Dacă eşti Golea şi îţi încropeşti o ghimirlie, un hogeac în curtea ta dar fără autorizaţiei o dai de belea. Organul, autorităţile, inspectorii şi o puzderie de verificări te fac să pui şandramaua la pământ. Ca principiu, aceste avize, autorizări şi un noian de etape birocratice sunt necesare deoarece nu se poate construi alandala şi în devălmăşie. Dar asta-i un fel de discuţie inutilă, căci dacă ai cojones, faci tot ce vor muşchii tăi. De exemplu, la doi paşi de buricul conducerii judeţului, al Prefecturii, Primăriei Ploieşti, la o aruncătură de băţ de sediul ferocilor inspectori de la Urbanism, se construieşte. Fără ca pe cineva să-l doară capul. Mai precis în zona bazarului situat peste drum de Halele Centrale din Ploieşti.
Ar fi bine dacă n-ar fi aşa de rău. Ex-comisarul buldozer devine dezvoltator
În bazarul din buricul municipiului Ploieşti a existat un litigiu asupra unei parcele de teren. Justiţia prahoveană, prin mânuţa unor magistraţi de la Curtea de Apel Ploieşti, a decis ca ex-comisarul de poliţie, pe numele său Mihai Gheorghe, ar avea toate drepturile din lumea asta asupra bucăţii de teren pe care o râvnea din toate puterile. Aşa cum ziceam zilele trecute, judecata s-a făcut în dorul lelii şi în fuga calului. O puzderie de acte, documente sau alte cele hârţoage ar fi fost suficient de clare pentru a pune sub semnul întrebării dorinţele ex-comisarului. Asta ca să nu spunem şi că un asemenea proces ar fi trebuit să intre în atenţia altor organe. De cercetare – care ar fi trebuit să verifice, mai cu atenţie, cum s-a prăpădit casa Ilie Lumânărarul şi, mai ales, care au fost desuurile poveştii prin care în zona respectivă unele proprietăţi îşi schimbă, cam peste noapte, poziţia şi numărul de la poartă. Aşa s-a făcut că George Coşbuc de la 16 s-a ajuns la 16-18 şi apoi 16 – 18 -20! O mare contribuţie au avut şi unii care şi-au permis să avizeze şi să elibereze două titluri de proprietate care acordau dreptul deţinătorilor să fie proprietari peste aceeaşi suprafaţa de teren!
Cum judecătorii de la Curtea de Apel după ce au dat cu zarul şi au stabilit că ex-comisarul Mihai Gheoghe are câştig de cauză asupra terenului solicitat acesta a luat fuga-fuguţa dosărelul şi ţuşti la executare. Ca să nu se mai încurce şi formalităţile de fiţe de genul executor, somaţii, notificări, evaluări şi alte nimicuri de genul acesta – care nu-s decât pentru fraieri – proaspătul repus în drepturi a luat câţiva Dorei şi s-au pus cu baroasele, răngile şi flexul peste magazinele care se aflau pe terenul abia câştigat. Planurile sale de mega-dezvoltator trebuiau puse cât mai grabnic în realitate.
Minuni urbanistice şi edilitare
Dacă demolarea magazinelor şi inexistenţa unui executor la “baterea ţăruşilor” care stabileau perimetrul celui repus în drepturi ar fi fost necesare şi fireşti celor care mai visează la o minimă respectare a condiţiilor legii, iaca altă poznă. Dubioasă şi tare ciudată. După cum spuneam, în deschiderea prezentului articol, oricine a încercat să facă măcar un gărduţ, o ghimirlie, un garaj acolo ştie foarte bine că trebuie să alergi, să baţi la câteva zeci de uşi, proiecte, avize, autorizaţii etc pentru a-ţi edifica respectiva şandrama. Ei bine, ex-comisarul Mihai Gheorge pare să deţină secretul eficientizării maxime a căilor de obţinere a respectivelor avize şi autorizaţii. Pe terenul proaspăt re-dobândit au început să fie construite …. Magazine! Totul în coordonarea proaspătului învingător din lupta juridică de la Curtea de Apel Ploieşti.
Semn că încă se mai construieşte ceva şi pe la noi şi că omul este plin de iniţiativă. În mintea unora s-ar putea să apară niscaiva semne de întrebare. De exemplu cum se face că pe o sentinţă din luna decembrie se poate trece aşa de rapid la la executare (fără de executor) demolare şi deschiderea unui şantier în mai puţin de două luni? Timp în care am avut parte şi de sărbătorile de iarnă şi de o mică vacanţă ce ar presupune că organele care ar fi trebuit să avizeze, pritocească autorizaţiile de construcţie au cam stat şi ele pe lângă oalele cu sarmale sau caltaboşi?! Minunea asta ar trebui să fie cunoscută şi de alţii care stau şi aşteaptă luni de zile, cu sufletul la gură, eliberarea actelor care le permit ridicarea unei construcţii oarecare. Asta în varianta în care autorizaţiile chiar există, iar dacă nu sunt defel… ce mai contează acum? Casa Ilie Lumânărarul mai există?