânărite şi complicităţi. Actul de justiţie de acest gen este o expresie vie a celebrului dicton: "Fiat Justitia, pereat mundus!”.
P.S. În timpul demolărilor, câţiva jurnalişti curioşi au fost agresaţi şi ameninţaţi. Au mai fost şi alte incidente pe vremea când celebra casă s-a prăbuşit. Unul căruia i s-a demolat magazinul - în care investise o căciulă de bani - a sunat la 112. A auzit, cu stupoare, de la dispecerat, că există o sentinţă şi că M.G. "este proprietar, cu acte, pe terenul respectiv!” Şi noi care credeam că, dacă suni la 112 o faci pentru alte probleme şi nu pentru a ţi se ghici viitorul ori să afli care sunt ultimele ştiri din ţară!