Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Dezvăluiri

Cei mai mulţi dintre primarii prahoveni nu dau doi bani pe legile care prevăd că trebuie să-şi facă publică declaraţia de avere. Din 104 localităţi câte are judeţul, în 91 dintre cazuri, primarii au uitat de declaraţiile de avere. 54 de localităţi nu au un site unde să publice declaraţiile de avere ale conducerii primăriilor, iar 37, deşi au site, declaraţiile fie lipsesc cu desăvârşire, fie, dacă există, sunt vechi de ani de zile. Trecând peste acest aspect şi mai trist este faptul că, din aceste pagini, lipsesc propuneri de afaceri sau potenţialul economic al localităţilor.

Potrivit legii 115 din 1996, modificată, magistraţii, demnitarii, funcţionarii publici şi persoanele care au funcţii de conducere sunt obligate să-şi declare averile. Aceste prevederi sunt întărite de altele. Potrivit legii 144/2007 a Agenţiei Naţionale de Integritate, angajaţii autorităţilor publice şi a instituţiilor publice trebuie să depună declaraţiile de avere la compartimentul de resurse umane sau la secretariatul instituţiilor, iar secretariatele au obligaţia de a publica pe site-ul instituţiei sau la aviziere, declaraţiile de avere ale angajaţilor. În ciuda acestor prevederi, primarii prahoveni nu se omoară cu firea. 54 de localităţi nu au încă un site sau acesta e în construcţie. În această situaţie se află printre altele Adunaţi, Aluniş, Apostolache, Ariceştii Zeletin, Balta Doamnei, Bătrâni, Berceni, Bertea, Blejoi, Călugăreni, Ceptura, Ceraşu, Cocorăşti Colţ, Cosminele, Floreşti sau Fulga, dar şi oraşele Plopeni, Slănic şi Văleni de Munte. În cazul altor 37 de localităţi, edilii şefi fie nu au postat declaraţia de avere, fie în locul declaraţiei actualului primar este cea a fostului primar ca la Ariceşti Rahtivani sau Bălţeşti. Plopeniul are site, dar conform acestuia, primar este încă Octavian Zaharia. Pagina web îl dă pe fostul primar drept persoană de contact. Cât despre linkuri, de la mass media locale poţi ajunge doar la o listă a ziarelor centrale.

 

Fără propuneri de afaceri


În general, site-urile localităţilor prahovene sunt făcute doar ca să fie, fără a se acorda o atenţie mărită conţinutului lor. Astfel, dacă există localizare şi contact, administratorii site-urilor cred că au făcut tot ce se putea. În foarte puţine cazuri, pe aceste pagini web există propuneri de afaceri pentru posibili investitori care să folosească forţa de muncă a localităţilor şi resursele acestora. De altfel, în cele mai multe dintre cazuri, comunele sărace nu au nici pagină de Interent. În această situaţie se află, de exemplu, Călugăreni, dar şi Ceptura sau Cocorăştii Colţ. Lapoşul s-ar putea mândri măcar cu zona frumoasă pe care o are, dar la secţiunea turism de pe un site fără prea multe informaţii disponibile, nu apare nimic, la fel cum gol este şi spaţiul pentru proiecte investiţionale sau agricultură, adică tot ce intră la capitoul dezvoltare. La Talea, autorităţile locale oferă spre exploatare şi idei de... afaceri. „Se pot amenaja pe raza comunei ferme de creştere a păsărilor dotate cu centre de prelucrare şi valorificare a produselor avicole, ferme de creştere a struţilor, a iepurilor, ferme de porumbei, de fazani, ferme de melci, păuni, herghelii ş.a”, adică ceea ce poţi face mai peste tot. Vizitatorii site-urilor localităţilor prahovene pot observa că, de cele mai multe ori, autorităţile au încercat să fie în rândul lumii, dar ori nu au găsit administratorul potrivit, ori nu au investit şi urmărit aceste site-uri. De aceea, zeci de site-uri sunt lipsite de conţinut şi, deşi prezintă de exemplu localitatea Plopeni sau Talea, au pe prima pagină ... Halele Centrale din Ploieşti. Din cele mai multe nici măcar nu poţi vedea fără să cauţi prea mult cine anume este primarul. Într-o asemnea situaţie nici nu trebuie să ne mirăm că cel puţin 40% dintre localităţile prahovene aşteaptă milă de la Consiliul Judeţean Prahova, realizând venituri proprii anuale de aproximativ 10 miliarde de lei vechi şi chiar mai puţin.

 

Aternative


Pentru că cele mai multe primării din judeţ nu au un site oficial nici până acum, prahovenii din toate colţurile judeţului îşi pot înjura aleşii pe o pagină web. Pe www.afaceriagricole.net, locuitorii Prahovei, şi nu numai ei, îşi pot posta părerea despre localitate şi despre activitatea primarului. Intrând pe pagina dedicată mai multor localităţi din judeţ am ajuns la concluzia că, în general, oamenii nu sunt mulţumiţi de activitatea celor pe care i-au ales. Că sunt de la ţară sau de la oraş, prahovenii au ţinut să critice activitatea din primăriile unde locuiesc pe acest site. La Ceraşu, un anume Costică Butnariu se plânge de faptul că localitatea nu are apă curentă. Tot aici, un anonim spune că cei din primărie nu au făcut altceva decât să fure. La Blejoi, un sătean vrea terenul de fotbal promis de ani de zile de autorităţi, altul vrea proiectul de canalizare în toată comuna. În Comarnic, oamenii se plâng de faptul că nu se mai termică lucrările la Samtid să poată merge şi ei pe străzi asfaltate. Livia Ioniţă spune că a venit după mai mulţi ani de stat prin Franţa la Filipeştii de Pădure şi că la intrarea în Călineşti a găsit o mare mizerie. Aneta Munteanu scrie despre primăria din Mizil: „ Văd că la modă sunt familiile în primărie: fam. Dinu, fam. Petrescu, fam. Dragomir, fam. Stănescu, fam. Nicolae, soacre, nurori, cumnaţi, părinţii, copii, chiar nu vă este ruşine? Văd că pentru unii posturile nu sunt blocate; ruşine!”. Tudor Forin spune despre primarul din Slănic: „Cel mai bun din ultimii primari. Este cam solitar, nu are nici o bază în cei ce îl "ajută" aceştia fiind consilieri + Vice. Mai are multe de învăţat si de la noi, cei de jos. Suntem dispuşi pentru aşa ceva, însă trebuie să ne solicite. Acestea sunt doar câteva dintre problemele pe care le ridică prahovenii şi cel mai probabil neştiute de autorităţile locale care nu s-au învrednicit să facă un site.

Back To Top