Continuăm seria dezvăluirilor privitoare la modul în care fostele servicii secrete, mai ales Securitatea judeţului Prahova, au distrus viaţa oamenilor. Din fosta echipă de ofiţeri de informaţii a făcut parte şi un locotenent operativ pe numele său Zinica Trandafirescu. Posibil să fie doar o coincidenţă de nume cu judecătoarea de astăzi, din cadrul Tribunalului Prahova. Dar dacă nu este aşa?
Verificări recente
Oficial, oricare magistrat este obligat prin lege, anual, să redacteze şi să semneze o declaraţie, pe propria răspundere, în care să spună dacă a fost sau nu agent ori colaborator al fostei Securităţi şi că nu a făcut poliţie politică. Abia după verdictul dat de CNSAS şi emiterea unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile se poate afirma despre un magistrat că a făcut parte din rândurile poliţiei politice sau a fost colaborator (informator) al fostei Securităţi. Cât despre declaraţiile pe care magistraţii le dau anual, aici este iarăşi o mare problemă. La nivel naţional sunt aproximativ 7.000 de magistraţi, iar CNSAS a primit dosarele de la fosta Securitate abia de aproape doi ani. Verificările făcute de CNSAS nu au vizat în întregime corpul magistraţilor prahoveni. Ca situaţia să fie şi mai ciudată, nici măcar unul dintre cei verificaţi de această instituţie nu a fost descoperit ca fost ofiţer sau colaborator. Un magistrat încalcă legea doar dacă se descoperă că acesta nu ar fi spus adevărul în declaraţiile anuale.
Maşina de zdrobit vieţi
La 30 iunie 1984, Securitatea română, prin unitatea militară 0911 respectiv Inspectoratul Judeţean Prahova, Serviciul II A avea să primească un „Raport cu propunerea de luare în lucru la evidenţa dosarului de obiectiv” (nr. 293) a numitei Maria Crainic - o să o denumim astfel în continuare, deoarece femeia încă se mai teme de cei care o urmăreau. „Au puterea. Tot ei sunt acolo sus. Nimeni nu le poate face nimic!”, spunea aceasta cu tristeţe.
În acel Raport, din 1984, se arată: „Cea în cauză a fost semnalată cu comentarii ostile la adresa conducerii superioare de partid şi de stat”. Ofiţerul operativ care a întocmit raportul, respectiv Tudose Ioan, mai avea să arate că „obiectivul” are relaţii cu cetăţeni străini şi că intenţiona să rămână ilegal în străinătate. Acelaşi ofiţer propune un set de patru măsuri.
Prima măsură presupunea „încadrarea informativă cu sursele „Nina” şi „Viorica”. În limbaj popular asta presupunea ca la locul de muncă victima să fie supravegheată (sau chiar provocată) de către doi informatori care trebuiau să atenţioneze „organele” de Securitate cu absolut tot ce spunea sau ar fi făcut „obiectivul”. O altă măsură presupunea realizarea de investigaţii la locul de muncă al celei în cauză. Măsura nr. 3 presupunea „folosirea surselor S şi UM 647”, iar la final se propunea „identificarea persoanelor care cunosc despre poziţia şi comentariile celei în cauză în scopul documentării operative a cazului”. Imediat, la dosar aveau să apară mai multe fişe cu rezultatele solicitărilor de verificare în cartotecă a celei în cauză, a tatălui (şi el fusese anchetat pentru că ar fi avut „atitudine ostilă”).
„Dumitru”, „Nina” şi „Viorica” sau surse „demne” de încredere
După câteva luni, la 20 martie 1985, Securitatea avea să emită o „notă analiză” referitoare la „urmărirea obiectivului”. Se decide că sursele „Dumitru”, „Nina” şi „Viorica” trebuie „dirijate” spre „obiectivul” anchetei agenţilor de la Securitate. Astfel se cerea urmărirea şi mai atentă a rebelei care a avut nesăbuinţa să spună că ţara era condusă prost şi că ar vrea să fugă din patria multilateral dezvoltată. Se stabileşte un program de şase măsuri. Cei doi ofiţeri care răspundeau de acest dosar, dar şi de urmărirea informativă a „obiectivului”, urmau să stabilească ce ar fi avut de făcut cele trei „surse” cu nume conspirativ: „Dumitru, „Nina” şi Viorica”. Aceste surse aveau obligaţia să anunţe organele de cercetare informative despre orice fel de „comentarii pe care le va face persoanelor cu care se află în relaţii precum şi a altor preocupări de natură să intereseze organele noastre”. Se mai ia în atenţie şi creşterea gradului de identificare a elementelor „de la locul de muncă al celei în cauză care cunosc activitatea acesteia şi audierea acestora în scopul obţinerii datelor necesare documentării poziţiei sale”.
Laţul din beznă
Ca urmare se stabilesc bazele pentru a se strânge laţul şi mai abitir în jurul celei care era văzută ca un duşman al fostului regim. Se cerea „identificarea şi încadrarea informativă a numitului M.C. (nu dorim să dezvăluim identitatea celor care au fost victime - n.r.), fratele străinului cu care sus numita are legături”. Tot în analiza respectivă se propune reverificarea tatălui „inculpatei” deoarece se ştia că şi acesta făcuse mai multe comentarii negative la adresa „organelor de partid şi de stat”. Pentru că Securitatea trebuia să ştie totul, s-a mai cerut verificarea, la bancă, „dacă cea în cauză deţine valută în bancă, cine este depunătorul şi în ce scop a depus-o”. Se mai solicita luarea de „măsuri pe linie de „S” pentru a se stabili relaţiile şi natura lor din alte localităţi sau din străinătate”. Cu alte cuvinte se cerea ascultarea telefoanelor, deschiderea oricărui plic sau a pachetelor care ar fi sosit pe adresa celei în cauză. Practic sistemul îşi punea în mişcare toate resursele pentru a anihila o femeie care nu făcuse nimic altceva decât să se plângă că trăieşte rău şi că ar fi dorit să scape din bezna comunistă.
Zinica Trandafirescu avea analizele bune. Pentru Securitate
La 30 martie 1986, ofiţerul operativ locotenent Zinica Trandafirescu avea să scrie, cu mânuţa ei, o Notă Analiză despre Maria Crainic. Şi spunea despre „obiectivul” său că este luat în vizor de Securitate pentru „comentarii ostile la adresa regimului socialist şi intenţii de rămânere ilegală în străinătate”. Săracul „obiectiv” spuse pe ici-acolo că ar vrea o excursie în... URSS! Doar că organele şi vigilenţa acestora erau maxime. Ştiau respectivele organe că duşmanul nu doarme şi că veghează! Că acest duşman speculează orice slăbiciune a vigilenţei organelor, nu? Ca atare, s-au năpustit cu toată forţa (şi aveau destulă) asupra unei femei care era o simplă muncitoare la fabrica „Dorobanţul” din Ploieşti. Ofiţerul operativ Trandafirescu Zinica propune măsuri de intensificare a urmăririi operative cu ajutorul a trei surse: „”ALBERTO”, „KATI” şi „DUMITRU”. Dar se aruncă precum un vultur şi asupra celor pe care îi considera apropiaţi de „obiectiv” sau că ar fi avut posibilitatea să-i faciliteze o eventuală imigrare. Începe „Încadrarea informativă la locul de muncă a numitului C.M. pentru a stabili poziţia acestuia, comentariile pe care le face, relaţiile în care se află cu fratele său din RFG”. De asemenea îşi mai atribuie o altă misiune, şi anume: de a se realiza „investigaţii la domiciliul lui C.M. pentru a i se stabili comportarea”.
Vizite la domiciliu
Securitatea îţi făcea vizite la domiciliu. Ca să vadă cum te comporţi? Aşa pot spune cei care cred că securiştii veneau la o alună, la o bere, la o sămânţă scuipată în faţa TV-ului. Că împreună cu ei puteai să înjuri - ca birjarul - pe cei care te conduceau. În realitate astfel de vizite erau debutul unor anchete care ţineau de locul de muncă, vecini, corespondenţă, telefoane şi tot ce ai fi făcut sau spus. Urmau tot felul de umilinţe în faţa colegilor. Aveai, din acea clipă, parte de un duşman nevăzut - perpetuu - pe urmele tale, de şicanări sau interogatorii. Care numai ceaiul de la ora cinci nu erau!
Analiza ofiţerului operativ Zinica Trandafirescu avea să-şi pună amprenta şi pe vieţile altor oameni care, din nefericire pentru ei, se aflau în preajma „obiectivului”.
Zinica priveşte spre „obiectiv”!
Ca să dovedească ataşament faţă de idealurile societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi, mai ales, faţă de regimul politic care oferea oamenilor-muncii-de-la-oraşe-şi-sate un cadru aşa de generos pentru manifestarea liberă a opiniilor! La 02.11.1986, acelaşi ofiţer operativ spunea despre urmărita informativ: „Continuă să se situeze pe o poziţie ostilă, comentând în mod denigrator realităţile social-politice din ţara noastră”. Practic a copiat ce spusese în nota-analiză redactată anterior. Dar de data aceasta ţine să evidenţieze faptul că „obiectivul” nu mai este în relaţii cu cetăţeanul vest german”. Ca să se facă simţită, atât ea, ca ofiţer destoinic, dar şi organul pe care îl reprezenta propun realizarea de „investigaţii la locul de muncă, se va stabili modul de rezolvare a sarcinilor de serviciu”. Preocuparea organelor de Securitate era neîndoielnic măreaţă. Trebuia să se ştie dacă strungăriţa Ana îşi îndeplinea sarcina înainte de termen!
Scrisorile pe care nu le-a primit
„Obiectivul” avea parte de o supraveghere extrem de strictă. Demnă de o cauză mult mai nobilă. Ca şi cum ar fi avut pe mână cine ştie ce secrete de stat, serviciile secrete operau şi în sensul interceptărilor telefonice sau a corespondenţei celor vizaţi. Cum Ceauşescu nu beneficia de aparate de fotocopiat sau de reprodus scrisorile, „vânătorii de spioni” citeau corespondenţa „obiectivelor” şi apoi o transcriau pentru a fi „valorificată”. În cazul de faţă se pare că au inventat din greu o astfel de corespondenţă. Trebuia să aibă şi organele o activitate rodnică, nu? Aşa se face că în dosarul respectiv apar şi câteva transcrieri ale unor scrisori despre care destinatara susţine că habar nu avea că le-ar fi primit vreodată! Din aceste transcrieri reiese clar că exista un cetăţean vest-german care ar fi avut intenţia de a o susţine la emigrare, dar în realitate par să fie doar făcături ordinare, numai bune de „completat” dosarul.
Securitatea n-a fost niciodată inteligentă. I-a luat pe cetăţenii români drept spioni străini
Din păcate pentru echipa operativă - şi pentru dosarul Zinicăi - nu se puteau monta microfoane. „Obiectivul” locuia într-un loc în care serviciile speciale s-ar fi deconspirat că trebăluiau la zugrăveală, lumină sau gaze. Vecinii, puţini la număr, erau curioşi, se cunoşteau prea bine între ei, dar cu ochii pe oricine venea sau pleca din imobilul respectiv. „Din motive de conspirativitate ofiţerii compartimentului de investigaţii nu pot pătrunde la această adresă sau în jurul adresei pentru a efectua investigaţia în mod corespunzător”, se arată într-un document transmis către Serviciul II A. Se mai spune că „susnumita posedă permis de conducere auto, de asemenea posedă împreună cu tatăl ei adoptiv un autoturism. Sub aspect fizic este o persoană aspectuoasă, se poartă elegant îmbrăcată are multe bijuterii din aur”. Ca să vezi cum se afişau spionii prin România acelor vremuri de nu puteau să scape de ochiul vigilent al organelor! Documentul a fost semnat de maior Ardelean Nicolae şi de lt. col. Nedelcu Alexandru.
Turnătorii. Dar nu de fontă sau oţel
„Informez că în cadrul înteprinderii Dorobanţul lucrează numita (Crainic - nume conspirativ dat de noi - n.r.)... Aceasta în discuţiile pe care le poartă cu colegii de serviciu a afirmat că ia (sic!) vrea să plece din ţară că nui (sic!) convine actualul regim şi face comentarii negative la adresa conducerii superioare de Partid.... (inteligibil, ilogic şi agramat - n.r.) astfel în prezenţa colegei mele (nu divulgăm numele real - n.r.) a firmat că vrea să plece din ţară că nu vrea să fie condusă de comunişti. De asemenea relatează şi anumite ştiri pe care le ascultă la posturile de radio europe (sic!) Liberă. Printre colegii cu care a ţinut astfel de aspecte mai cunosc pe (nu-l divulgăm - n.r.)... şi din câte cunosc are relaţii cu cetăţeni din R.F.G. de la care a primit pachete şi iea (sic!) trimis şi pozele (?). Ne (sic!) mai spus că se va înscrie în excursie împreună cu tatăl adoptiv şi nu se va mai întoarce”, declara, la 05.07. 1984, Croitoru Ion.
Locotenentul a dictat
Un alt informator, de data aceasta o persoană cu numele de cod „Elena”, spune despre tatăl „obiectivului” - deci un cuib reacţionar, nu? - că „are permanent nemulţumiri la adresa regimului nostru şi face diferite afirmaţii negative referitor la probleme ce privesc nivelul de trai din ţara noastră, aprovizionarea populaţiei. De asemenea aduce injurii grave la adresa conducerii superioare de partid şi de stat”. Alţi informatori au scris ce le dicta locotenent Zinica Trandafirescu. Nu conta deloc pentru ei faptul că femeia avea să sufere enorm. A fost avertizată, anchetată, mustrată în faţa colegilor de muncă şi nevoită să suporte multe alte mizerii. Inclusiv să scrie un fel de declaraţie-angajament că nu va mai asculta radio „Europa liberă” şi că nu va mai vorbi împotriva regimului.
Zinica scrutând viitorul de aur al scumpei sale patrii
După mai bine de cinci ani de anchete, la 21.XI 1987, locot. Trandafirescu Zinica propune conducerii „scoaterea din evidenţa dosarului de obiectiv” pe motiv că numita ar fi „adoptat o poziţie corespunzătoare recunoscându-şi faptele comise, dând garanţii că în viitor va renunţa la activităţi ce au un caracter antisocial”.
Dosarul respectiv avea să fie predat la CNSAS în data de 2 X 2003. Rămâne ca astăzi să ne împăcăm (cum?) cu acest trecut tenebros. Rămân foarte multe semne de întrebare. Unul, poate cel mai mare, este acela dacă fostul locotenent Zinica Tranafirescu este una şi aceeaşi persoană cu judecătoarea de astăzi.