Categorie: Dezvăluiri

Asfaltul este acea materie primă care, pe lângă avantajele unui trafic decent aduce şi mulţi bani şmecherilor din domeniu. Asfaltul nu a adus, până acum, la Ploieşti, procurorii DNA, de exemplu, dar sperăm cu toată sinceritatea că cineva din acele birouri tăcute ale secţiei ploieştene se va urni să arunce nişte întrebări prin Primăria Ploieşti. Ar fi primul caz de anvergură în care se implică inactivii procurori DNA de la Ploieşti. Le dăm gratuit acest pont, pentru că, pe lângă beneficiile unei posibile promovări pentru rezultate deosebite, vor reuşi, dacă cercetează, să elucideze una dintre problemele de nerezolvat până acum cu care se confruntă cetăţenii: de ce avem aici, la Ploieşti, cele mai proaste şi scumpe străzi din România? Şi, ca să nu lungim vorba, vă prezentăm, în premieră, sifonarea banului public de către vechii clienţi ai primăriei calotiene chiar de sub nasul actualului primar Andrei Volosevici.


Pentru a înţelege perfect sistemul de atribuire al lucrărilor de asfaltare, trebuie să ne întoarcem în timp, pe vremea în care Emil Calotă ne păstorea destinele din fotoliul de edil al municipiului Ploieşti. Probabil că pasiunea pentru muzica Jazz l-a împiedicat pe Calotă să observe că oraşul „european” Ploieşti este un dezastru la capitolul infrastructură. Tot din cauza unei atitudini boeme şi semna Emil, probabil, în fiecare an, alocări de sute de miliarde de lei pentru firmele care erau abonate la banul public şi care executau lucrări în dorul lelii. Care este traseul? Simplu.

 

Procedura şmenului


Caietele de sarcini pentru licitaţiile de asfaltare din Ploieşti de pe vremea lui Emil Calotă se făceau în felul următor: calitatea nu era criteriul principal şi nici măcar realismul ofertei, termen de execuţie, etc. , ci numai preţul de execuţie. Reţeta era simplă. Se venea la licitaţie cu un preţ foarte mic, irealist, mult sub preţul real. După care, mână în mână cu cei care executau caietele de sarcini, speculând diferite tehnologii de lucru şi omisiuni de proiectare, se umfla preţul după câştigarea licitaţiei cu 50 la sută. La finalul lucrării, întotdeauna se ajungea cu mult peste preţul real. Pentru ca toată lumea să fie mulţumită, nu? Preţul final ajungea, de altfel, cu mult peste preţul cu care competitorii de la licitaţie ofertau iniţial. Şi aşa a mers treaba ani de zile. Întotdeauna câştigau firmele cliente politic care licitau la preţuri subevaluate. Astfel au luat avânt, la Ploieşti, anumite societăţi comerciale numai pe spinarea Primăriei Ploieşti şi cu tentacule la Consiliul Judeţean Prahova.

 

Vremuri noi, clienţi vechi


De-a lungul anilor, Primăria Ploieşti a scos la licitaţie un contract de reparaţii şi întreţinere străzi anual. În general, acest contract avea cea mai mare valoare dintre toate contractele scoase la licitaţie de această instituţie - între 200 şi 300 de miliarde pe an. Treaba a mers, clientela câştiga în fiecare an, lumea era mulţumită. Pentru că anul trecut Calotă a renunţat la mandatul său de primar pentru fi bătut de Sava la Parlamentare, în fruntea Primăriei Ploieşti a venit Andrei Volosevici, un om nou în administraţie, care a făcut să tresară multe inimi, în special în rândul directorilor din Primărie. Timpul a trecut, iată că se face anul, dar oamenii lui Calotă încep să răsufle uşuraţi, fiind menţinuţi pe poziţii, uzând de diverse tertipuri egale. Toată lumea e fericită iar clientela lui Calotă continuă să câştige, nestingherită, licitaţii, chiar sub nasul noului primar venit din partidul lui Traian Băsescu. Ca să poată să-şi păstreze societăţile cliente chiar şi fără stăpânul Calotă, directorii de sub Volosevici schimbă regulile licitaţiilor. Dacă înainte criteriul principal de departajare era preţul cel mai scăzut, pe lângă preţ se mai introduc, în prezent, încă două criterii: 1. Termenul de execuţie; 2. Perioada de garanţie.

 

Unde se ajunge?


Ceea ce o să citiţi acum vă va zbârli spiritul civic în aşa măsură, încât ne simţim nevoiţi să vă rugăm să staţi liniştiţi la locurilii voastre, pentru că în Ploieşti nu s-a schimbat nimic. În foame de contracte, societăţile de asfaltare, mai ales cele care îşi permit anumite „glume” cu directorii rămaşi de pe vremea lui Calotă, vin cu oferte halucinante. Avem, în continuare, câteva exemple de-a dreptul şocante, care îl vor face, probabil, pe primarul Volosevici, să facă o criză de nervi şi să dea cu oamenii din subordine de pământ. Cu numai o săptămână în urmă, la o licitaţie pentru asfaltarea a patru străduţe din Ploieşti, una dintre companiile de asfaltare abonate în ultimii ani la banul public a oferit termen de execuţie, atenţie, nici mai mult, nici mai puţin decât trei (3) zile! De asemenea, Star T&D, căci despre ea este vorba, a oferit o garanţie de cincizeci (50) de ani pentru lucrarea executată în trei zile. Este evident că, probabil, cei de la Star T&D l-au angajat pe Harry Potter pentru execuţia acestei lucrări, altfel nu ne putem explica în ce mod reuşesc oamenii să îşi ţină promisiunea din ofertă. Dar, ca să revenim la seriozitatea noastră bine-cunoscută, să explicăm de unde atâta tupeu din partea constructorului şi, totodată, atâta înţelegere din partea beneficiarului. Conform procedurii de atribuire, firma cu punctaj maxim câştigă licitaţia. După ce execută lucrarea în câteva săptămâni, cât durează, de fapt, intervenţia, se reţine din banii primiţi de la Primăria Ploieşti o garanţie de bună execuţie, în cuantum de 10 la sută din valoarea lucrării, din care, la recepţie, se eliberează 70 la sută din cei 10 la sută totali. Cu alte cuvinte, rămân trei la sută drept garanţie din valoarea totală a lucrării, până la recepţia finală, de peste 50 de ani, când viitoarea conducere a Primăriei Ploieşti din anul 2059, care, probabil, că nici nu s-a născut încă, va profita de cei 3 la sută pentru repaţiile din termenul de garanţie halucinant oferit de constructorul Star T&D în anul de graţie 2009 pentru 50 de ani. Pentru că dacă în 50 de ani apare vreo defecţiune în exploatarea drumului, cu aceşti 3 la sută Primăria trebuie să facă reparaţiile respective. Timp de 50 de ani! V-am ameţit? Staţi că nu ştiţi tot.


De ce Ţărândă de la Star T&D trebuie să sufle în beton. Ca Anton.


Revenim la Star T&D, care, acum o lună, oferea, la o licitaţie de la un parc industrial patronat de Consiliul Judeţean Prahova, termen de execuţie de opt (8!) zile pentru o lucrare de la care încasează 11 miliarde de lei vechi. Specialistul APH în şmenuri asfaltaliere ne-a precizat că, pentru execuţia acestei lucrări erau prevăzute în oferta constructorului 46000 de ore de muncă, ceea ce, printr-un calcul simplu, înseamnă că respectiva firmă trebuia să lucreze cu 240 de oameni, timp de opt zile, 24 de ore pe zi. Mişto, nu? Nu mai punem la socoteală faptul că dacă torni beton, procedeul tehnologic pentru ca betonul să-şi atingă marca, adică să se întărească la standardele necesare utilizării, durează între 14 şi 28 de zile. Cu alte cuvinte, domnul Ţărândă, patronul societăţii, nu poate realiza lucrarea în opt zile decât dacă suflă în beton împreună cu toţi angajaţii Star T&D ca să se usuce mai repede. Ruşinică!

 


Licitaţia puşcăriabilă
Hoţia de zeci de miliarde salută clubul procurorilor DNA


Astfel de practici în desfăşurarea procedurilor de achiziţii publice sunt, poate, demne, de un consiliu local şi de o primărie de la ţară, acolo unde primarul este un fel de cneaz al sclavilor din jurul său. În cazul entităţilor vizibile, cum este Primăria Ploieşti, este halucinant ca furăciunea să meargă atât de departe. Şi acum, în premieră mondială, vă vom prezenta o licitaţie pentru Contractul cadru de întreţinere şi reparaţii drumuri pentru anul 2009 din Ploieşti, acela despre care vă vorbeam că reprezintă prăjitura cea mare de pe tort, unde, săptămâna aceasta, s-a ajuns la bătaie între reprezentanţii a două societăţi comerciale. Săptămâna aceasta, mai exact pe 13 mai, s-a ţinut licitaţia de 300 de miliarde, pe care v-o developăm, acum în premieră. Tunul este spectaculos şi suntem în tratative cu presa naţională pentru a se distra şi alţii asupra acestui subiect, alături de DNA, unde, noi, simpli reporteri de la APH, vom merge cu o plângere în dinţi.


Acum SA8000, la licitaţia următoare, probabil, se va cere un reactor nuclear


Înainte de a vă povesti şmenul, trebuie să înţelegeţi de unde pleacă povestea noastră. Pentru a te încadra ca să participi la o licitaţie, trebuie, mai întâi, să fii eligibil în raport cu caietul de sarcini. Cum s-a pregătit frauda? Vă povesteam despre licitaţia de săptămâna trecută unde, pentru prima oară, s-a introdus termenul de garanţie şi termenul de execuţie, ca făcând parte din modul de atribuire al contractului. Pentru săptămâna aceasta, oamenii din primărie au mai inventat o cerinţă, care, în mod curios, săptămâna trecută nu era necesară, un anume agrement SA8000, care reprezintă un management social de resurse umane. Ce are sula cu prefectura nu ştim, ne scuzaţi pentru limbaj, dar noi credem că acest agrement, vorba englezului, este pentru a face ordine printre participanţi, în sensul epurării lor. Studiind caietul de sarcini, constatăm că numai un profesor bun de matematică putea să elaboreze cu atâta precizie o formulă de calcul a câştigătorului, din care a mai lipsit un radical şi un logaritm.


Coeficientul fatal pentru neaveniţi


Astfel, preţul era compus din două componente înmulţite fiecare cu un coeficient, la rândul lor, componentele respective fiind sume moderate a altor 55 de preţuri. Acest preţ valora numai 70 la sută din punctajul ofertei de licitaţie, restul de 30 la sută fiind împărţite astfel: 15 puncte pentru termenul de execuţie şi 15 puncte pentru garanţie.
După cum v-am explicat mai devreme, pentru băieţii deştepţi termenul de garanţie şi cel de execuţie nu este o problemă, ajungându-se, de data asta, la garanţii chiar şi de 100 de ani, iar termen de execuţie de chiar 0,5 zile pentru mia de metri pătraţi de drum. Ne-am întrebat, chiar înainte de a se ţine licitaţia, pentru cine este făcut acest caiet de sarcini. Pentru că asta e reţeta: una bucată caiet de sarcini alambicat şi cel puţin un ofertant care cunoaşte înţelesul caietului de sarcini.


Ultimul tun al oamenilor lui Calotă


Studiind ofertele şi participanţii, am constatat că la Primăria Ploieşti au venit cei mai şmecheri constructori de drumuri din ţară, de la PA&CO Internaţional, Tehnologica Radion, până la clienţii vechi locali, cum ar fi CAST, Condorii Şulţ şi Star T&D. Studiind atent ofertele şi aplicând modul de calcul al caietului de sarcini, am descoperit un tun de sute de miliarde de lei dat de o societate înfiinţată de numai doi ani, în directă colaborare cu oameni din Primăria Ploieşti.
Metoda este simplă pentru cunoscători.


Caiet de sarcini executat cu dedidaţie


Cunoscând istoricul celorlalte contracte din anii precedenţi ale Primăriei Ploieşti de acelaşi tip, constatăm că 90 la sută din valoarea lucrărilor reprezintă asfaltări cu un strat de covor asfaltic în grosime de 4,5 sau 6 centimetri. După cum vă spuneam, ofertanţii au fost nevoiţi să prezinte 55 de preţuri pentru 55 de operaţiuni distincte, iar asfaltarea care reprezintă 90 la sută din contract reprezenta doar un singur punct. Unde este ţeapa? În modul de calcul al preţului aduni aceste diverse operaţiuni ca, de exemplu, metri pătraţi de asfalt cu bucăţi de capace de canal, adică aduni preţuri unitare de câţiva zeci de lei cu preţuri de câteva sute de lei. După care împarţi şi rezultă un preţ mediu, practic, pe nimic, pentru că nu poţi aduna mere cu pere şi să îţi dea prune, nu?


Hai să asfaltăm cu 50 de lei pe metru, nu cu 25, ca anul trecut, că poate e ultimul tun!


Concret, dacă pentru un metru pătrat de asfalt participantul la licitaţie oferă primăriei un preţ de 20, 30, 40 de lei, în funcţie de grosime, pentru un capac de canalizare uzual se oferă, în mod normal, în jur de 700 de lei. Simplificând metoda alambicată din caietul de sarcini, poţi trage următoarea concluzie: dacă subevaluezi preţul capacului cu 300 de lei şi supraevaluezi preţul asfaltului la 50 de lei, în loc de 20, vei ieşi câştigător, făcând media de calcul elaborată de marii specialişti de la Investiţii din Primăria Ploieşti. Problema e că, probabil, se vor executa sute de mii de metri pătraţi la un preţ dublu, şi nu se va interveni de către câştigătorul licitaţiei la mai mult de o mie de capace. În acest mod, contractantul va pierde câteva miliarde executând capacele, dar va câştiga câteva zeci de miliarde executând lucrările de asfaltare contractate cu primăria la preţul umflat despre care am vorbit. Studiind ofertele tuturor participanţilor la licitaţie, constatăm că societăţile cu tradiţie din oraş şi din ţară au ofertat cel mai scăzut preţ pentru fiecare din punctele care alcătuiau preţul final, cum era şi firesc, în mod corect, numai o societate a ştiut cheia alambicată a ecuaţiei din caietul de sarcini, ofertând sume exorbitante pentru asfaltare, dar subevaluând celelalte operaţiuni. De ce? Pentru că, aşa cum spuneam, primăria îi va cere, după câştigarea licitaţiei, în cea mai mare proporţie, să execute asfaltări. Astfel, media finală din calculul tâmpit al caietului de sarcini elaborat de minţile luminate din primărie i-a dat societăţii în cauză un preţ final câştigător, în detrimentul ofertelor serioase. Ca să vedeţi că nu ne-am luat şpagă de la nimeni, exemplificăm clar:


Cheia furăciunii


Care a fost calculul celor care au întocmit caietul de sarcini, împreună cu şmecherul care urma să câştige licitaţia? Simplu. Luăm, de exemplu, o lucrare de 300.000 de metri pătraţi covor asfaltic de 5 cm grosime. La acesta, considerăm că intră cam 1000 de capace de canal. Preţul normal al tuturor concurenţilor din licitaţie, dar nu numai al lor este de 25 de lei pe metru pătrat asfalt turnat, în medie, deci rezultă un total de 7.500.000 lei noi. Preţul licitat, de aproape 50 de lei oferit de societatea în cauză, şi anume Baustrada pe metrul pătrat de asfalt turnat denotă că Primăria Ploieşti va scoate din buzunarul său public suma de 15.000.000 lei noi, deci dublul valorii reale. Asta ca să nu mai spunem că şi la preţul normal de 25 de lei exista un profit, că niciun constructor din ţara asta nu asfaltează în pierdere la acest preţ mediu.
Anul trecut, de exemplu, Star T&D a executat acelaşi tip de lucrare la valoare de aproximativ 25 de lei pe metru pătrat.


La capacele de canal, preţul normal este de 700 de lei. La o mie de bucăţi, pentru suprafaţa ipotetică dată mai devreme rezultă 700.000 de lei încasaţi de constructor de la Primărie. Preţul licitat de acesta subevaluat, pentru a compensa umflarea de la asfaltare, este de 300 de lei, ceea ce denotă că încasează doar 300.000 de lei, în loc de 700.000. Dacă comparăm preţul umflat la asfalt cu pierderea de la capacele de canal, realizăm că 400.000 de lei sunt o nimica toată pierdere faţă de marele loz de la preţul umflat cu 7,5 milioane de la asfalt.


Cum i-am prins?


Articolul din oferta constructorului către Primărie referitor la turnarea asfaltului avea trei componente pentru trei grosimi de asfalt de 4,5,6 centimetri, turnat cu aşternere manuală sau mecanică. La aşternere manuală, pentru o grosime de 4 centimetri, care include şi frezarea, SC Baustrada oferă 19,14 RON pe metru pătrat. Când este vorba, însă, de aşternere asfaltică mecanică, constatăm că preţul este de 38,05 RON, în ciuda faptului că, în mod logic şi conform tuturor normelor în construcţii, asfaltarea mecanică este mai ieftină decât cea manuală, din simplul considerent că maşinile au productivitate mult mai mare decât lopătarii. Uitându-ne mai departe, constatăm că serviciul tehnic al acestei societăţi ofertează aceeaşi sumă, 45,06, pe metrul pătrat, pentru 5 centimetri de asfalt, rezultând o diferenţă de numai 3000 de lei vechi faţă de oferta de 6 centimetri de asfalt, 45,37 RON. Cu alte cuvinte, diferenţa de preţ între 4 şi 5 centimetri este de 7,01 RON, iar de la 5 la 6 centimetri este de doar 0,29 RON. V-aţi prins, deci, ce strat de asfalt se va turna cu preponderenţă în Ploieşti, nu?
Secretul acestei oferte dubioase, în mod normal, este cunoaşterea faptului că, comenzile din partea primăriei se concentrează pe asfaltări mecanice, şi nu manuale, acestea din urmă utilizându-se izolat. Cu alte cuvinte, constructorul a umflat preţul prestării pe care ştie că o va executa cu preponderenţă. Un alt exemplu îl luăm de la capitolul „înlocuire borduri”, unde, la un metru liniar de bordură, constructorul cere 56,46 RON, în timp ce la articolul 26 din oferta sa către primărie „înlocuire borduri inclusiv infrastructură”, pentru aceeaşi operaţiune de înlocuire a simplei borduri, dar la care adaugă, de această dată, şi infrastructura, cere 25,09 RON. De ce? Pentru că Baustrada ştie deja, probabil, că va lucra pe contract de întreţinere, ceea ce implică că va ciupi 56,46 de RON. Ca să vă materializăm exemplul, SC CAST SRL oferă pentru cele două articole 39,94 RON, respectiv 38,17, respectând, astfel, principiul moral al preţului cel mai scăzut care se practică la achiziţia de contracte pe bani publici.

 

Concluzia


Cerând 55 de preţuri pentru diverse operaţiuni, din care, probabil, 45 nu se vor executa niciodată, dar, în schimb, contează la modul de atribuire al contractului licitat, caietul de sarcini maschează dedicaţia directă către această societate, deturnând atenţia ofertanţilor către articole care mai de care mai ciudate de genul „Reparat pavaj din plăci ceramice bej, de 2 cm”, care îl regăsim la punctul 17 din caietul de sarcini, ca şi multe altele.


Suntem curioşi dacă, după acest articol, se va sesiza cineva în ceea ce priveşte imensa fraudă din bugetul public pusă la cale cu atâta meticulozitate. Iar noi, redacţia, vă cerem scuze pentru că v-am ameţit cu cifrele rezultate în urma unei munci de documentare atente. Sperăm că am reuşit nu numai să enervăm şmecherii care au pus la cale aceste fraude, ci şi opinia publică şi autorităţile competente, care au rolul să verifice cum este posibil ca, în anul 2009, în Uniunea Europeană, primăria unui municipiu-capitală de judeţ poate fi mulsă în acest hal.

 

Back To Top