Manevre şi panglicării made in Lukoil

În plin scandal generat de creşterea preţului pentru carburanţii vânduţi la pompă, printre miile de ştiruţe – mai utile sau mai puţin inultile - s-a strecurat una referitoare la rafinăria Petrotel – Lukoil.  Ştirea respectivă spunea că la rafinăria LukOil ar fi existând pierderi de 500 de milioane de dolari! Şi ce era mai grav se spunea spre finalul acelei ştiruţe anume că rafinăria de la Ploieşti ar putea fi închisă!
Puţini oameni stau să pună cap la cap informaţii din domenii mai greu de înţeles precum zona petrolului şi a rafinăriilor. „Petrotel Ploieşti, aflată în proprietatea LukOil nu a făcut niciodată profit în ultimii 10 ani. În aceste condiţii, ruşii iau în calcul inclusiv închiderea rafinăriei” se anunţa în ştirea difuzată de canalul money.ro. În continuarea ştirii – ca argument menit să susţină şi argumenteze credibilitate dezastrului de la LukOil se arată că: “Rafinăria Petrotel, deţinută de grupul rus LukOil, a înregistrat pierderi de 500 de milioane de dolari, în ultimii 10 ani”, potrivit directorului de dezvoltare al LukOil România, Constantin Tampiza.
Care director susţine că ar fi fost făcute eforturi financiare din partea acţionarilor, dar degeaba: “Au suplimentat ruşii cu 230 de milioane de dolari capitalul social, altfel se putea ajunge la faliment. Dacă se continuă în ritmul ăsta s-ar putea să se închidă. Cel puţin eu, dac-aş fi acţionarul majoritar, m-aş gândi şi la varianta asta din moment ce situaţia nu se ameliorează", a spus Tampiza, pentru Money.ro. La ora actuală firma LukOil România deţine rafinăria Petrotel Ploieşti şi o reţea de 310 de staţii de alimentare.

Povestea cu... cocoşul roşu din ograda LukOil. Care este şi nu prea

La prima vedere ar fi o poveste lacrimogenă, o dramă sau chiar subiectului unei telenovele de succes. Partea proastă e că lucrurile par să fie cu totul altfel decât o situaţie dificilă, o stare de fapt generată de criza economică. Putem presupune că totul face parte dintr-un mare plan. Care nu are ca scop decât o retragere “strategică” a investitorilor de la rafinăria ploieşteană. Cu mare tam tam şi cu ceva surle şi trâmbiţe. Contextul internaţional nu este deloc propice României, investitorii sunt hăituiţi de stat, lipsa de credibilitate dar şi haosul – sunt doar câteva din motivele mari, iar dacă mai adăugam şi o răceală (să spunem doar atât) a relaţiilor politico-economice dintre România şi Rusia vom avea cadrul general al unui tablou deloc roz.

Pe de altă parte mai există şi conflictul de interese, lupta de proiecte dintre mega-structurile care urmează să asigure gazul metan pentru Europa Occidentală. Context în care România nu are aliaţi, nu are prieteni şi se pare că iarăşi vom lua o mare leapşă (aşa cum am mai avut, recente, situaţii). În acest context ar fi tare greu să se accepte că mai poate cineva crede în bunele intenţii ale celor care deţin rafinăria ploieşteană. Unii au căzut în capcana de a lua de bun tot ce au primit, ca informaţii, prezentate trunchiat şi cu scopul de distrage atenţia de la problemele reale. Care probleme reale sunt în două mari direcţii: contextul internaţional care, pe de o parte, nu mai oferă atât de mult spaţiu de manevră investitorilor de acest tip iar, pe de altă parte, adevărata mare problemă a celor de la Petrotel LukOil este una dată tot de UE: grija faţă de Mediu!

Care Mediu, cacaia protecţiea?

Istoria investiţiilor în protecţia mediului care au fost (sau mai bine zis ar fi trebuit să fie) făcute de cei de la LukOil poate oricând să fie dată drept material de studiu pentru a se demonstra ineficienţa autorităţilor statului, cârdăşia dintre politicieni, investitori, organizaţii politice, economice sau chiar între diferite paliere din administraţia statului. Gluma bună ar fi să apară cineva din partea instituţiilor abilitate ale statului român care să se intereseze de soarta combinatului, de planurile asumate la privatizare, caiete de sarcini, termene... etc.

Adică un morman de obligaţii pentru “investitori”. Care au simulat destul de bine aceste “bune intenţii”. Concret, nu a văzut nimeni modernizarea şi investiţiile anunţate iniţial, la privatizare. Ani de zile au tot tărăgănat şi jucat ţurca prin gard cu autorităţile de la protecţia a mediului. Cum resursele rafinăriei sunt un fel de borcan de miere bănuim că mulţi s-au mânjit. Unii pot spune că n–au făcut-o dar asta înseamnă şi mai mult! Au dovedit incompetenţă, reavoinţă şi o complicitate care, deocamdată, nu a fost concretizată în dosare sau alte “evenimente” ori “incidente”. Practic s-a mers la limita bunului simţ, a legilor care nici ele n-au fost “interpretate şi aplicate” aşa cum era normal şi firesc. Totul cu un singur scop: bani, bani, mulţi bani! Soarta rafinăriei era şi se va vedea cât de curînd, pecetluită! Niciodată nu a existat o intenţie de modernizare şi dezvoltare a acestei afaceri! Cât despre protecţia mediului... doar o glumă!

Dasfidania

Peste puţin timp, România va trebui să dea socoteală pentru tot ce poluează: combinate siderurgice, rafinării, rampe de gunoi, halde şi bataluri cu reziduri de toate felurile. Anul 2012 va fi unul în care UE se va pune cu parul peste România. Adică sancţiuni, procese, amenzi şi alte chestiuni care stau la îndemâna UE. Am fost avertizaţi, atenţionaţi şi întrebaţi de sute de ori de către autorităţile UE cu privire la stadiul rezolvării problemelor de mediu. În Prahova există şi rafinăria Petrotel LukOil, alături de celelalte, cu un munte de probleme de mediu nerezolvate. Răgazul este extrem de scurt, nici cu inelul Arabelei nu se mai poate face nimic! Nici pentru ţară iar pentru rafinăria Petrotel nici atât! Ar mai fi niscaiva variante, unele testate deja. Cum ar fi “transferul tehnologic”, “relocarea” sau mai vechea metodă neaoş carpatină: pârjolul! Dar nu focul, ci tocatul mărunt-mărunţel şi vânzarea la fier vechi!

Andrei TUDOR