La Bucureşti se construieşte un pod, iar acesta este fix la înălţimea firului care alimentează cu energie electrică trenurile care ar fi trebuit să treacă pe sub el. La Timişoara, un copac este lăsat în strada tocmai asfaltată, pe la Arad, un stâlp de la Electrica este asemenea unui moţ - în mijlocul unei curbe deosebit de periculoase. La asemenea isprăvi naţionale - să mai râdă cineva de cele „7 minuni de la Caracal” - am îndrăzni şi noi, prahovenii, să ne aducem contribuţia. Să intrăm acum în viaţa intimă a Primăriei Blejoi şi să aruncăm o privire sub preşul unui edil care a inventat drumurile de tip cărăruie, potecă sau aleile cu fiţe de stradă.
La Blejoi... este vai de noi
Extinderea oraşului Ploieşti - nu numai spre zona de nord - era previzibilă şi de aşteptat. Oamenii care au simţit cum merg vremurile (şi treburile) au încercat să caute zonele care prezentau cel mai mare potenţial pentru dezvoltare imobiliară. Dacă pentru câţiva ani a fost zona cartierului Albert, ulterior avea să înceapă cartierul Carino şi cea din imediata apropiere. Numai că, de aici aveau să înceapă adevărate bătălii între posesorii de terenuri, proaspăt împroprietăriţi, regii autonome şi chiar administraţiile din Ploieşti şi cea din Blejoi.
Cumplit este că la mijlocul acestui război şi în acest malaxor al intereselor - cică edilitare - au picat şi oameni nevinovaţi. Fiecare etapă a războiului a avut puzderie de victime colaterale dar unii visau terenuri de sport, building-uri mândre şi câteva valize de marafeţi. Ei bine, pe fondul acestui viespar, în zona respectivă a apărut un proiect numit EVO CASA.
În acel moment, în întreaga zonă au crescut solicitările pentru cumpărarea sau vânzarea de terenuri. Piaţa a sărit în aer. O afacere foarte bine văzută de primăria Blejoi, care avea hotarul administrativ tocmai prin apropiere.
La începutul lunii noiembrie 2004, din partea primăriei Blejoi se eliberează un document prin care se evidenţiază terenurile din zona denumită Stoica. Anul următor, administraţia din Blejoi trece la întocmirea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) şi introducerea în intravilan. Nerăbdare, nepricepere sau elanul edilitar par să fi fost tumultoase deoarece proprietarii celor 6,65 hectare nu au mai fost chemaţi la notariat pentru a-şi exprima acordul referitor la această schimbare. Poate că printre proprietari or fi fost şi unii care doreau să cultive lucernă sau porumb - de amorul artei - şi nu visau să-şi ridice viloace sau alte acareturi! Cert este că, din câte ştim noi, nu s-a făcut aşa cum spune la „carte”.
Te pui cu Primăria Blejoi?
Ca să ştie tot muritorul de rând că administraţia nu-i o joacă, edilii din Blejoi îşi continuă marşul triumfal. La data de 20 octombrie 2006 se mai trage un şut în părţile sensibile ale dreptului la proprietate şi se trece la dezmembrarea corpului de proprietate a numitului Arghir, dar se obţine o minunăţie de drum. Dar tocmai acest drum este buba! Cărăruia - pentru că drum nu i se prea poate spune - are o lăţime de patru metri şi o lungime de 140! Această potecă apare şi în catastifele celor de la Cadastru chiar dacă ei susţin că aşa ceva nu poate fi denumit drum deoarece o denumire aşa de pretenţioasă presupune ca poteca să fie de cel puţin 6 m ca să treacă la „grupa mare” a drumurilor. Oricum administraţia blejoiană a lipsit de la lecţia în care se învăţase despre dimensiunile legale ale drumurilor. Ca să se înveţe lumea minte şi să nu spună că nu avem drumuri, în mai 2007 se mai pritoceşte un drumeag, situat la doar 26 de metri de cel menţionat mai sus şi cu o lungime de 35 de metri! Posibil or fi vrut să facă un fel de labirint dar nu le-a ieşit!
Of, proprietatea mea!
În august 2008, proprietarul Ganat avea să primească autorizaţie de construcţie. Nimic rău în asta - oamenii au prostul obicei să-şi dorească locuinţe şi chiar să locuiască în ele. Doar că administraţia din Blejoi a omis (ce frumos sună) să mai solicite clarificarea relaţiilor dintre vecini - tot cu acte notariale - şi mai ales a căilor de acces către fiecare proprietate (şi acestea să fi fost în conformitate cu actele cadastrale). Acel drum lat de patru metri - teoretic nu este altceva decât un drum agricol - nu avea cum să fie lăsat aşa, deoarece prevederile din domeniu spun foarte clar că el trebuie să aibă o lăţime de şase metri. Primăria Blejoi susţinea la vremea respectivă că necesitatea acelei poteci este foarte mare deoarece era singura cale de acces către două - din cele patru - parcele aflate în zonă.
Unii dintre proprietari au pornit cu iureş mare la construcţia de case. Cu avize provizorii sau fără autorizaţiile necesare. Mai mult, unii au ştiut de la bun început că au o mare problemă cu accesul la proprietate, dar au ridicat gardurile şi acareturile pe gândul că „nu dăm nimic de la noi. Noi am dat banul gros pe teren şi acum să-l dăm moca înapoi?! Să ne dea Primăria loc de drum!” Motivaţie oarecum de acceptat dacă se ia în considerare şi ipoteza potrivit căreia unii dintre ei ar fi deschis uşile cu capul unora dintre autorităţile care au emis avizele respective. Că au cotizat din greu sau nu este altă poveste, aşa cum este una care spune că o modificare de PUZ s-ar fi obţinut graţie unei banale...ciocolate! Poate că în loc de alune o fi avut niscaiva diamante?
Inspectoratul de Stat în Construcţii nu se atinge de CJ
Vălmăşagul drumeagurilor şi al potecilor din Sudul sălbatic al blejoienilor a ajuns în atenţia Inspectoratului Teritorial de Construcţii - Sud Muntenia, a Inspectoratului de Stat în Construcţii şi chiar a autorităţilor judeţene care au ca activitate supravegherea lucrărilor edilitare din Prahova. Inspectorii de la construcţii spun că ei nu se pot lua de „beregăţi” cu autoritatea judeţeană care răspunde de sistematizare. Direcţia Amenajarea Teritoriului, Urbanism şi Gestiunea Localităţilor a ridicat din umeri şi a spus celor curioşi că ei nu se pot opune administraţiei locale care emite un PUZ (păi, atunci de ce mai staţi pe acolo?). Între timp, cei care nu intrau „la joc” trebuia să aducă roabe întregi de acte, documente, pe motiv că nu există PUZ, că meseriaşii de la Cadastru nu le transmit către Primărie, de la Primărie că nu au acte de cine ştie ce fel. Cum de la început s-a pornit prost era şi firesc să se meargă la fel iar efectele şi necazurile să se vadă abia acum.
Adrian Dumitru - blocat
Adrian Dumitru, primarul din Blejoi, recunoaşte că are foarte mari probleme în zona respectivă şi că unele sunt extrem de greu de depăşit. „Au fost şi sunt mari probleme în zonă. Au fost cumpărători care au diferite terenuri, le-au parcelat fiecare cum a crezut de cuviinţă. Atunci erau drumuri agricole, iar acum trebuie să le transformăm, să le modernizăm. I-am chemat la Primărie pe toţi proprietarii din zonă de nu ştiu câte ori. Cu unii am ajuns la o înţelegere amiabilă. Trebuie să înţeleagă faptul că bugetul comunei nu este unul care să ne permită să cumpărăm terenurile necesare extinderii drumurilor. Nu avem banii necesari! Să fac exproprieri nici nu se pune problema deoarece iar mă voi lovi de lipsa banilor.
Chiar dacă se vor retrage de bună voie de pe terenurile respective, eu ca administraţie nu voi putea să fac nimic deoarece nu avem voie să facem lucrări de investiţie - asfalt, canalizare, reţea de apă - atâta timp cât terenurile nu sunt ale noastre. Nu vreau să se ajungă - aşa cum am văzut la Chiajna, unde drumurile au doar o lăţime de patru metri - să nu se poată circula decât pe un singur sens. Sunt blocaje şi tot felul de probleme. Eu sper că proprietarii vor accepta o soluţie de compromis şi că vor fi de acord că este în interesul tuturor să renunţe la o suprafaţă de doi metri din proprietăţile lor!”.
Dincolo de scuze, de motivaţii avem un viitor cartier cu străzi de doar 4 m, amplasate din 26 în 26 de metri, fără posibilitatea introducerii utilităţilor (costurile sunt uriaşe) la o asemenea ritmicitate, nu se asigură fluidizarea traficului şi multe alte probleme. Care ar fi fost evitate dacă la întocmirea PUZ-ului inţial, sau chiar la emiterea avizelor -autorizaţiilor ulterioare, cineva ar fi studiat problema cu ceva mai multă responsabilitate.