Primăria Breaza şi Justiţia strivesc o familie * Mână'n mână - „Organul” şi o Administraţie de doi bani * Complicitate machiavelică între instituţii * O casă şi două acte perfect valabile * Mânărie cu documente la Primăria Breaza * Procurorii prahoveni închid ochii în faţa unor falsuri * Acte măsluite dar numai bune de emis decizii ale instanţei *
Burtocraţia şi fazanii săi
Vai de cel care încă mai are o brumă de încredere în instituţiile statului precum administraţia locală, Parchet, Judecătorie, Tribunal sau alte asemenea. Oamenii care mai cred în Dreptate, în actul de Justiţie şi în autorităţile statului se pare că nu sunt altceva decât nişte fazani (numai buni de jumulit şi puşi la frigare) pentru burtocraţia onorabililor diriguitori care s-au oploşit prin acele instituţii în care ar trebui să avem încredere.
Noi tot sperăm că răul are o limită şi că nu suntem nişte rătăciţi pe acest tărâm al tristeţii şi suspinelor numit România. Astăzi vom reveni asupra unei drame. O tragedie în care obtuzitatea, ipocrizia şi o indiferenţă criminală au pus o familie simplă într-o situaţie incredibilă.
O proprietate şi două hârtii care se bat cap în cap! Perfect... valabile!
La finele anului trecut vă prezentam drama familiei Florea din Breaza. Un caz care arată cum au reuşit judecătorii români o performanţă incredibilă: pentru o casă din Breaza există două titluri de proprietate, ambele fiind perfect valabile!
Familia Florea Constantin se luptă de 20 de ani să îşi rezolve un litigiu asupra unei moşteniri. O casă, acareturile şi terenurile din jurul acestora - în suprafaţă de 8.200 mp.
Iniţial, la împărţirea moştenirii aveau să se dezbată doar 2.500 mp de pământ. Cei şase copii ai celui care a fost F.C. au căzut de acord că este bine să se respecte o înţelegere iniţială, potrivit căreia Lungu Viorica, fata defunctului, trebuia să primească pământul şi un grajd. Un alt fiu, Florea Constantin trebuia să aibă parte de casă, pentru că el a avut grijă de cei bătrâni!
Numai că, la dezbaterea succesorală - din anul 1981 - nu avea să se spună dacă răposatul trăise într-o casă şi nu cumva în grajd sau prin cine ştie ce bordei săpat în acele pământuri care tocmai se împărţeau. După ani buni, membrii familiei Florea s-au trezit că sunt târâţi prin tribunale pentru a răspunde în faţa Justiţiei, sub acuzaţia că ar fi acaparat cu de-a sila întreaga moştenire. Timp de 20 de ani au trebăluit magistraţii la aceste dosare. În care vreme niciodată nu s-a pus în discuţie - aşa cum ar fi fost firesc - cota de moştenire care ar fi trebuit să-i revină fiecărei părţi.
Uimirea familiei Florea
Tot în '81, moştenitoarea Lungu Viorica avea să-şi vândă partea sa, care-i revenise conform înţelegerii iniţiale, şi ca urmare a dezbaterii succesorale, de care am făcut vorbire ceva mai sus, către fratele său Florea Constantin şi cumnata sa (Florea Aneta).
Nici de această dată cei care aveau obligaţia legală să constate dacă vânzătoarea avea dreptul să vândă ceva şi care era calitatea sa în această tranzacţie, deoarece nu era nici proprietar şi nici nu fusese adusă pentru dezbateri la masa succesorală, nu au făcut lumină! Contractul de vânzare (2102/09 iunie 1981) avea să fie parafat, semnat şi legalizat - document perfect valabil şi acum. Contractul prevedea ca Florea Constantin să aibă grijă de mama sa, Florea Alexandrina. Imediat după Revoluţie, Lungu Viorica şi o altă soră, Pădurice Alexandrina, au început să vândă din terenurile pe care susţineau că le-ar fi deţinut cu acte în regulă. Au revendicat drepturi şi asupra casei în care se aflau fratele şi nepoţii! Abia din acel moment familia Florea avea să vadă, cu uimire, care erau intenţiile surorii şi ale mătuşii lor.
Opresiunea Justiţiei
Aşa s-a trezit Florenii târâţi prin tot felul de procese, constatând, profund şocaţi, că de la un an la altul se confruntau cu sentinţe defavorabile lor, care contraziceau tot ce considerau că este real şi care întăreau pretenţiile formulate de Lungu Viorica. Judecătorii nu şi-au pus niciodată problema că astfel de sentinţe şi decizii anulau definitiv partea de moştenire a familiei Florea Constantin şi că drepturile acesteia nu se mai regăseau nicăieri. Pe de o parte, familia Florea Constantin aveau să se confrunte cu un potop de procese, iar pe de altă parte, vedeau cum, între timp, pământurile respective erau vândute către unii sau alţii. Familia Florea spune că toate deciziile instanţelor ar fi de fapt o mascaradă. Că nimeni nu a judecat cu dreaptă cumpănire actele, declaraţiile sau înscrisurile din dosare. Justiţia română a decis că trebuie să fie decăzuţi din orice drepturi. S-a ajuns chiar la condamnarea membrilor familiei la puşcărie pentru că ocupau abuziv casa pe care chiar ei o construiseră!
Primăria Breaza - haotică, penală şi bună de luat la şuturi
Un singur procuror avea să cerceteze de-a fir a păr povestea respectivă şi să conchidă că au fost falsificate documente care au condus la sentinţe părtinitoare, dar tot el a spus că nu poate declanşa urmărirea penală, faptele fiind prescrise (!).Edilii locali din Breaza - foşti sau actuali - au ignorat ani buni drama care se petrecea sub nasul lor. Prin pasivitate şi dezinteres pot fi consideraţi şi ei complici la întreaga nenorocire a familiilor implicate în acest scandal. Prin modul în care au reuşit să jongleze cu documentele privind proprietatea familiei Florea şi totala lor incompetenţă, unii dintre slujbaşii administraţiei locale ar trebui să dea cu subsemnatul în faţa organelor de cercetare.
Marea brambureală
Membrii familiei Florea au reuşit cu mare greutate să obţină un Istoric de ROL, pentru a se lămuri cum figurează ei în catastifele autorităţilor brezene. Document care le-a parvenit după ce au aflat, spre stupoarea lor, că n-ar mai deţine nicio sfoară de pământ şi nici casă sau alte acareturi!
După ani şi ani, printr-o corespondenţă asiduă, purtată cu administraţia din Breaza, au aflat că: „registrul cadastral a fost întocmit de OCOTA Prahova în anul 1985 şi predat către Consiliul Popular Orăşenesc Breaza. Nu cunoaştem în baza căror documente s-au efectuat aceste înscrieri în registrul parcelelor cu privire la nr. tarla, nr. parcelă, suprafaţa, categoria, posesor” - spune o depeşă, semnată de primarul Nicolae Ferestrăeru, dar şi de alte două reprezentante ale Oficiului juridic din cadrul Primăriei Breaza. O altă misivă spune şi ea că: „ ...în ceea ce priveşte evidenţele fiscale au fost preluate în anul 1999 de la Ministerul Finanţelor Publice şi procedând la verificarea acestora s-a constatat că nu figuraţi înregistraţi şi impuşi în evidenţele fiscale”. Culmea este că la prima citire a celor două documente ai putea crede că familia Florea ar fi fost alcătuită din nişte venetici care emit pretenţii la terenuri şi case aflate în Breaza! Dar tot aceeaşi administraţie a mai trimis alte acte în care spune, negru pe alb, că la parcela 1260 „figurează Florea C. Constantin - 375 m.p. curţi construcţii”. Casa, terenurile şi tot ce ar fi fost dreptul familiei Florea s-au evaporat dintr-un condei mânuit cu măiastră osârdie de mândra administraţie a brezenilor!
!!!
Potrivit unui Istoric de ROL Agricol, emis de aceeaşi primărie Breaza la finele anului trecut, familia Florea ar fi avut, între 1981-1984, un teren de 8.400 mp, o casă de locuit (de 62 mp), construită în 1973, şi un grajd de 25 mp. În acelaşi Istoric de Rol se arată, pe perioade, cum terenurile s-au tot redus ca suprafaţă (?) şi cum familia Florea a rămas (fără ca ea să-şi vândă măcar o palmă din pământurile respective!) cu o sfoară de teren cu suprafaţa de 375 mp! Aşa cum avea să rămână şi fără casă. Finalul „Istoricului” este apoteotic: „... anul 2003 - se anulează partida, registrul agricol nu are rubrica de menţiuni”...
La ora actuală familia Florea este într-o situaţie deloc de invidiat. Potrivit deciziilor judecătorilor prahoveni, familia Florea ar trebui să meargă la puşcărie pentru că ocupă propria casă (abuziv, ilegal etc). Mai mult, în baza sentinţelor şi a costurilor invocate de preopinentă pentru cei 20 de ani calvar, cheltuielile au dus la poprirea pensiei şi a veniturilor familiei Florea Constantin.
Cu un glonţ în ceafă aţi încercat?
Disperat şi fără să mai aibă discernământul necesar pentru a se gândi la urmările faptelor sale, mezinul familiei Florea a încercat să-şi omoare mătuşa, pe V.L., care venise împreună cu executorul judecătoresc să-i arunce în stradă. Nepotul respectiv a fost condamnat şi este la un pas de puşcărie. Acum el regretă amarnic fapta sa, dar pentru acesta şi ai săi... cam greu să mai existe o scăpare. Familia Florea spune că totul are o explicaţie simplă. Mătuşa lor a lucrat cândva, ca medic, în cadrul Ministerului Justiţiei şi că este apărată de un întreg sistem. Care funcţionează ireproşabil în cazul ei, şi că acestui mecanism infernal nu i se poate opune nimeni şi nimic.
Rudele fostei dr. V.L. sunt obligate de Justiţia română să se mute din casa la care au muncit, pentru a o ridica, timp de zeci de ani. Se pot muta oriunde. Pe stradă, pe câmp, în păduri sau peşteri. După o viaţă de muncă, acum, această familie nu mai are dreptul la absolut nimic! Decât să meargă la puşcărie!
Oare autorităţile şi „onorabilele „organe” nu ar fi „acţionat” mai eficient dacă ar fi folosit un glonţ? Plătit, ca la chinezi, desigur, tot de familia Florea?