* O familie din Breaza are de ales: pe străzi sau la puşcărie? * Hăituiţi de propria soră şi mătuşă * Condamnaţi pentru că nu se supun celor mari şi deştepţi * 20 de ani de calvar * Judecătorii prahoveni au o mare şi grea dilemă: DREPTATE SAU JUSTIŢIE?

O familie din Breaza are de ales: pe străzi sau la puşcărie? Hăituiţi de propria soră şi de mătuşă. Condamnaţi pentru că nu se supun celor mari şi deştepţi. 20 de ani de calvar. Judecătorii prahoveni au o mare şi grea dilemă: DREPTATE SAU JUSTIŢIE?

Pe 13 mai 2008, pe unul dintre aeroporturile periferice din zona de vest a oraşului Chicago, un avion de mici dimensiuni, care transporta 80 de kilograme de droguri, ateriza pe pistă, fiind aşteptat de trei indivizi. Unul se presupunea că era un important traficant de droguri, iar ceilalţi doi - ofiţeri de poliţie care îl protejau. Cei doi piloţi de la bordul avionului, precum şi individul însoţit de poliţişti erau de fapt agenţi FBI sub acoperire.

Înscenarea

Poliţiştii au ajutat la numărarea, descărcarea şi apoi transportarea încărcăturii în afara aeroportului, serviciu pentru care au primit câte 4,000 de dolari fiecare.
Povestea de mai sus nu este una de ficţiune sau din romane poliţiste. Este o întâmplare cât se poate de reală petrecută aici, la Chicago.
O serie de 12 transporturi a zeci de kilograme de cocaină şi heroină înscenate de agenţi FBI între august 2007 şi august 2008 au dus, în primele zile ale lunii, la punerea sub acuzare a 17 persoane, din care 15 ofiţeri de poliţie din zona metropolei Chicago.
Oamenii legii, care ar fi trebui să combată astfel de practici, şi-au folosit legitimaţiile, insignele si armele din dotare pentru a proteja aceste ilegalităţi.
Ofiţerii de poliţie acuzaţi au primit de la agenţi FBI sub acoperire între 400 si 4000 de dolari, totalizând aproximativ 44,000 de dolari, în una sau mai multe ocazii, pentru a proteja transporturi de cocaină şi heroină. Această înscenare a fost pusă la cale de FBI pentru a verifica unele acuzaţii conform cărora ofiţerii de poliţie abuzau de funcţiile pe care le aveau oferind protecţie în transportarea, comercializarea narcoticelor şi, ulterior, transportarea banilor obţinuţi.

Drumul spre puşcărie trece prin Afganistan

Unul dintre ofiţeri a oferit detalii despre cum va acţiona în cazul în care cineva din poliţie ar încerca să oprească transporturile respective. Un alt ofiţer, care mai avea un loc de muncă (conductor de tren) le-a sugerat celor de al FBI să efectueze tranzacţionarea drogurilor în staţiile de tren, pe motiv că nu sunt suficient de supravegheate de poliţie.
Cei acuzaţi au fost suspendaţi din funcţii şi lăsaţi în concedii fără plată. 14 dintre acuzaţi fie au fost arestaţi, fie s-au predat de bună voie.
Doi dintre aceştia n-au fost arestaţi încă, pentru că se află în prezent în Afganistan, fiind ofiţeri activi în Garda Naţională, urmând să fie lăsaţi la vatră şi apoi deferiţi justiţiei.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare, fără a avea drept de apel.

Fina-i albă ca şi caşu'/ Şi se iubeşte cu naşu'. După ce am scormonit în păienjenişul rubedeniilor judecătorilor prahoveni, a venit şi rândul domnilor procurori. A celor care, prin munca lor în parchetele unde sunt înregistraţi, ar trebui să fie - nu-i aşa? - braţul lung al legii, mâna de fier a statului, organul care veghează la respectarea Legii, a statului de drept şi la tot ce atentează asupra ordinii de drept din acest loc numit Prahova. Prima surpriză a fost mare de tot! Declaraţiile privind rudele din Justiţie, avocatură sau din cadrul organelor de cercetare penală, absolut, indiferent de parchet sau ierarhie, nu mai sunt actualizate din anul 2006!

Magistraţii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se fac luntre şi punte pentru a ne convinge că sunt democraţi şi transparenţi. Din gură, din acte, dar şi din luările de poziţii ale celor de la CSM ai putea să crezi că aşa şi este.

Continuăm dezvăluirile despre păienjenişul rubedeniilor din Justiţia prahoveană. Astăzi a venit rândul magistraţilor de la Tribunalul Prahova. Greu de găsit unul care să nu fie rudă cu cine ştie ce procuror, poliţist sau avocat. Cu alte cuvinte, sistemul juridic prahovean este format din oameni. Ne putem gândi că rudele care fac obiectul acestui articol, oameni de bună credinţă, nu au altceva de făcut decât să discute despre dosarele pe care le au pe rol, în lucru sau de instrumentat.

Foarte greu mai găseşti un avocat, un procuror ori un judecător care să nu aibă niscaiva rude în sistemul juridic al judeţului Prahova. Dacă nu sunt căsătoriţi între ei, pot să fie fraţi, surori, mătuşi, veri sau nepoţi. Deci, o mare şi frumoasă familie.

Omul gospodar se cunoaşte după ograda sa, iar un edil, după cum şi-a păstorit comunitatea pe care a condus-o un mandat sau mai multe. Ultimele două mandate, între anii 2000 şi 2008, oraşul lui Moş Ploae a fost ocârmuit de cel care vrut să fie unicul, marele, extra, mega, ultra edilul Emil Calotă. Spre surprinderea unora, el a renunţat la candidatura pentru cel de al treila acces la fotoliul de la etajul III al Casei Albe. Şi se vrea la deputăţie. Drumul spre Parlament al marelui Emil ar fi trebuit să fie plin de lauri, de cununi şi urale, dacă el ar fi fost un mare conducător al oraşului acesta. Ei bine, nimeni nu-l va bocii pe Calotă dacă va ajunge în Parlament. Să vedem dacă merită votul domniilor voastre. Analizăm, în rândurile ce urmează, cei opt ani de conducere peste urbea Ploieşti.

Oficial, Emil Calotă nu a făcut nimic pentru el. Între timp, soacra sa, dar şi fiica, au prosperat. Prima, dintr-o pensie chibzuită şi cu un talent nemaivăzut şi-a ridicat o vilă la Păuleşti, iar juna Julia, printr-o măiastră gândire managerială, dar şi viziuni de biznis, a ridicat un imperiu. Dar să revenim la ex-edilul ploieştenilor. În cei opt ani de regim Calotă nu ştim să fi existat măcar un singur contract din banii ploieştenilor care să nu se fi lăsat cu un scandal de pomină.

Cu traista'n băţ

Primăria Ploieşti nu are sediu! Instituţia este precum ţiganul cu şatra, aciuaţi pe cârca C. J. Prahova. Nici unul dintre edilii postrevoluţionari nu a catadicsit să se gândească că este vremea ca ploieştenii să aibă o primărie. Asta până la mega Emil. A organizat un mare circ de selecţie a unui proiect pentru viitoare Primărie. Cică ăl mai puţin prost ar fi fost ales ca drept viitor „model” de lucru pentru constructori. Belea mare cu licitaţia, cu procesul verbal, cu desemnare câştigătorului, dar gunoiul a fost vârât repede sub preş. Ploieşteanul avea să constate că în curtea fostului sediu PETROM ar fi trebuit să răsară o măgoaie cu pretenţii de instituţie edilitară-administrativă etc. De fapt un mastodont din stică, aluminiu care nu avea nici un fel de gară cu ansamblul arhitectonic din zonă. Care este clasificat în categoria monumentelor. Dar ce conta pentru Edil? Acel mall, supermarket a iscat o mare nemulţumire. Unii înjurau că nu este maiestuoasă, reprezentativă, că nu are aspectul dorit, că nu se „cadrează” pe specificul arhitectural al zonei.
Dar Emil vrea şi a vrut! Nici că ar fi costat o basculă de euroi nu l-a prea deranjat. Ce credeţi, cei 15 milioane de euro ar fi fost un mizilic? I s-a oferit sediul de la Palatul Culturii dar marele fost edil a spus nu! Cică ar fi avut mult de plătit la încălzire dar arhitecţii de meserie susţin că nici dincolo, la „”mall”, nu ar fi fost ieftină întreţinerea. Edilul vroia cu orice preţ o ctitorie care să-i fie spre veşnica recunoştinţă din partea ploieştenilor

Creditul BRD - un jaf de zece milioane de parai

Reabilitarea reţelei de termoficare a oraşului a presupus contractarea unui credit de la BERD. Când mai erau de achitat zece milioane de dolari, regia care dă căldură ploieştenilor a spus că nu mai are bani şi „girantul”, respectiv Primăria Ploieşti, să plătească restul datoriei.
Elena Trican, fostă consilieră dar şi alţi colegi de-ai săi au spus că „E o ilegalitate ca acel credit BERD sa fie restituit din banii colectaţi din impozite şi taxe. Iar vinovaţii să plătească”. Regia ploieşteană a invocat faptul că nu mai are resursele necesare pentru a mai plăti cele 10 milioane de dolari, din creditul contractat în 1997 şi că, potrivit legislaţiei, Consiliul Local ar fi urmat să fie executat silit, fiind unicul garant al împrumutului. Edilul Calotă i-a dat per mâna procurorilor pe consiliere, formulând o plângere penală şi faţă de "popor” a spus că "nu se pune problema unei incapacităţi de plată şi că banii vor fi restituiţi în conformitate cu legea. Consilierii respectivi îsi bat joc de cei peste 150.000 de ploieşteni care locuiesc la bloc, cerând atât primarului Emil Calota cât şi Consiliului Local majorarea artificială a tarifului pe care-l plătesc cetăţenii”.

Clorofobia edilului

Sub regimul Calotă zonele verzi au fost sub o teroare de nedescris. S-a spus chiar că 40 % din spaţiile verzi sunt doar pe hârtie! Parcurile şi zonele verzi au fost retrocedate, concesionate pentru diverse construcţii. O bucată din părculeţul-neparc din Piaţa Anton a fost închisă cu un gard din plasă. Terenul respectiv a fost revendicat şi primit de cetăţeanul Vasos Paul Romeo, în baza legilor retrocedării. Oficial, s-a stabilit că moştenitorul a avut tot dreptul legal să ceară pămânul cu pricina. Primarul Emil Calotă nu s-a luptat în Justiţie pentru păstrarea acelui parc. Nici nu a făcut vreun fel de ofertă solicitanţilor. Ca un bun edil, acesta a emis dispoziţia de retrocedare nr. 4730/2005, pentru restituirea unui lot de 409 metri pătraţi, iar ulterior, printr-o altă dispoziţie (nr. 2633/10.05.2006) a edilului administraţiei ploieştene, a fost atribuită şi suprafaţa de 429 metri pătraţi. Şi acum, parcul are un gard de plasă, care împrejmuieşte cei 838 m.p. de avere. La un moment dat era scos la vânzare. Pentru suma de 1 milion de euro!

Dacă vedeţi acolo verdeaţă şi pomi, să ştiţi că nu-i adevărat!

Cele două dispoziţii ale primarului Emil Calotă sunt întărite şi de decizia Comisiei centrale de la Bucureşti pentru validarea retrocedărilor care, după studierea dosarelor respective, a decis că nu există nici un fel de impediment împotriva aducerii la îndeplinire a cererilor de restituire. Bizar, la baza acestor dosare a stat un document oficial, numit Planul Urbanistc General (PUG) al municipiului, în care, miraţi-vă, cruciţi-vă, acest parc nu există! Nici măcar ca zonă verde! Îl vedeţi, l-aţi văzut de ani şi ani, dar el nu există în acte. În consecinţă, cum documentul Stăpânirii a zis că perimetrul e disponibil pentru "instituţii şi servicii", s-a dat liber la retrocedare. Unii dintre locuitorii din zonă susţin că ar avea documente prin care parcul ar fi fost inclus ca zonă verde, dar într-un alt PUG. De mai mulţi ani, aici există un interes manifestat de un grup de firme, pentru desfiinţare parcului. Ba a fost vorba că se trânteşte o benzinărie, ba un supermarket. Numai faptul că locuitorii s-au agitat investiţiile au fost stopate.

Distrugerea parcului de la Gara de Sud - indecisă ori amânată?

Pentru sporirea calităţii vieţii acţionarilor firmei S.C. Willis S.R.L. devenită apoi SC WILLIS SA., primăria a comis 6 ilegalităţi în cazul încheierii CONTRACTULUI DE CONCESIUNE nr.290458/09.06.2004 şi implicit a Hotărârii Consiliului Local nr.73/3 mai 2004 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu CONCESIONARE TEREN şi construcţii birouri - Varianta 1, str. Jianu Ploieşti încheiat între Consiliul Local al Municipiului Ploieşti în calitate de concendent şi S.C. Willis S.R.L. în calitate de concesionar. Astfel, s-au încălcat NORME IMPERATIVE ALE LEGII şi implicit au fost încălcate şi lezate interesele şi drepturile cetăţenilor din partea de sud a unui oraş industrial cu un nivel de poluare printre cele mai ridicate din ţară, în care suprafaţa de spaţiu verde public pe locuitor este de 3,2 mp faţă de standardul de 26 mp. Prin Contractul de Concesiune şi HCL nr.73/03.05.2004 se urmăreşte distrugerea unei părţi importante din spaţiul verde aflat în vecinătatea şi în îngrijirea Asociaţiilor de Propietari Blocuri Sud A, B, C-Jianu (însumând 354 de apartamente) prin construcţia unei clădiri P+7e şi a parcărilor aferente acesteia, „înghesuite” între blocurile existente şi pasajul (podul)de la Gara de Sud. La data de 3 mai 2004, Consiliul Local, la iniţiativa primarului, a emis Hotārârea nr.73/03.05.2004, privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu-concesionare directa teren de 4335,42 mp şi construcţii birouri-Varianta 1, str. Jianu, zona de sud a municipiului Ploieşti, pe o perioadā de 49 de ani, cu drept de prelungire, către S.C. Willis S.R.L. Ploieşti.

Concesiunea ca un joc de cărţi

Acel parc este o zonā verde intravilanā, care deşi se aflā în litigiu, Primāria a procedat la concesionarea acesteia.
Mai mult, deşi în aceastā situaţie terenul nu se putea concesiona, nici mācar nu s-a organizat licitaţie.
Potrivit Hotārârii 73/03.2004 terenul în cauzā este menţionat ca fiind proprietate privatā, ÎNSÄ‚ CONTRAR CUPRINSULUI H.C.L. 73/MARTIE.2004, a doua zi, respectiv 04.05.2005, s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 625/04.05.2005 din care reiese faptul ca terenul apare ca aparţinând domeniului public al Municipiului Ploieşti.
În continuare, la data de 16 mai, s-a emis certificatul de urbanism nr. 819/16.05.2005, în care terenul este menţionat ca fācând parte din nou, din domeniul privat ( acest certificat a fost emis în scopul construirii unui hotel P+7 deşi în Hotārârea 73/03.05.2004 este menţionatā concesionarea pentru construcţii birouri iar PUD-ul a fost aprobat pentru construcţie birouri cu regim maxim de înālţime P+6).
Menţionām cā nu existā nici o hotārâre prin care sā se facā trecerea din domeniul public în cel privat sau din cel privat în domeniul public . Considerăm că a fost încălcată Legea 213/1998, considerându-se că trenul atribuit S.C. Willis SRL aparţine domeniului privat al municipiului Ploieşti când nimeni din administraţia locală nu a fost în stare să demonstreze acest lucru. În mod normal, trebuia organizată o licitaţie chiar dacă era vorba de domeniu privat al unităţilor administrative ori de domeniul public.

Abilităţi "diplomatice”

Dupa ce, totuşi de ochii lumii, Primăria reziliază conform legislaţiei în vigoare, contractul de concesiune, în mod surprinzător, doar pentru a induce în eroare şi pentru a mentine o stare de confuzie, firma Willis contestă prevederile art.36 din Legea 50/1991 cu modificările şi completările ulterioare, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, conform căreia: concesionarea îşi pierde valabilitatea dacă persoanele fizice şi juridice care beneficiază de teren în condiţiile acestei legi, nu solicită emiterea autorizaţiei de construire şi nu încep construcţia în termen de cel mult un an de la data obţinerii actului de concesionare a terenului. Nici la această oră litigiul nu s-a tranşat!

Eşecul numit parc VEST

O solicitare de finanţare pentru realizarea unui parc în zona Vest, din fonduri guvernamentale, a fost respinsă din cauza nepriceperiii celor care au conceput şi realizat proiectul! Totul sub atenta oblăduire a lui Emil Calotă. Timp în care se bătea monedă pe asigurarea spaţiului de zonă verde - la nivelul normelor europene - se invocau parcul Bucov şi pajiştea de la Hipodrom, tufănicile de prin cimitire sau pergolelele din faţa blocurilor. Ca urmare, Ploieştiul a devenit una dintre cele mai poluate oraşe din ţară.

Metropola de doi bani

Sub conducerea lui Emil, oraşul Ploieşti avea să piardă multe din terenuri. Ploieştiul şi-a redus suprafaţa cu aproape 300 de hectare de teren, intravilan, în urma aplicărilor legilor proprietăţii. Comunele limitrofe au eliberat titluri de proprietate pentru terenurile aflate în zona adminstraţiei ploieştene dar suprafeţele respective nu se regăsesc şi în hârtiile acesteia.
Înfiinţarea unei metropole, care să cuprindă şi comunele limitrofe a fost un alt proiect megaloman din partea celui care a condus oraşul. Planul, iniţial avea un scop extrem de important: realizarea unor posibilităţi de extindere a oraşului. Dar în loc de parteneriat, edilii comunelor respective s-au trezit „la jupân”. Emil Calotă nu a reuşit să-i convingă pe „vecinii” oraşului Ploieşti că nu vor intra sub stăpânirea sa.Toţi s-au temut că el vrea să fie Unicul, Singurul care va tăia şi va spânzura în domeniul administrativ al viitoarei metropole. Au fugit primarii ca dracul de tămâie. Acum oraşul Ploieşti este la limita dezvoltării sale. Nu sunt spaţii pentru construcţii sociale, economice, pentru nimic! Nu se mai pot indentifica suprafeţe pentru construirea de locuinţe sociale, pentru tineri, ca să nu mai spunem de un azil sau a unei grădiniţe! Oraşul Ploieşti este la un pas de se sufoca sub propria sa greutate!

Procese peste procese. Miliarde pierdute pe mâna Edilului

Supărat foc pe Radu Popescu, că vezi Doamne, l-ar criticat (cică „politic”), în timp ce era director al RATP, ex-primarul E.C. l-a suspendat şi apoi demis. Radu Popescu a intentat proces împotriva deciziilor primarului Emil Calotă, de demitere din funcţia de director al RATP Ploieşti. Verdictul instanţei a fost clar: măsurile au fost ilegale. Ca urmare, fostul manager s-a întors la locul său de muncă. Oficial, primarul Emil Calotă trebuia să scoată din buzunar (sau de la bugetul municipal?!) suma de 224.000.000 lei, cât reprezenta salariul fostului director pentru perioada cât a fost demis.

Istorie - indiferenţa faţă de clădirile de patrimoniu

Zona Bulevardului dar şi multe alte clădiri (declarate de patrimoniu) au fost lăsate în paragină, distruse sub ochii nepăsători ai fostului edil. El a invocat mereu dreptul la proprietate sau cine ştie decizii ale instanţelor. Dacă pentru Casa Căsătoriilor a intenţionat, la un moment dat, să plătească 900.000 de euro, pentru Casa Ilie Lumânăraru nu a schiţat nici măcar un gest simbolic spre a ne demonstra că ar fi dorit salvarea ei. Praful şi pulberea s-a ales de aceasta dar şi de locuinţele de târgoveţi de pe strada Văleni.

Laptopuri megascumpe

Ca să demonstreze lumii că este modern, edilul E.C. a cumpărat laptopuri pentru cei 27 de consilieri municipali dar şi pentru alte direcţii din subordine. Ar fi fost bine dacă ele nu ar fi costat, fiecare, câte 1.700 de euro! Preţul a fost de două ori mai mare decât cel de pe piaţă! Piperat de piperat, mai ales în condiţiile în care "sculele" nu necesitau decât resurse minime pentru a deschide un program de tip "word", citirea unor documente în format "pdf", o conexiune la INTERNET sau descărcarea de e-mail-uri!

Luxten - lumina oarbă!

În anul 2001, primarul Emil Calotă avea să demareze o acţiune care l-a făcut "celebru”. A organizat o selecţie de oferte, în urma căreia firma Luxten a obtinut un mizilic de 12 milioane de dolari. Un contract care a fost semnat pentru zece ani. Cică pentru reabilitarea şi întreţinerea iluminatului public din Ploieşti.
Legea ar fi impus organizarea unei licitaţii, dar edilul s-a rezumat sa facă numai o simplă selectie de oferte, de la care Luxten a prins pe Dumnezeu de picior. Ulterior DNA ar fi simulate o anchetă dar nici acum nu se ştie dacă E.C. se face vinovat de ceva! La vremea respectivă, meseriaşii din domeniu au căzut laţi de uimire când au observat "preţurile de cost” ale fericiţilor de la Luxten. Erau, fiecare şi câte 2 sau 3 ori mai mari! Numai anul trecut, pavoazarea oraşului cu luminiţe, ghirlande şi steluţe a costat bugetul oraşului Ploieşti suma de 4.000.000.000 lei. Banii cică ar fi fost folosiţi pentru cumpărarea a 18, 3 kilometri de ghirlande! Culmea a fost că abia zona centrală a fost pavoazată, restul oraşului era pur şi simplu în beznă!

Hipodromul - belea mare pe capul lui Emil!

Lăsat de izbelişte prea mult timp, Hipodromul din Ploieşti a ajuns motiv de scandal între administraţia ploieşteană şi o societate italiană, care îl deţine în administrare, prin concesiune. În martie 2002, fostul prim-ministru, Adrian Năstase, a semnat H.G. nr. 237, de trecere a Hipodromului din Ploieşti din proprietatea privată a statului (atunci era administrat de Societatea Naţională "Cai de Rasa" S.A.), în proprietatea publică a statului. Ulterior, acesta este preluat de Consiliul Local Ploieşti. Prin H.G. 237, se atribuiau CL terenurile şi clădirile care fac parte din complexul "Hipodrom". La vremea respectivă, autorităţile anunţau ca vor construi, acolo, ba un cartier rezidenţial, ba un supermarket. Terenul - de 390, 92 hectare, cât măsoară teritoriul aferent Hipodromului, la o estimare a preţului mediu de 55 Euro/ m.p, ar duce la frumoasa sumă de 215.006.000 Euro! Valoare care ar putea fi chiar dublă dacă, în zonă, ar exista utilităţi! Baza sportivă Hipodrom are 20,84 ha, iar restul, de 370,08 ha, sunt păşuni, pădure, stuf şi apă.

Paşi mici, dar siguri, spre o afacere bună. Pentru cine?

28 iunie 2002: Consiliul Local Ploieşti a înfiinţat serviciul public de interes local "Administraţia Hipodromului Public", redenumit, ulterior, "Serviciul Public Administraţia Bazelor Sportive şi de Agrement a municipiului Ploieşti". Activitatea nu a fost mai bună. Paragina şi degradarea au continuat. Ca urmare, se ia decizia concesionării bazei sportive a hipodromului.
15 decembrie 2003: Nu se depune nici un fel de ofertă pentru concesionare. Se stabileşte un alt termen, 17 martie 2004. Nici atunci nu se întâmplă nimic.
16 aprilie 2004: Licitaţia, organizată într-un final, este câştigată de firma italiană Ippodromi & Citta S.p.a. La câteva zile, comisia a anulat rezultatul licitaţiei, pe motiv că unul dintre participanţi, de fapt unicul contracandidat al peninsularilor, nu ar fi fost în regulă. Firma italiană a dat în judecată Comisia, Primăria, Consiliul Local Ploieşti. Povestea a îmbrăcat şi ceva nuanţe politice. Se spunea că PSD ar fi fost împotriva investitorului, iar opoziţia de atunci, adică puterea de astăzi, era în favoarea acestuia. Cert este că Ippodromi a câştigat procesul după schimbarea politică din 2004, iar instanţa a obligat Primăria şi CL Ploieşti să reia licitaţia din punctul în care a fost întreruptă. Ceea ce s-a şi petrecut, societatea italiană fiind declarată câştigătoare a licitaţiei de concesionare a bazei sportive. Fireşte, prin contract, Ippodromi şi-a asumat un calendar de investiţii. Dacă ne amintim bine, suma pe care trebuia s-o pună la bătaie era de 4 milioane de euro.

Italienii nu se ţineau de cuvânt. Zicea administraţia locală
Primăria a mai avut o cale de atac şi a contestat decizia la instanţele de la Bucureşti. S-a ajuns în situaţia ciudată că Ippodromi era obligată să dea curs clauzelor din contractul de concesiune, dar se şi judeca, în paralel, oricând putându-se aştepta la o decizie pe dos, care să influenţeze iar rezultatul licitaţiei. În acelaşi timp, în Consiliul Local apar tot soiul de scandaluri, legate de faptul că noul concesionar nu face nimic la Hipodrom, din tot ceea ce s-a obligat. Apoi, că face prea puţin sau ceea ce a investit nu corespunde calitativ cu obligaţiile asumate. S-a ajuns până la nişte acuzaţii mai degrabă copilăreşti decât de administratori responsabili cu bunurile oraşului. Până la urmă s-a stabilit că e nevoie de o comisie de monitorizare a contractului. Care s-a şi înjghebat. Şi care, la prima şedinţă, a cerut înlăturarea viceprimarului Socoleanu din funcţia de preşedinte al comisiei, pe motiv de incompatibilitate. Până la urmă, s-a ajuns la concluzia că Ippodromi trebuie să prezinte un grafic de lucrări şi investiţii. Angajamente nerespectate, fireşte.
Italienii au spus că ex-edilul ar fi insinuat că este nevoie de o întâlnire „face to face”, aşa ca între oameni de onoare! Suspicioşi, italienii au crezut că li se cere şpagă şi au refuzat "discuţia” . Ei au susţinut că aceasta ar fi fost cauza pentru a început prigoana şi vânătoarea împotriva lor, fiindcă au reuşit să supere pe toată lumea! Acum, Hipodromul Ploişeti este tot în litigii şi procese, în tot felul de încurcături care ţin de rezilierea contractului de concesiune. O altă mare victorie lui Emil Calotă!

Reabilitare şcolilor din Ploieşti - pe datorie!

Anul trecut, Consiliul Local Ploiesti a aprobat contractarea unui împrumut tip credit furnizor în valoare de 36.231.807,08 lei, pentru reparaţii la 89 de unităţi de învăţământ. Licitaţia a fost adjudecată de o firmă de asfaltări din Adunaţii Copăceni (Ilfov), la un preţ cu aproape patru milioane de lei mai mare decat plafonul maxim stabilit de Consiliul Local! Pentru a drege busuiocul, s-a ajuns să se propună modificarea hotărârii trecute pentru suplimentarea sumei iniţiale prin adăugarea cheltuielilor de finanţare.

Un glaf penal?

Cele 89 de şcoli din oraş trebuiau să intre într-un amplu program de reabilitare termică, program prevazut a se fi derulat pe întreaga perioadă a campaniei electorale din 2008. In acest context, Primaria Ploiesti a organizat o licitaţie pentru modernizarea unităţilor de învăţământ din urbe. Dar la licitaţie s-a prezentat o singură firmă: Romstrade! Bună şi aia, dacă nu ne uităm la ea mai atent. Romstrade are ca principal obiect de activitate reparaţia şi asfaltarea drumurilor, asa cum rezulta si de pe site-ul oficial al companiei respective. Potul sau miza întregii a fost deosebită. Suma totală era una uriaşă, de "doar” 430 de miliarde de lei vechi, adica aproape 13 milioane de euro!

Relaţia cu presa - piciorul pe gât

Ca primar, Emil Calotă a avut mereu tendinţa de a pune bocancul pe gâtul jurnaliştilor incomozi. A fost primul care a dovedit că poate să inventeze bariere artificale. Biroul său de presă a blocat accesul jurnaliştilor la orice discuţie cu mega-edilul. Asta în perioadele când era pe la Ploieşti şi nu prin lumea largă! Tot ex-primarul Emil Calotă a fost primul din istoria oraşului, care a interzis accesul unui jurnalist la (rarele) conferinţe de presă. A unul ziarist care nici până atunci, dar nici după aceea, nu l-a eranjat pe edilul Calotă cu cine ştie ce anchete sau dezvăluiri incomode. Calotă i-a retras acreditarea, iar relaţiile sale cu presa au fost din ce în ce mai tensionate.

Relaţia cu cetăţeanul

Anostă, nefericită şi lipsită de orice direcţie - cam aşa a discutat edilul cu cetăţenii săi. Prin comunicate de presă, interviuri, apariţii TV şi foarte-foarte puţine "băi de mulţime”. Baricadat la etajul III, edilul Emil Calotă a avut întotdeauna pretenţia să demonstreze calm, aplicare, dăruire şi multă atenţie asupra problemelor oraşului. Pe mulţi a reuşit să-I convingă. Inteligenţa sa nativă a fost întotdeauna o cât mai bună disimulare a propriilor limite. Dincolo de masca sa inexpresivă se ascumde un dur, un om care nu iartă, nu uită, nu vede altceva decât planuri împotriva sa, detractori şi oameni răi!
Este lumea sa, este universal domniei sale şi-l înţelegem. Altceva nu prea este de priceput. Care să fie motivul pentru care se visează astăzi deputat? Oare imunitatea parlamentară?

Un stat orb, surd şi dus cu pluta. Statul român trebuie să ne dovedească, zilnic, că poate să fie aberant, hain, nemilos dar mai ales obtuz. Că stă călare pe amărăşteni, că vrea 15 piei de pe spatele celor pe care, cică, îi are în grijă, n-ar fi decât vrăjeli de doi bani! Ni se tot spune că statul - cu organele sale atotputernice - are grijă de cetăţean, şi, nu râdeţi, zice-se că „aleşii” neamului sunt mistuiţi de grijile faţă de omul de rând, dar în viaţa de zi cu zi... aşa ceva nu vezi pe nicăieri.

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Corupţia din România este pe buzele tuturor, motiv de chelfăneală cu U.E., dar face bine la buzunar unora şi altora care trăiesc (bine mersi) de pe urma luptei cu ea! Dosarul "Corupţie la Vama Ploieşti” a intrat în uitare. Dar ce se întâmplă cu acei 18 acuzaţi asupra cărora prezumţia de nevinovăţie încă ar mai trebui - şi trebuie - să funcţioneze? Dar cu acei 31 de martori, puşi lună de lună pe drumuri, obligaţi să se învoiască de la muncă şi să bată drumurile pe la Tribunal ca să se prezinte la un proces care - după cum decurg lucrurile - nu va avea loc nicicând? Cei 31 de martori, 18 inculpaţi, plus alţi 18 avocaţi ar trebui să-şi înfiinţeze un club, o asociaţie de tocat timpul. Găzduirea o va asigura Justiţia Română. 

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.