Categorie: Dezvăluiri

Un segment extrem de important al mecanismului Justiţiei este reprezentat de procuror. Acesta este considerat un specialist, un reprezentant al autorităţii statului care are în spatele său toată puterea, toate competenţele conferite de lege. El are la dispoziţie întreaga putere a unui stat, are menirea de a fi cel mai aprig apărător al Legii. Cum se susţine că România este o ţară democrată, că suntem vajnici apărători ai cetăţenilor, poziţia procurorilor prahoveni ar fi trebuit să fie una onorabilă şi demnă de respect. Numai că, verificarea activităţii ultimilor doi ani a parchetelor prahovene a demonstrat că nu este nici pe departe aşa.

Practic procurorii prahoveni - mai cu seamă cei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti - au fost prinşi cu nădragii în vine, cu robele suflecate până la brâu, iar o analiză aşa de complexă, care se întinde pe sute de pagini (mai exact pe 757!) ne demonstrează că activitatea procurorilor este tare departe de ce ne dorim sau ce speram noi, cei atât de creduli şi de naivi. Se poate spune că din specialişti în apărarea Legii au devenit un fel de avocaţi ai statului. Cu ochii pe ceas, visând salarii cât mai barosane, fuga spre Tribunal sau Judecătorie (ca judecători).

Vorba unui veteran de pe acolo: „Mănâncă banii statului de pomană dar şi timpul dat de Dumnezeu!”.
Noi, justiţiabilii se spune că avem o imagine total deformată şi nu suntem decât un fel de piele a... briciului în faţa acestor magistraţi.
Ridicăm preşul de pe un munte de gunoi, dar să nu se înţeleagă că îi luăm otova pe toţi procurorii şi că avem neobrăzarea să pretindem că pe acolo ar fi numai lene, incompetenţă sau dezinteres. Unii mai şi muncesc, mai pun suflet în ce fac, sunt buni în meseria lor, dar se pare că nu sunt aşa de mulţi sau în funcţii de conducere ca să ia decizii de îndreptarea a situaţiei.

Post-modernism dezolant după eşecul Gorneanu

În ultimii doi ani de muncă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a fost nevoie de un imens şantier pentru a repune cât de cât în ordine treburile după cel care a condus - se pare că mai mult cu picioarele - această instituţie, nimeni altul decât ex-prim procurorul Stelian Gorneanu. Lipsa de interes, de talent organizatoric şi o dezorganizare impardonabilă pentru o asemenea instituţie au fost doar câteva din motivele pentru care a fost uşuit din funcţia de prim procuror. A urmat în funcţie d-na procuror Apostol Cristina. În parte, a reuşit să-şi pună subalternii la treabă, dar greu de sperat la minuni peste noapte. O mare vină o are şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, care nu s-a implicat aşa cum ar fi trebuit în supravegherea „puilor” de la instituţia inferioară. Iar despre Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ce să mai facem referire. Acesta nu a observat niciodată că pe la Ploieşti este o situaţie de criză care trebuie tratată cu prioritate şi cu o atenţie maximă.

Cu toate că legea o cere (art. 65 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată), controlul se exercită de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel prin procurori anume desemnaţi. Or, această activitate a fost desfăşurată de procurori anume desemnaţi din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în special ca urmare a unor plângeri şi sesizări ale petenţilor adresate Consiliului Superior al Magistraturii. Doar când Golea se sătura de modul în care decurgeau anchetele procurorilor şi sesiza neregulile la C.S.M., abia atunci se îndura un ditai procurorul de la Curtea de Apel să catadicsească la a-şi urni preţioasa persoană spre colegii de la Tribunal. Se pare că din această cauză s-a ajuns la o foarte slabă colaborare cu Poliţia pentru efectuarea cercetărilor sau la înregistrarea cauzelor. Este destul de greu de crezut că ar fi vorba de incompetenţă, iar lenea ar putea să fie doar o posibilă scuză.

Procurorul care a inventat maşina timpului

Iată cum au „operat” procurorii prahoveni în câteva dosare. Astfel, în dosarul nr.../P/2007 având drept obiect un accident de muncă, procurorul care a instrumentat dosarul respectiv avea să dea dovadă vie a faptului că, atunci când vrea, un procuror se poate plimba prin timp! El a trimis cauza la poliţie pentru efectuarea de cercetări, anterior înregistrării dosarului la parchet. Era vorba despre un accident de muncă produs la data de 4 decembrie 2007. La aceeaşi dată, în mod paradoxal, procurorul a emis o rezoluţie (fără număr), în baza art. 219 Cod procedură penală (corect: 217 alin. 4 Cod procedură penală) şi a dispus efectuarea unor cercetări de către organele de poliţie. A doua zi, la 5 decembrie 2007, s-a înregistrat procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de organele de poliţie, fiind constituit dosarul nr. .../P/2007. După atâta efort, merita o pauză. Aşa că, în intervalul decembrie 2007-octombrie 2008 nu s-a efectuat niciun act de cercetare!

Tone de dosare pe cap de procuror

O altă cauză a situaţiei dezastruoase în care funcţionează Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a ţinut şi de volumul imens de lucru. În 2008, mâna de procurori de la această instituţie a avut de-a face cu 19.160 de dosare. Ca fie cu adevărat premianţi, procurorii de pe lângă Judecătoria Ploieşti ar fi avut nevoie de o dotare corespunzătoare (măcar un sediu şi nu bojdeuca de acum). La finele anului 2008 erau nesoluţionate 12259 cauze, din care 5918 cauze cu autori neidentificaţi. Cu un asemenea volum de dosare, la care se mai adaugă şi o mare lipsă de personal, iar o parte dintre cei care au venit fiind „boboci” (teoria ca teoria, dar practica ne omoară), au dus la înregistrarea celor aproape 6.000 de dosare care aşteptau să fie luate la bani mărunţi de cineva. O mare problemă a mai fost generată şi de faptul că nu s-a colaborat bine cu organele de poliţie. Dacă un procuror începător avea să colaboreze cu un poliţist tot „boboc”, îşi poate închipui oricine că multe dosare au bătut pasul pe loc. Asta nu exclude şi alte tipuri de „colaborări” între şulfele bătrâne din ambele tabere dar nu este cazul să le amintim acum.

Oricum procurorilor de la această instanţă li se poate reproşa că nu au ştiut (sau nu au avut habar ori interes) să gestioneze relaţia cu poliţiştii în derularea anchetelor. La începutul lunii octombrie 2008, la Poliţie existau 744 de dosare cu o vechime între 6 luni şi un an şi jumătate. Iar la procurori alte 622 de cauze cu o vechime de 6-18 luni!

La sertarul cu praf şi păianjeni

În unele dosare procurorii au dat cu flit ideii de muncă susţinută şi organizată. Elanul lor justiţiar s-a dovedit doar cât au făcut drumul cu unele dosare spre... fişet sau sertarul vreunui birou! Care dosare ar fi fost bibilite şi meremetisite de poliţişti - nu ştim dacă întocmai ca la carte - dar aveau tot ce pretinde legea că le-ar fi trebuit.
Astfel, în dosarul nr. ... /P/2006, în ianuarie 2007 s-a întocmit referatul de terminarea urmăririi penale pentru infracţiunile de ameninţare. Numai că, în intervalul februarie 2007 - 1 august 2008, cauza a fost repartizată, în mod succesiv, la 3 procurori, dar nici măcar unul dintre ei nu şi-a luat răgazul necesar şi nu s-au efectuat acte de urmărire penală. La fel, în dosarul nr. .../P/2007, la 19 noiembrie 2007, organele de poliţie au întocmit referatul de terminarea urmăririi penale, cauza fiind repartizată şi redistribuită la 2 (doi) procurori. Din luna noiembrie 2007 până în octombrie 2008, nu s-a efectuat niciun act de către procurori. Abia când s-au trezit cu inspectorii de la Consiliul Superior al Magistraturii pe capul lor au pus mâna pe stilou şi au dat „drumul” dosarului respectiv. Într-un alt dosar, la data de 9 mai 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, iar la 6 iunie 2007, s-a întocmit referatul de terminarea urmăririi penale. În perioada iunie 2007 - octombrie 2008, cauza a fost repartizată, în mod succesiv, la 3 procurori şi nu s-a efectuat niciun act de urmărire penală

 

Mai vreţi? Vă mai oferim „speţe”, pentru că are balta peşte!


Dosarul nr. .../P/2006. La 13 martie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar la 17 iulie 2007, s-a întocmit referatul de terminarea urmăririi penale.
Cauza a fost repartizată şi redistribuită la 4 procurori. Dosarul a zăcut bine mersi la cei patru cavaleri ai Justiţiei. În intervalul iulie 2007 - octombrie 2008, în cauza respectivă nu s-au efectuat acte de urmărire penală. Când au mucegăit foile şi păianjenii au trăit ca belferii prin acest dosar, după 1 an şi 3 luni, cauza a fost restituită de procuror la organele de poliţie, în vederea completării cercetărilor, ceea ce denotă modul superficial de exercitarea activităţii de supraveghere a cercetărilor de către procurori.
În alt dosar (Dosarul nr. ... /P/2007), la 14 martie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de furt calificat. Totodată, la 8 iunie 2007, s-a întocmit referatul de terminarea urmăririi penale. Cauza a fost repartizată şi redistribuită la 3 procurori, cică în urma fluctuaţiei de personal, iar în intervalul iunie 2007 - octombrie 2008, nu s-au efectuat acte de urmărire penală. Vai de păgubitul care nu a pornit ca Jiji pe urmele hoţilor, a crezut că „organele” sunt la datorie, dar a luat o mare ţeapă. Pentru un abandon de familie, în dosarul nr. ... /P/2006, urmărirea penală a fost începută la 24 noiembrie 2006, iar la 18 decembrie 2006 s-a întocmit referatul de terminarea urmăririi penale. În perioada februarie 2007 - septembrie 2008, timp de 1 an şi 7 luni, cauza a fost repartizată la 3 procurori şi nu s-au efectuat acte de urmărire penală. Într-un dosar care avea drept cauză provocarea de scandal şi tulburarea liniştii şi ordinii publice (Dosarul nr. ... /P/2007), la 29 august 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale. La 11 septembrie 2007, s-a întocmit referatul de terminarea urmăririi penale şi timp de 1 an nu s-au efectuat acte de urmărire penală.
Abia la o verificare a C.S.M., printr-o ordonanţă, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ. Un scandal, o bătaie soldată cu vătămare corporală (Dosarul nr. .../P/2007), la 9 mai 2007 s-a dispus începerea urmăririi penale, iar la 14 august 2007 s-a întocmit referatul de terminarea urmăririi penale. Maaaamă!, ce repede s-au mişcat - or fi spus victimele - dar, în intervalul august 2007 - octombrie 2008, timp de 1 an şi 2 luni, cauza a fost repartizată la 3 procurori, neefectuându-se niciun act de cercetare.

 

28 de luni pentru nimic!


În dosarul nr. .../P/2006. obiectul cauzei îl constituie infracţiunea de înşelăciune. În intervalul mai 2006 - septembrie 2008, timp de 2 ani şi 4 luni, nu s-au efectuat acte de urmărire penală, cauza aflându-se la Biroul de Cercetări Penale din cadrul Poliţiei Ploieşti. În cauză, s-a întocmit doar o notă de îndrumări de către procuror, la 10 iunie 2008, iar până la controlul inspecţiei CSM nu s-au efectuat actele dispuse de acesta.
Multe alte dosare cu diverse tâlhării, infracţiuni şi diferite speţe, hoţi care zburdă liberi au zăcut, în vreme ce infractorii s-au bucurat pe deplin de libertate. Unii au scăpat, după 1-2 ani de aşa zisă cercetare, cu o... amendă! Alţii au dat 1-2 declaraţii pe la poliţie şi cam atât, chit că unii s-au dat drept inspectori sau cine ştie ce alţi oficiali ai statului (oare şi procurori?).

 

Efectul influenţelor negative asupra indicatorului de operativitate


Inspectorii care au verificat activitatea procurorilor de la acest parchet au observat că „s-au constatat deficienţe în activitatea de urmărire penală, în special prin tergiversarea soluţionării cauzelor mai vechi de 1 an de la sesizare şi 6 luni de la începerea urmăririi penale”. Frumos, nu?! Iar noi chiar credeam că totul duduie pe acolo. „De asemenea, au existat mai multe dosare aflate în lucru la procurori, cu propuneri de trimitere în judecată sau de neînceperea urmăririi penale, ce nu au fost soluţionate în termen rezonabil, şi care au influenţat negativ indicatorul de operativitate”. Interesant ar fi să vedem şi cine ar fi implicaţi în aceste dosare care au fost „nelucrate” sau atât de „tergiversate.

 

Lucrări... de mântuială şi după mazilire


Deficienţe grave privind modul de soluţionare a plângerilor s-au constatat, în parte şi în anul 2008, după ce a fost mazilit ex-prim procurorul Gorneanu. Semn că nici noua conducere nu a reuşit să urnească maşinăria aşa cum ar fi trebuit. Edificatoare în acest sens ar fi unele dintre lucrările pe care distinşii procurori ar fi trebuit să le execute.
Astfel, lucrarea nr. 317/VIII/1/2008, înregistrată la 28 ianuarie 2008, nu a fost soluţionată timp de peste 8 luni, iar la 6 octombrie 2008 procurorul i-a comunicat petentei că ar fi cazul să revină cu informaţii suplimentare şi să precizeze numărul de dosar în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
În mod similar, lucrarea nr. 323/VIII/1/2008, înregistrată la 31 ianuarie 2008, a fost finalizată la 2 octombrie 2008. După nouă luni de zile petentul a fost invitat de procuror la parchet pentru a preciza obiectul plângerii! La fel şi cu lucrarea nr. 231/VIII/1/2008, înregistrată la 24 ianuarie 2008. La 29 august 2008 (după 7 luni), procurorul a socotit că a meditat suficient asupra lucrării sale şi a trecut la acţiune. El a solicitat petentului să furnizeze lămuriri suplimentare, pentru calificarea obiectului sesizării. Să mai spună cineva că nu se lucrează!

 

Cu Parlamentul ce-o fi avut?


Semnificativă este lucrarea nr. 1379/VIIII/1/2008, înregistrată la 8 mai 2008, având ca obiect sesizarea Parlamentului României (Camera Deputaţilor - Comisia de cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii), prin care s-au solicitat relaţii privind doi inculpaţi trimişi în judecată. Rezultatul verificărilor a fost transmis Parlamentului după 5 luni, la 8 octombrie 2008. Ce să ne mai mirăm că plebea aşteaptă mult şi bine până când află dacă statul şi legea sar să-l apere.
C.S.M.-ul ca for suprem susţine că „În anul 2008, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, deşi a luat măsuri de reorganizare a activităţii de urmărire penală, nu a exercitat un control riguros privind verificarea cauzelor mai vechi de 1 an de la sesizare şi 6 luni de la începerea urmăririi penale şi nu a stabilit un program de măsuri pentru eliminarea întârzierilor în soluţionarea cauzelor”. Tot inspectorii mai spun că „La data controlului exista un număr foarte mare de cauze înregistrate în anii anteriori: 679 mai vechi de 1 an de la sesizare şi 687 mai vechi de 6 luni de la începerea urmăririi penale”.

 

Procurori aduşi cu arcanul la Ploieşti?


Ca să dovedească faptul că nu are chiar niciun fel de răspundere cu ce se întâmplă la Ploieşti, onorabilul C.S.M. concluzionează: „Nesoluţionarea, în termen rezonabil, a unui număr important de dosare s-a datorat unor cauze obiective (fluctuaţia de personal şi deficitul de procurori, complexitatea), precum şi cauze subiective determinate de neimplicarea unor procurori în exercitarea activităţii de urmărire penală”. Cum deficitul de personal este o veche problemă la acest parchet, iată ce ne spune C.S.M.: „Evident, sub acest aspect trebuie relevat faptul că la fluctuaţia de personal s-a adăugat împrejurarea că în anul 2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti au funcţionat procurori cu experienţă redusă, inclusiv 5 procurori stagiari”.

 

CSM spune că procurorii nu îşi merită statutul de meseriaşi


Inspecţia celor de la CSM a pus degetul pe rană: „... indiferent de dificultăţile şi vulnerabilităţile determinate de fluctuaţia de procurori, este evident că în activitatea de supravegherea cercetărilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-au constatat deficienţe grave”. Cu toate că nu a făcut niciodată demersurile de a asigura instituţiei ploieştene personal suficient şi o susţinere pe măsura volumului de muncă, C.S.M afirmă că hiba este aici, la noi. „Procurorii nu au exercitat în mod permanent conducerea şi controlul activităţii de cercetare penală a poliţiei judiciare, nu au dispus îndrumări şi nu au verificat modul de realizare a acestora...În acest sens, prim procurorul trebuia să exercite un control riguros cu privire la stadiul dosarelor aflate în lucru la poliţie, în special cele cu urmărirea penală începută”.

 

Să avem (sau nu) încredere în Justiţie?!


Vedem că Poliţia nu prea se pricepe, că procurorii nu sunt suficienţi sau aşa de bine pregătiţi, judecătorii sunt îngropaţi în munţi de dosare, grefierii şi personalul auxiliar nu au agrafe, scotch, bolduri, coli de hârtie şi nici măcar timbre! Salarii mari (şi foarte mari) au doar unii. Preşedintele Băsescu susţine că există o depăşire a competenţelor de către instanţe când judecă acele acordări de salarii şi prime către... magistraţi! La mijloc suntem noi. Contribuabili, justiţiabili şi ce om mai fi pentru domniile lor. Unii ar spune că am avea nişte pene crescute pe ici-colo. Colorate şi numai bune de smuls sau jumulit. Mai există un dubiu: culoarea penelor este indecisă şi nu ştim dacă suntem papagali ori fazani. Deoarece Justiţia nu s-a pronunţat.

 

 

Back To Top