Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

masa monetara, Romania, miliarde lei, recesiune, BNR
Categorie: Economic

 

• Datele BNR pe luna ianuarie 2025 indică faptul că, în 2025, este posibil să avem o creștere economică mai mică decât s-a prevăzut: masa monetară, M1, care cuprinde conturile curente și numerarul aflat în circulație, a scăzut cu șapte miliarde de lei.
• O explicație ar putea fi mirajul titlurilor de stat pentru populație, o alta, faptul că ianuarie este o lună în care nimeni nu este dispus să facă cheltuieli nejustificate. Ultimele contracții ale masei monetare au fost în iunie 2024 și în 2023.

De obicei, scăderea masei monetare M1 arată începutul unei recesiuni economice. Populația nu mai are încredere să cheltuiască, iar companiile se feresc de tranzacții.
Conform datelor BNR, în luna ianuarie, masa monetară M1 care arată numerarul aflat în circulație, inclusiv conturile curente aferente cardurilor de debit și de credit, a fost de 441,19 miliarde de lei. În decembrie, volumul acesteia a fost de 448,26 de miliarde de lei. Deci în ianuarie 2025 masa monetară a scăzut cu 7 miliarde de lei.
Scăderea masei monetar s-a mai întâmplat și în 2023, și în 2024.

CITEȘTE ȘI: Cum afectează România noile taxe vamale ale lui Trump

„Pe ritm anual de creștere suntem la 10.1% (M2). Pe ritm lunar este o ușoară contracție într-adevar, de minus 0,9%, dar nu e ceva neobisnuit, a mai fost o mică contracție lunară și în iunie 2024, a mai fost una și în 2023, plus destule luni în care creșterea a fost foarte aproape de zero. Aș zice ca nu e ceva neobișnuit în datele pe ianuarie”, comentează Valentin Tătaru, economist șef al ING Bank.

Adrian Codirlașu, președinte CFA România, atrage atenția la rândul său că, „scăderea masei monetare este un conjuncturală, în primul rând pentru că suntem în luna ianuarie și, în al doilea rând pentru că, foarte mult din cash și chiar din economiile ajunse la termen au plecat către titlurile de stat, în detrimentul cash-ului sau al economisirii”.

Într-adevăr, dobânzile la titlurile de stat pot ajunge și la 7,8%, în condițiile în care, cele mai ”tari oferte” bancare abia scot un 6,5%, relatează Economica.net.
Bancherii sunt convinși că economia României prinde viteză în 2025, chiar dacă vom avea o creștere sub potențial. Poziția fiscală rămâne delicată, riscurile externe sunt prezente, iar Banca Națională a României (BNR) va rămâne prudentă.

După cât de bine controlează evoluția cursului de schimb, va reusi cu siguranță să echilibreze și evoluția masei monetare. Mai ales că, o creștere permanentă a masei monetare poate însemna și emisiunea unor bani fără acoperire în economia reală, ceea ce BNR nu are interes să facă.

Dacă totuși, scăderea masei monetare, a numerarului aflat în circulație, va continua să scadă și în următoarele luni, ar trebui să ne gândim clar către o orientare pe cash, eliminarea datoriilor atunci când este posibil, iar dacă nu, refinanțarea creditelor în împrumuturi cu dobândă fixă pe 5-7 sau chiar 30 de ani.

Pentru moment, bancherii așteaptă o scădere a dobânzilor pentru final de an și nu o creștere a lor.

Mai multe pe economica.net

CITEȘTE ȘI: Valoarea medie a coşului de cumpărături pentru bunuri de larg consum, în România, a crescut cu 9%, în 2024

Back To Top