Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

DNA este obligat să îi plătească daune morale procurorului Liviu Tudose
Categorie: Dezvăluiri

DNA i-a încălcat dreptul la imagine, la viață privată, la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție procurorului Liviu Tudose în momentul în care reprezentanți din cadrul instituției menționate au furnizat către presă informații cu caracter secret din dosarul acestuia, încă dinainte de a fi reținut și chiar audiat. În baza acestei concluzii, magistrații Tribunalului București au obligat DNA la plata unor daune morale procurorului Liviu Tudose, fostul șef al Parchetului Curții de Apel Ploiești, care a avut calitatea de reclamant împotriva Parchetului Anticorupție în dosarul 7218/3/2019.

Citește și: Instanța obligă DNA și statul român să-i plătească daune fostului șef al PCA Ploiești, Liviu Tudose, pentru reținerea și arestarea nelegale
 
Informațiile sunt furnizate în exclusivitate de Lumea Justitiei care prezintă sentința nr. 1628 din noiembrie 2021. Iată fragmentele relevante: 

„Tribunalul, fata de aspectele evocate mai sus, constata ca inca inainte ca reclamantul sa fie audiat la respectiva unitate de parchet, inainte de a afla acuzatiile in integralitatea lor si de a se putea apara prin aceasta audiere, in spatiul public s-au dat ca certe retinerea si chiar arestarea lui cu precizarea ca acest lucru va surveni ca urmarea a comiterii infractiunilor relatate in comunicatul de presa nr. nr.336/VHI/3, prin referirea la 'un magistrat'. Tribunalul retine ca fiind intemeiate argumentele reclamantului, in sensul ca informatiile care au ajuns in spatiul public induceau publicului nu doar ideea de vinovatie, dar si pe aceea a unei arestari sigure (chiar inainte de retinerea si de audierea obligatorie in acel moment, potrivit codului de procedura penala), stiut fiind faptul ca retinerea este o etapa premergatoare obligatorie arestarii si decizia privind o asemenea masura nu poate fi luata decat dupa audierea obligatorie a persoanei cercetate, prin aprecierea coroborata a probelor din dosar.

In continuare, in aceeasi zi, tot in jurul orei 16.00, presa mentiona ca a ajuns la DNA Ploiesti pentru audiere si facea referire la faptul ca 'exista deja aviz pentru retinere de la CSM', sugerand, fara nicio indoiala, ca retinerea lui este sigura, cu toate ca nici la acea ora reclamantul nu fusese inca chemat la sediul DNA, cu atat mai putin audiat; mai mult decat atat, ziaristii prezentau in articole detalii despre noile acuzatii ce urmau a i se aduce si despre care nu cunostea aproape nimic, indicand ca izvor al acestora 'surse judiciare'. Tribunalul constata ca aceste aspecte au fost probate de catre reclamant, prin inscrisurile (exemple articole) anexate cererii.
Tribunalul reține că fapta ilicită imputată pârâtei DNA constă în divulgarea unor probe dintr-un dosar penal aflat în faza de urmărire penală la această instituție.

Tribunalul subliniaza ca respectarea obligatiei de asigurare a secretului probelor in timpul anchetei penale, ca exceptie de la principiul universal al liberului acces la informatiile de interes public, are drept scop protejarea unor importante drepturi universale ale celor implicati in astfel de cercetari, precum dreptul la viata privata (art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului), dreptul la propria imagine (prin raportare la dreptul la libertatea de exprimare prevazut de art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului), dreptul la un proces echitabil si prezumtia de nevinovatie (art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului).

(...)

In raport de aceste dispozitii legale si de dovezile administrate in cauza, din care rezultă cu certitudine că informațiile cu privire la dosar și la probe provin de la parata DNA ce le-a realizat in cursul cercetarii penale din dosarul penal, Tribunalul retine ca aceasta institutie are calitate procesuala pasiva in calitate de autoritate publica ce detinea informatia secreta, legiuitorul atribuindu-i acesteia principala obligatie si raspundere pentru asigurarea securitatii informatiilor.
 
VEZI ȘI: Scrisoare deschisă a fostului procuror PCA Ploiești, Liviu Tudose, către ministrul Justiției

Achitat definitiv

Liviu Tudose, repus în funcție de CSM în 2018, iar ulterior pensionat, a fost achitat definitiv în dosarul instrumentat de DNA Ploiești. Procurorii l-au acuzat de luare de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, într-o cauza care i-a vizat pe fostul deputat de Prahova Sebastian Ghiță,  fostul comandant al Poliției Prahova Viorel Dosaru,  fostul șef al Direcției Generale Anticorupție Prahova Constantin Ispas și actualul procuror general adjunct delegat al PCA Ploiești Aurelian Mihăilă.

Al doilea proces: “150.000 lei reprezentând daune morale cauzate prin reţinerea şi arestarea nelegală a reclamantului”

Tot la sfârșitul anului 2021, instanța s-a pronunțat și în al doilea proces deschis de Liviu Tudose, de această dată împotriva statului român: “Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 150.000 lei reprezentând daune morale cauzate prin reţinerea şi arestarea nelegală a reclamantului şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la plata efectivă. Obligă pârâtul la plata sumei de 14643,38 lei reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu asistenţa juridică în cursul procesului penal în legătură cu măsurile preventive de libertate şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la plata efectivă. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3570 lei reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 24 noiembrie 2021”.

Back To Top