Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Dezvăluiri

O familie din Breaza are de ales: pe străzi sau la puşcărie? Hăituiţi de propria soră şi de mătuşă. Condamnaţi pentru că nu se supun celor mari şi deştepţi. 20 de ani de calvar. Judecătorii prahoveni au o mare şi grea dilemă: DREPTATE SAU JUSTIŢIE?

Povestea familiei Florea, din Breaza, este una în care se regăseşte pe deplin drama românului - vorba cronicarului - "aflat sub vremi”. A vremurilor când lăcomia, când obtuzitatea autorităţilor şi incompetenţa organelor statului sunt folosite pentru a distruge vieţile celor care au nefericitul păcat de a cădea între angrenajele acestui mecansim diabolic. Victimele sunt strivite de indolenţa, lipsa de interes sau chiar de complicitatea celor care ar fi trebuit să le acorde întreaga asistenţă, totala preocupare şi grijă. Rezultatele acestei "lucrături”, ale "mişcărilor” acestui mecanism”? Distrugerea de vieţi omeneşti.

Pornind de la rubedenii

În urma publicării seriei de articole dedicate rubedeniilor din Justiţia prahoveană aveam să primesc un e-mail. Şocant şi plin de durere. O poveste halucinantă şi absurdă. De aceea am spus că ar fi nedrept din partea mea să-l comentez. Iată ce ne povestea expeditorul care ne semnala:


Peste 20 de ani de dihonie


"Un caz ieşit din comun, care durează din anul 1987, am scris bine, 1987, de mai bine de 20 de ani, toate hotărârile date în acest lung proces, fiind date de către instanţele prahovene, cea mai mare fiind Curtea de Apel Ploieşti. Nu există nicio hotărâre dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie Bucureşti, asa cum este normal, fiindcă recursul împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti s-a întors, după doi ani de stat la Bucureşti, fiindcă erau multe dosare [la acea vreme - n.r.]. D-na Lungu Viorica, împotriva căreia înaintasem recursul, era angajată a Ministerului Justiţiei şi a făcut tot posibilul ca dosarul (nostru - n.r.) să se judece tot în Prahova.
Datorită rudelor din aceste instituţii, noi am pierdut o casă şi 10 000 mp teren si ajungem şi la puşcărie, fiindcă Enescu Luminiţa, cea care a emis hotărârea de evacuare în baza unui act de proprietate, are pe mătuşa sa la DNA Prahova, iar plângerea noastră, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a venit spre soluţionare organelor din Prahova, şi vă daţi seama că soluţia dată a fost una favorabilă judecătoarei.
Faţă de cele relatate, vroiam să ajung la ideea că, acum, după o sentinţă de evacuare, dată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a pus în aplicare o hotărâre de evacuare, investită cu formulă executorie de către Graure Mădălina Petrosina, pe baza unui act fals de proprietate, aşa cum reiese din Ordonanţa nr.907/2007 dar şi Rezoluţia nr.1191/2007 emisă de Parchetul Câmpina. Procurorul Onea Lucian a dat corect adevărul ascuns de 20 de ani, dar abia după şase luni de la data când ar fi trebuit să fim evacuaţi din casă şi aruncaţi în stradă.


Rubedeniile, ce vă spuneam?!


Ulterior a venit şi D-l procuror Graure care a infirmat soluţia dată în dosarul penal 1191/2007 fiindcă era implicată şi soţia sa, Graure Mădălina, şi doar nu era cazul să o considere vinovată pe aceasta. Binenteles că a fost mai usor să infirme adevărul; ca să ajungem noi la puşcărie pentru tulburare de posesie, nu soţia sa. D-l prim procuror Graure a uitat că ordonanta 907/2007 a ramas validă, iar adevărul este totuşi în mâinile noastre. Respectiva posesie (proprietate despre care se invocă şi se cere trimiterea în puşcărie a semnatarilor acestei scrisori - n.r.) este deţinută de Lungu Viorica printr-o evacuare abuzivă, în baza unui act de proprietate întocmit prin declaraţii false în faţa notarului. Doar că ne este mai greu să trecem de mafia justiţiară şi imobiliară din Prahova? Dar poate o să reuşim. Nu ne dăm bătuţi! Ajutaţi-ne să publicăm adevărul împotriva acestei mafii. Actele spun tot adevărul. Doar ei îl infirmă, cei cu putere şi bani.
Esenţial: Dosarele penale nu trebuiau soluţionate de către prim-procurorul Graure atâta vreme cât soţia sa a dispus sentinţe judecătoreşti în ceea ce priveşte cazul nostru.
Ne aflam în continuare, în luptă, împotriva oamenilor care au dat sentinţe
judecătoreşti ilegale, pe baza unor acte de proprietate false, lucru constatat şi infirmat, în acelaşi timp, de Parchetul Câmpina.
Cu respect, fam. Florea din Breaza.


După moartea tatălui


O moştenire a făcut să apară ura şi duşmănia între cei şase copii ai celui care a fost Florea I. Constantin din Breaza. Oamenii au ajuns să se urască, să se acuze şi să se târască prin faţa procurorilor sau a judecătorilor de peste 20 de ani. Complicităţi, acte măsluite, două decenii de necazuri şi o mare dramă: la un pas de a fi scos de Poliţie în stradă sau de a-i trimite în puşcărie! Ei spun că totul li se întâmplă pentru simplul fapt că îşi apără munca de o viaţă în faţa unui complot care a început - cum aminteam - acum peste 20 de ani!
Nenorocirile familiei Florea au început din anul 1981, după ce, mai bine de 60 de ani, rostul acesteia a fost unul firesc. Bunicul, Florea I. Constantin, se căsătorise în 1923 cu Alexandrina. Căsătorie din care au rezultat şase copii. Femeia a venit cu zestrea sa, un loc de casă, pe care exista o căsuţă şi un grajd. În anul 1966, băiatul lor cel mai mic, Constantin C. Florea, avea să se însoare şi el, iar pentru că era cel mai mic dintre toţi fraţii săi ei s-au hotărât ca acesta să rămână alături de părinţi. "În 1966 am început munca la casa asta. Greu şi cu multă trudă, după 15 ani de muncă, prin 1981, eram aproape de terminarea ei, dar a murit tata”, spune Constantin C. Florea. După moartea lui Florea I. Constantin, între copii şi mama lor se întocmeşte un certificat de moştenitor (nr.177/11.02.1981). La masa succesorală aveau să apară primele probleme.


Un pământ, un grajd şi nicio casă


Cu ştiinţă sau nu, din grabă sau nepricepere, ca tot omul aflat la necaz, nimeni nu a luat în seamă unele neclarităţi şi inexactităţi. Greşeală care avea să-i coste amarnic peste ani. La împărţirea moştenirii aveau să se dezbată doar 2.500 mp de pământ, iar cei şase copii au fost de acord că este bine să se respecte înţelegerea iniţială. Lungu Viorica, fata defunctului, trebuia să primească pământul şi grajdul, "iar Constantin să aibă parte de casă, că el a avut grijă de cei bătrâni!”.
Batrâna îndeplinise astfel, şi dorinţa soţului ei, decedat prin 1981, care voia ca fiecare dintre copii să aibă un acoperiş deasupra capului. Cum Viorica şi o altă soră aveau casele lor, Constantin urma să-şi trăiască zilele în casa părintească, fireşte, ingrijind-o şi pe mama lor. Viorica, însă, si-a luat mama din casa în care trăise atâţia ani şi a dus-o la cealaltă soră pentru ca ea, departe de ochii fratelui Constantin, să poată lucra la deposedarea acestuia de casa din Breaza. Mai întâi a recurs recurg la plămădirea unui act de vânzare a imobilului, determinând-o pe mama lor să i-l vânda ei, de data aceasta. Liniştea, prietenia frăţească, înţelegerea din familia pe care o formau până atunci au dispărut brusc. Viorica l-a dat în judecată pe Constantin pentru a-l obliga să evacueze casa părintească, împreună cu soţia şi cei doi copii.
Numai că, la dezbaterea succesorală, nici pe notar, dar nici pe moştenitori nu i-au interesat dacă defunctul trăise într-o casă şi nu cumva în grajd sau pe acele pământuri care tocmai se împărţeau! Aşa cum fiul, Florea C. Constantin, nu avea să apară la această împărţire.


Justiţia întârzie


După puţin timp, în iunie '81, moştenitoarea Lungu Viorica avea să-i vândă casa fratelui său Florea Constantin şi cumnatei sale Florea Aneta. Nici de această dată cei care aveau obligaţia legală să constate dacă vânzătoarea avea dreptul să vândă ceva şi care era calitatea sa în această tranzacţie, deoarece nu era nici proprietar şi nici nu fusese adusă la dezbatere pe masa succesorală, nu au intervenit. Totuşi, contractul de vânzare (2102/09, iunie 1981) avea să fie parafat, semnat şi legalizat - deci un document perfect valabil şi acum, aşa cum prevede Legea. Contractul îl obliga pe Florea Constantin să aibă grijă de mama sa, Alexandrina Florea. Un act care, peste ani, avea să încurce pe deplin pe toată lumea, dar să fie omis sau scos la iveală în funcţie de context. După şase ani, Lungu Viorica avea să meargă la fratele său să discute despre casă şi să-i propună să o ducă pe mama lor (Alexandrina Florea) la fiica ei, Pădurice Alexandrina.


După Revoluţie, ca înainte sau falsul prescris


Imediat după Revoluţie, Lungu Viorica şi Pădurice Alexandrina au început să vândă din terenurile pe care susţineau că le-ar fi avut cu acte în regulă. Inclusiv casa în care se aflau fratele şi nepoţii! Abia din acest moment familia Florea avea să vadă clar care erau intenţiile celor două surori.
Ele au început tranzacţiile de terenuri şi au întocmit un contract de vânzare-cumpărare, iar fratele lor, Florea C., s-a trezit şi cu un proces pe cap în care se cerea anularea contractului de vânzare-cumpărare cu numărul de autentificare1642 şi nicidecum 2102. Instanţa de la Câmpina ia o decizie halucinantă (3159): anulează un act care, în fapt, nu există pe nicăieri! Cum sentinţa s-a dovedit inutilă pentru Lungu V., aceasta avea să treacă la modificarea numărului actului anulat de instanţă. Cu pixul! Procurorii aveau să constate - dar tot după ani buni - falsul, dar să susţină că fapta s-a... prescris! Numai că documentul respectiv, ulterior avea să servească, bine mersi, ca probă în alte procese, dar şi drept argument pentru alungarea familiei Florea din casă, scoaterea lor din orice drepturi şi chiar la condamnarea acestora.


Va urma


Familia Florea Constantin abia după acel proces avea să se dumirească cum stau lucrurile şi au cerut un alt partaj care ar fi trebuit să stabilească foarte clar cine şi ce le reveneau ca moştenire. Oamenii sperau că adevărul va ieşi la lumină şi că fiecare îi va reveni ce i se cuvine.
Poliţia nu s-a sesizat pe motiv că nu este de competenţa sa. Primăria Breaza, în loc să contribuie la elucidare acestor pricini, avea să facă tot felul de mânării şi să anuleze un ROL dar şi să deschidă altul, în 1990! Doar în baza unor vorbe! Procurorii prahoveni îşi dau şi ei cu stângul în dreptul, iar instanţele prahovene condamnă un om pentru că a fost împins la disperare şi a ţinut să-şi apere ceea ce consideră că-i aparţine de peste 60 de ani!

 

 

Back To Top