Fosta directoare a pentienciarului de femei (de la Târgşor), judecătoarea Zinica Trandafirescu este acuzată de o ploieşteancă că ar fi fost, înainte de 1989, ofiţer operativ al fostei Securităţi a judeţului Prahova. Femeia susţine că a fost anchetată şi supusă la cele mai grele traume psihice de către actualul judecător Zinica Trandafirescu, dar, temându-se, şi astăzi, de foştii ofiţeri ai Securităţii, ne-a solicitat să o prezentăm sub pseudonim. O să o numim Maria Crainic. Iar ca să fim şi noi aidoma foştilor ofiţeri de la Secu', o să-i dăm şi un nume conspirativ, bineînţeles că nu pe acela folosit tot de ei. O să-i spunem ANA. Ca să îşi susţină afirmaţiile, ANA ne-a prezentat dosarul pe care l-a avut la fosta Securitate.
Viaţa în infernul comunist
Până la finalul anului 1989, în România exista un regim de teroare şi represiune împotriva celor care aveau curajul să spună că în România există suferinţă, foamete şi mizerie. Dacă spuneai la serviciu că nu este normal să suferi de foame, să nu ai curent electric, apă, căldură sau măcar un program TV mai lung de două ore pe zi, aveai toate „şansele” să fii abordat de un organ superspecializat în reprimarea unor astfel de „manifestări ostile la adresa regimului comunist”. Statul avea multe căi prin care reuşea să îi distrugă pe contestatari. Administratorii blocurilor, vecinii, rudele, colegi de seviciu, şefii, sindicaliştii şi chiar bizonii „de la partid” năvăleau peste tine să îţi spună că nu faci deloc bine să te „pui contra regimului”. Mecanismul fricii, a neîncrederii, avea la bază doi piloni extrem de importanţi: activistul de partid şi ofiţerul de Securitate.
Anatomia unui monstru omniprezent
Odată ajuns „în atenţia organelor” erai ca şi condamnat! Nimeni nu scăpa. Ajungeai să dai zeci de declaraţii în faţa şefilor, la Miliţie şi, mai ales, la Securitate. Doar dacă spuneai că este nefiresc să citeşti în ziarul Scânteia” sau să vezi la „Telejurnal” că se trăieşte bine în România, dar că tu nu găseai decât tacâmuri de pui, creveţi vietnamezi şi borcane cu tocană de legume pe rafturile alimentarelor, erai luat în vizor de „organe”. Te trezeai de 1-2 din noapte şi te aşezai la coadă. De ce? Nimeni nu ştia ce avea „să se dea”. Partidul dicta unde, ce fel şi câtă carne ne trebuia; câte perechi de pantofi ne erau necesare şi câţi copii trebuie să avem! Pentru statul român spionii erau cei care ascultau radio Europa Liberă sau care vroiau să plece din ţară. Grănicerii ţării aveau puştile îndreptate spre interior. Baza şi eminenţa organizării acestui lagăr al fricii erau securiştii. Un sistem imens, cu tentacule la nivelul familiei în oricare altă zonă de interes. Securiştii erau peste tot. Nu ştiai dacă unul dintre colegii tăi de serviciu, cel care stătea, alături de tine, la coadă la „ta-kâ-mu-ri” era turnătorul-informatorul. Care o făcea pentru câteva sute de lei, pentru o funcţie sau un loc în „schema de partid”. Dacă nu cumva o făcea din răutate - sau dobitocie pură!
„Dosarul şi anchetele Securităţii mi-au distrus viaţa!”
La data de 30 iunie 1984, ofiţerul operativ Tudose Ioan, din la Inspectoratul Judeţean Prahova, Serviciul IIA din cadrul UM 0911 Ploieşti, prezenta conducerii Securităţii judeţene un raport care avea să schimbe radical viaţa unui om. A unei femei care nu avea o altă vină decât că dorea să plece din ţară şi că în una-două ocazii a spus colegilor de serviciu că nu este de acord cu modul în care conduceau comuniştii ţara. Aceste două „elemente” au fost suficiente pentru a o transforma în „obiectiv” care să preocupe organele de securitate!
Pe baza raportului întocmit de ofiţerul operativ Tudose Ioan avea să se întocmească un dosar pe numele Mariei Crainic. Dosarul a fost cerut de la CNASAS şi arată că pe numele acesteia a existat un volum la arhiva fondului informativ al Securităţii.
„Un fost ofiţer de Securitate, care răspundea de fabrica „Dorobanţul”, este acum judecător”, avea să ne spună de la început ANA. „Ne verificau atât la muncă, cât şi la sediul de la Securitate. Am avut de trecut prin anchetele a doi ofiţeri de la Securitate. Unul era Petre Lazăr. Al doilea, o femeie, pe nume Zinica Trandafirescu. Am văzut-o la Tribunal. De două ori. Cred că ieşea de la instanţă. Apoi am mai văzut fotografia ei în ziare, unde se spunea că are un salariu de două ori mai mare decât chiar preşedintele Traian Băsescu. Eu cred că ea este! Ea şi cu Lazăr Petre răspundeau de anchetarea mea!”, spune ANA.
Cinci ani de teroare
Femeia susţine că în dosarul său „s-au folosit multe minciuni şi au fost folosiţi ca informatori tot felul de oameni care nu aveau niciun fel de căpătâi. Îmi este greu să accept că femeia care mă teroriza şi îmi spunea să merg la sediul Securităţii, dar să-mi iau nişte haine mai groase, că la beci este răcoare, a ajuns acum să fie judecătoare Mă lua de la fabrica Dorobanţul şi mă ducea la Securitate. Mă punea să scriu ce vroia ea! Timp de cinci ani m-a tot anchetat şi a stat pe urmele mele, încât mi-am distrus sănătatea. Atât eu cât şi tatăl meu am fost supuşi anchetelor. Se considera că purtam discuţii denigratoare cu privire la realităţile social-politice şi economice din ţara noastră, la activitatea unor organe centrale de partid şi de stat. Ne acuzau că ascultăm radio „Europa Liberă” şi că de aceea vorbeam despre pretinsa lipsă de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Mai mult, pentru că am cerut dreptul de a efectua o excursie în URSS, s-a ajuns să se spună că de acolo, din Rusia, aş fi vrut să fug în RFG! Eu eram anchetată de ofiţerul Zinica Trandafirescu, iar tata de către Gigi Dumitrache, cel care după Revoluţie avea să fie în atenţia presei pentru implicarea sa în afaceri necurate”.
ANA avea să ne pună la dispoziţie dosarul de la Securitate şi să ne prezinte documentele, rapoartele, sintezele şi măsurile luate de fosta Securitate împotriva sa. O mare parte dintre aceste documente sunt semnate de colonelul Dumitru Stelian (şeful serviciului II), de ofiţerul operativ locot. Trandafirescu Zinica şi de ofiţerul de cercetare penală Lazăr Petre.
A fost - sau nu - Trandafirescu Zinica ofiţer de Securitate? CSM şi Legea
Instituţia judecătorului trebuie să se bucure de o calitate indispensabilă: încrederea. Pentru aceasta este nevoie de o morală ireproşabilă şi tot arealul care îl necesită o putere atât de mare precum cea a unui judecător. Greu de crezut că un fost ofiţer operativ poate să aibă moralitatea necesară pentru a judeca onest şi cu respectul cuvenit unei astfel de funcţii din cadrul Ministerului Justiţiei.
Ca să ne edificăm dacă jud. Zinica Trandafirescu este una şi aceeaşi persoană cu fostul ofiţer operativ din Securitatea prahoveană, am solicitat din partea CSM un punct de vedere. „Din totalul deciziilor transmise de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pronunţate sub imperiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, precum şi a adeverinţelor emise de către această autoritate sub imperiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, recepţionate până în prezent de Consiliul Superior al Magistraturii, menţionăm că nu există decizii irevocabile care să ateste colaborarea cu organele de securitate, ca poliţie politică, în privinţa judecătorilor şi procurorilor care funcţionează la instanţele aflate în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti”.
Ce nu ne-a spus clar CSM este faptul că nu au fost verificaţi absolut toţi magistraţii prahoveni. Ci doar aceia care au deţinut - sau deţin - funcţii de conducere în cadrul instanţelor! Mai mult, chiar dacă ar fi existat o asemenea decizie a CNSAS, din punctul de vedere al CSM (şi al legii) reiese clar că "în actualul context legislativ o astfel de constatare nu este suficientă pentru a afecta cariera profesională a magistratului decât sub aspectul interdicţiei de a exercita o funcţie de conducere”.
Să nu fie aceeaşi persoană?
CSM ne mai spune: „În ceea ce o priveşte pe doamna Trandafirescu Zinica, menţionăm că, potrivit declaraţiei dată de aceasta în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Legea nr.303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflată la dosarul profesional, rezultă că aceasta nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică. Consiliul Superior al Magistraturii nu deţine o decizie/adeverinţă emisă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, respectiv o hotărâre judecătorească irevocabilă din care să rezulte contrariul”. Practic la acest moment doar CNSAS-ul ar putea să ne edifice asupra acestei probleme.
După ce se va emite - dacă se va emite - o hotărâre definitivă şi irevocabilă în care se va decide că judecătoarea de astăzi şi fostul ofiţer de Securitate sunt aceeaşi persoană, abia atunci ar fi posibil un alt proces pentru a se constata săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
(Va continua)