Rostul oricărei guvernări este să asigure cetăţenilor un trai cât mai bun, o protecţie socială, economică şi respectul cuvenit. Dacă acel guven (format de un singur partid politic sau o alianţă de guvernare) nu poate să asigure aceste condiţii minime, principiul democratic presupune că acel executiv este incapabil şi ca urmare trebuie să îşi prezinte scuze faţă de cetăţeni şi, bineînţeles, demisia. Astăzi vom prezenta situaţia Justiţiei din România şi implicit a celei prahovene. În special faptul că subfinanţarea acestui sistem de bază al societăţii poate să provoace în orice moment un dezastru care să conducă la pierderea a zeci sau sute de vieţi umane. Care nu au decât vina că trăiesc în România, Prahova. Problemele din sistemul juridic nu ţin doar de politica de cadre implementată împiedicat din sediul CSM, ci şi de starea materială a bunurilor „fixe” ale Justiţiei române. Exemple avem chiar aici, la botul calului. Actualul sediu al Tribunalului Prahova este una dintre clădirile care prezintă cel mai mare risc de prăbuşire în cazul unui cutremur. Fie el şi unul de o magnitudine minoră. Oare cutremurul va cere voie guvernanţilor de la Bucureşti? Va solicita o audienţă la premier? Va depune un memoriu la secretariatul guvernului? Cine va răspunde oare dacă sinistrul va lovi într-o zi de marţi sau joi, când această instituţie este ticsită de justiţiabili, magistraţi, avocaţi şi atâta puhoi de oameni?
CSM atacă, dar degeaba
Doctor Dan Lupaşcu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a prezentat în faţa Curţii Constituţionale a României o pledoarie în care a evidenţiat situaţia de criză şi efectele subfinanţării sistemului juridic. Printre aspectele semnalate se arată că "demersul de faţă nu a fost determinat de o decizie luată spontan, ci este rezultatul acumulării în timp a unor acţiuni sau inacţiuni concrete ale autorităţii executive faţă de autoritatea judecătorească de natură să împiedice instanţele, parchetele şi Consiliul Superior al Magistraturii să-şi îndeplinească, în condiţii corespunzătoare, atribuţiile constituţionale şi legale. Această cerere a fost formulată la solicitarea generală a judecătorilor din întreaga ţară, fiind un apel disperat al magistraturii române la normalitate funcţională”.
Proasta construcţie a Constituţiei României a generat un pretins conflict juridic de natură constituţională, care nu este un conflict între persoane, ci un conflict între autorităţi constituţionale. În faţa celei mai înalte instanţe de judecată din ţară a fost prezentată iminenţa prăbuşirii unui pilon de bază al societăţii, respectiv Justiţia. La această oră, aşa zisul conflict dintre CSM şi Executiv nu este real. În discuţie nu au fost vizate "fostul Guvern sau actualul Guvern, ci instituţia publică numită Guvernul României, indiferent de componenţa acestuia; nu ne referim la foştii miniştri ai justiţiei X sau Y, ori la actualul ministru al justiţiei, ci la instituţia numită Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti”, a spus dr Dan Lupaşcu în faţa magistraţilor de la Curtea Constituţională. Domnia sa a mai spus că "acest conflict este actual pentru că atitudinile abuzive ale autorităţii executive, desfăşurate în mod repetat într-o anumită perioadă, nu au încetat”. Prima mare problemă a fost identificată în subfinanţarea cronică a sistemului judiciar în condiţiile prorogării repetate a preluării bugetului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai mult, nici măcar unul dintre recentele guverne nu a solicitat din partea CSM o avizare a bugetelor sau măcar o proiecţie pentru elaborarea bugetului de stat. În esenţă, responsabilitatea a fost a tuturor şi de fapt a nimănui! Iar dacă mai adăugăm şi faptul că de la nivelul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti au fost efectuate activităţi de control la unele instanţe, cu depăşirea competenţelor proprii, se întregeşte un tablou extrem de sumbru.
Nepăsare, ignoranţă şi un morman de acte şi tratate internaţionale batjocorite
Exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor întregului sistem juridic românesc presupune asigurarea fondurilor necesare, cerinţă impusă atât de norme interne, cât şi de o serie de documente internaţionale. Care, la prima vedere, nu par să fie cunoscute de către guvernanţi - atunci, dacă-s aşa de tolomaci, de ce mai stau pe acolo? O altă ipoteză, mult mai credibilă, este aceea că le cunosc, dar nu vor să le aplice! În acest caz se îngroaşă gluma şi ar fi de competenţa... magistraţilor să le încadreze acestă faptă! Aşa cum era de aşteptat, lipsa de responsabilitate a celor care ne(-au) conduc(s) reiese şi din realitatea că, în ciuda faptului că România este semnatară (şi obligată la respectarea acestor documente) a principiilor de bază privind independenţa justiţiei adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1985, lucrurile nu se mişcă în Justiţia română. O altă faultare grosolană a documentelor şi tratatelor internaţionale o reprezintă şi încălcarea - nici nu mai contează dacă s-a făcut cu bună ştiinţă - a Recomandării privind independenţa justiţiei, eficienţa şi rolul judecătorului (nr. 94/12) adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei şi nu în ultimul rând a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană.
Of, Constituţia mea...
Foştii şi actualii guvernanţi sunt acuzaţi de către C.S.M. că au ignorat şi dispoziţiile Constituţiei României. În opinia dr. jud. Dan Lupaşcu: "La art.102 alin. 1, din Constituţia republicată, Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”. Indubitabil, finanţarea corespunzătoare a tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice ţine de rolul guvernului de a asigura realizarea politicii interne a ţării. Atribuţia de finanţare trebuie exercitată în aşa fel încât să nu contravină principiilor constituţionale ale separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi ale respectării supremaţiei Constituţiei astfel cum sunt consacrate în art. 1 din legea fundamentală. Or, prin atitudinea faţă de Justiţie a tuturor guvernelor din ultimii zece ani, avem un fel de oglindă a unei realităţi incommode: toate guvernele României nu au dat doi bani pe sistemul juridic! An de an au alocat bugete insuficiente pentru această zonă care ar fi trebuit să fie prioritară. Din această cauză există şi suspiciunea că din bugetul alocat Justiţiei nu vine acel celebru "parandărăt”. Mai mult, funcţionarea la parametrii maximali şi corecţi a Justiţiei ar fi dus, în cele din urmă, în mod sigur, la vacantarea multor posturi de miniştri, secretari de stat sau parlamentari. Din motive de "răcoare”. Se pare că, şi din acest punct de vedere, subfinanţarea Justiţiei se poate să ţină şi de aspecte care duc cu gândul la un act premeditat şi înfăptuit cu o mare precizie!
Justiţie printre ruine
Deşi până în anul 2008 alocaţiile bugetare pentru justiţie au crescut, totuşi finanţarea a fost subdimensionată, stând mărturie în acest sens investiţiile nefinalizate la instanţe şi parchete de peste 10 ani, cum ar fi, de exemplu, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Craiova, Judecătoria Videle, Judecătoria Bolintin-Vale şi multe alte instanţe şi parchete.
Bugetul pe anul 2009 a fost stabilit cu circa 25 -30% mai mic faţă de cel din 2008. Lovitura de graţie a fost dată însă de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 privind rectificarea bugetară. În urma adoptării acestui act normativ, cea mai afectată a fost - poate nu întâmplător - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a rămas cu puţin peste jumătate din bugetul necesar; reduceri substanţiale au fost operate la toate instanţele judecătoreşti. De asemenea, au fost retrase fonduri considerabile din bugetele Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii.
Efectul acestor măsuri de aşa-zisă austeritate nu a întârziat să apară. Concret, în mai multe instanţe a fost sistată prestarea unor servicii (gaze, întreţinere, curăţenie etc.), au fost primite somaţii de evacuare pentru neplata chiriei, nu mai sunt bani pentru obiecte de inventar, reparaţii curente, carburanţi şi lubrifianţi, pregătire profesională; unele unităţi de parchet nu mai pot efectua plata expertizelor, avocaţii au organizat proteste pentru neplata onorariilor. Exemplific cazul de la Cluj: poşta refuză să mai primească citaţiile şi celelalte acte de procedură. Şi tabloul ar putea continua.
Victimele haosului
Dacă la Ploieşti clădirea Tribunalului poate să pice şi din cauza unei furtuni, iar sărăcia este lucie, nici la nivelul altor instanţe din ţară nu se stă pe roze. Pauperitatea - ca să nu spunem sărăcia mizeră - are efecte negative şi a determinat o reacţie dramatică din partea instanţelor. Astfel a fost cazul în care Tribunalul Vrancea s-a văzut nevoit în situaţia a se adresa justiţiei pentru a obţine fondurile necesare. La Ploieşti se uită magistraţii la un top de hârtie mai ceva ca la un dar ceresc. Cel mai grav este însă faptul că de mai multă vreme instanţele sunt puse în imposibilitatea de a judeca, majoritatea proceselor fiind amânate, în principal datorită lipsei de proceduri. Aceste urmări nefaste ale subfinanţării nu se consumă doar acum, ci este previzibil că Statul Român va plăti o factură enormă mult timp de acum înainte pentru neasigurarea dreptului la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Puţinii bani care au rămas în bugetul justiţiei au fost împărţiţi pe trimestre, sume importante fiind repartizate trimestrului patru când, în mod obiectiv, nu pot fi angajate anumite cheltuieli, ceea ce va determina returnarea anumitor sume la bugetul de stat.
O glumă sinistră. De 1 aprilie
Rectificarea bugetară, acest tsunami pentru justiţie, a fost precedată de o măsură menită să îi amplifice efectele - am în vedere păcăleala conţinută de Legea nr. 76/2009, datată 1 aprilie 2009, prin care taxele judiciare de timbru au fost trecute la bugetele locale. "S-a marcat astfel o nouă etapă în odiseea acestor venituri importante ale justiţiei, în sensul că, dacă în 1997 erau ale noastre, în 2002 au fost trecute la primării, au revenit la noi în 2008 şi au fost reluate de primării în 2009. În raportul întocmit de domnul judecător raportor s-a spus ca ar fi putut exista un conflict juridic de natură constituţională ”în măsura în care aceste taxe ar fi fost afectate unei anumite cheltuieli în sistemul justiţiei iar printr-un act normativ această sursă de finanţare ar fi fost retrasă bugetului justiţiei fără a fi înlocuită cu altă sursă de finanţare” opinează dr Dan Lupaşcu.
La momentul adoptării bugetului de stat pe anul 2009 exista un act normative (art. 26 din Legea nr146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare) care prevedea că sumele provenind din aceste taxe se constituie venituri la bugetul de stat şi se cuprind distinct în proporţiile pe care legea le prevedea în bugetele Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind destinate ajutorului public judiciar şi asistenţei judiciare, cheltuielilor de investiţii şi cheltuielilor curente şi pregătirii profesionale a personalului din justiţie.
Printr-o decizie arbitrară şi discreţionară dar cu efecte dezastruoase pentru Justiţie, prin Legea nr. 76/2009, publicată la 8 aprilie 2009, se schimbă destinaţia taxelor judiciare de timbru, OUG nr. 34/2009 adoptată la 11 aprilie 2009, adică în chiar ziua intrării în vigoare a legii de mai sus, operând modificări în bugetul de stat. Numai că Executivul nu a mai înlocuit această sursă de finanţare cu alta, ci o suprimă, ceea ce face imposibilă, de pildă, desfăşurarea unor activităţi de pregătire profesională la necesităţile actuale, greutăţi în asigurarea asistenţei judiciare ori derularea unor investiţii.
Orbeţii din C.C.
Prin decizia nr. 787/13.05.2009 a Curţii Constituţionale se constată că CC a constatat că anumite dispoziţii din Anexa 2 din Legea de aprobare a OUG nr. 34/2009 sunt constituţionale. Ca şi cum sărăcia din sistemul juridic ar fi putut să fie acoperită de o decizie! În loc să se arate neîndeplinirea unor atribuţii constituţionale.
"Aducem însă în discuţie modul în care s-a stabilit bugetul şi mai ales cum s-a făcut rectificarea. În acest context, subliniem faptul că nu s-a realizat o repartizare proporţională a resurselor între toate structurile statului. Nu s-a stabilit o ordine corectă de priorităţi, unii au fost favorizaţi în detrimentul altora. Exemplele sunt de notorietate, astfel încât nu trebuie probate. Câtă vreme se mai zburdă pe teritoriul naţional şi nu numai pe bani publici, din varii motive, iar justiţia nu are hârtie pentru a redacta citaţii ori hotărâri judecătoreşti, dacă suntem de acord că justiţia este necesară, atunci trebuie să confiscăm luxul pentru a salva necesarul. Nu guvernul a avut ultimul cuvânt, dar guvernul a trasat linia făcând propuneri ce au fost validate de legiuitor şi această atitudine o imputăm” spune acelaşi judecător din cadrul CSM. Acesta a mai arătat că: "Mai mult, deşi rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene reclamau acordarea de priorităţi financiare Justiţiei, pentru rezolvarea deficitului de personal, unificarea practicii judiciare, consolidarea luptei anticorupţie şi altele, răspunsul Executivului a fost cel de mai sus, la care se adaugă şi alte elemente, cum ar fi blocarea posturilor, aruncarea magistraturii în vâlvătaia sindicală pentru a-şi apăra statutul şi altele. Toate acestea converg spre ideea că, în pofida crizei, asistăm la hipertrofierea puterii executive iar justiţia este pusă la colţ pentru reale ori imaginare păcate. În strânsă legătură cu subfinanţarea se află şi prorogarea repetată a termenului de preluare a bugetului instanţelor de către ICCJ”.
Cum le iese independenţa magistraţilor. Pe nas!
"Principiul constituţional al independenţei Justiţiei nu poate avea semnificaţie deplină în absenţa independenţei materiale, dimpotrivă, dependenţa materială a instanţelor de Executiv constituie o pârghie de influenţare a justiţiei şi, în ultimă instanţă, o atingere adusă independenţei acesteia”, a arătat dr. jud. Dan Lupaşcu.
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară modificată în 2005 a prevăzut ca, de la 1 ianuarie 2008, bugetul instanţelor inferioare să fie gestionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţie apreciată la acea vreme de Uniunea Europeană. "În loc să întreprindă măsuri concrete pentru predare, Guvernul a adoptat OUG 100/2007 şi OUG 137/2008, prin care a prorogat succesiv acest termen. Probabil o măsură identică va fi adoptată şi în acest an, dar este foarte posibil să mă înşel, pentru că s-ar putea ca procesul să fie invers, adică şi bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, eventual şi al Consiliului Superior al Magistraturii să treacă la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Chiar dacă administrarea bugetului nu constituie o componentă a actului de justiţie, ea ţine de independenţa acesteia, iar Consiliul Superior al Magistraturii este interesat în cel mai înalt grad, întrucât este garantul acestei independenţe, calitate în care are şi îndatorirea de a veghea la asigurarea condiţiilor necesare pentru funcţionarea eficientă a justiţiei.
Bocancul de pe gâtul Justiţiei
"Pretinsa incapacitatea a ICCJ este determinată tot de conduita guvernamentală. Guvernul nu a iniţiat măsuri de transfer al personalului respectiv de la MJLC la ICCJ, cum a făcut, de exemplu, în 2004, în cazul CSM. Este irelevant faptul că ordonanţele menţionate au fost adoptate de vechiul guvern, câtă vreme reproşul nostru nu vizează persoane, ci instituţii, iar dacă guvernanţii s-au schimbat, spiritul guvernamental în ceea ce priveşte justiţia a rămas aproape acelaşi. Din această perspectivă imputăm Executivului faptul că nu a luat nicio măsură care să facă posibilă predarea bugetului, ci, dimpotrivă, a iniţiat şi susţinut măsurile de prorogare a termenului”, a mai opinat Dan Lupaşcu.
Potrivit acestuia, "Guvernul a generat o criză fără precedent în Justiţie, creând dificultăţi majore celor trei componente ale autorităţii judecătoreşti să-şi exercite rolul şi atribuţiile constituţionale”.
Faptul că Justiţia este în faliment ar trebui să îngrijoreze pe oricine. Lipsa unui sistem juridic bine organizat, lipsa unor dotări cât mai bune, o proastă organizare în acest domeniu nu fac altceva decât să ne inspire o îngrijorare profundă. Şi anume că statul de drept nu este decât o himeră.