• Românii aruncă anual cel puțin 1,32 milioane de tone de mâncare la gunoi, arată o estimare parțială a risipei, care nu include și mâncarea aruncată de supermarketuri.
• Toată cantitatea care ajunge la gunoi poate hrăni un oraș de peste 280.000 de locuitori timp de 20 de ani, iar problema are mai multe ramificații, cum are și mai multe soluții.
Dacă toată risipa alimentară din lume ar fi o țară, ar fi una cu a treia cea mai mare amprentă de carbon din lume, după China și SUA, estimează Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Când vorbim despre risipa de hrană, vorbim de fapt despre cum înțelegem circuitul hranei, de la obținerea ei la modul în care o consumăm și o protejăm.
„Problema risipei alimentare este legată de toate aspectele societății: în egală măsură de economie, mediu, dar și de educație”, arată Ghidul pentru consum al Food Waste Combat, ONG din Cluj care luptă împotriva risipei alimentare.
CITEȘTE ȘI: Cât curent consumă un aer condiționat pornit opt ore pe zi, timp de o lună
Toate astea sunt interconectate. Risipa pe care o producem are legătură cu felul în care consumăm hrana, cu relația noastră cu mâncarea și cu modul în care am crescut cu ea, atrag atenția specialiștii care au vorbit cu HotNews. Cumpărăm mult, risipim mult, mâncăm mult și prost și am preluat din traumele și obiceiurile de consum ale generațiilor trecute.
Câtă mâncare ajunge la gunoi
Risipa alimentară nu are loc doar în bucătăria proprie, ci pe întreg lanțul de producție, potrivit Școlii de Sănătate Publică a Universității Harvard. Pleacă de la ferme, la distribuitori și comercianți până la consumatori.
Se aruncă mâncarea pe tot acest circuit, din cauza dăunătorilor, controlului climatic neadecvat, mucegaiului, ori pentru că rămâne și nu o mai mâncăm. Se pierde și neintenționat: la gătit sau ca rezultat al problemelor de producție, depozitare sau de procesare.
Există risipă alimentară și în industria agroalimentară, dar cel mai mult aruncăm acasă: gospodăriile sunt responsabile de mai mult de jumătate din cantitatea de alimente care ajunge la groapa de gunoi, la nivelul Uniunii Europene.
Aproximativ 132 de kilograme pe cap de locuitor, conform Eurostat. Pentru România nu există cifre oficiale pe cât de multă mâncare aruncăm în total, dar Food Waste Index Report din 2024, al UNEP, arată că doar din bucătăriile cetățenilor ies în jur de 1,32 de milioane de tone pe an (aproape 70 de kilograme de mâncare de om).
Cami Gui, fondatoarea, în 2012, a mișcării Food Waste Combat, în Cluj spune că relația românilor cu mâncarea este „foarte problematică, foarte ignorată și parțial neînțeleasă”.
„De câte ori mâncăm, de-atâtea ori putem risipi”, spune Gui. Ea crede că unul dintre motivele pentru care risipim atât de mult este că suntem deconectați de ce punem în farfurie. Adică nu știm de unde ne vine, de fapt, mâncarea.
Cum ajungem să cumpărăm mai mult
În piețe, sunt producători locali care își expun pe tarabe ce au scos din propriile grădini, însă uneori supermarketurile sunt preferate pentru cumpărături. Este mai comod. Dar așa cumpărăturile pot deveni mai numeroase. Nu e întâmplător.
Magazinele au propriile strategii prin care ne pot convinge să umplem sacoșele. De exemplu, fructele și legumele sunt asezate la intrare, deoarece culorile lor creează emoții pozitive, iar când suntem fericiți cheltuim mai mult. O altă strategie: mirosul de la patiserie care provoacă poftă.
Cât despre obiectivele magazinelor de a reduce risipa alimentară, ele nu vin neapărat dintr-o orientare ecologică, ci mai degrabă dintr-una de reducere a costurilor.
Măsurile privind risipa alimentară, luate de România. Unde apar problemele
Mai exact, România are o lege pentru reducerea risipei alimentare, o lege care stabilește un plan mai larg pentru operatorii economici care trebuie să ia măsuri în ceea ce privește sectorul agroalimentar, de la producție până la comercializare.
Una dintre ele se referă la termenul de valabilitate: vânzarea la preț redus sau donarea către băncile de alimente sau ferme a produselor care se apropie de termenul de expirare.
Să cumpărăm un produs la un preț mai mic este o idee bună. Însă de multe ori ajungem să îl cumpărăm sub impulsul promoției, fără să ajungem să-l și consumăm. Deci, ajunge tot la gunoi. Practic, responsabilitatea risipei alimentare este mutată de la magazin la cumpărător.
O altă problemă din legislația românească ține de modul în care aceasta înțelege termenul de valabilitate.
Valabilitatea unui produs alimentar se exprimă, pe ambalaje, în două tipuri de formulări: „a se consuma de preferință până la…” sau „de preferat până la…”, ori „a se consuma până la…”.
Primele două indică data până la care este estimat că produsul alimentar este la calitatea cea mai bună. Asta înseamnă că el poate fi consumat în siguranță și după data trecută pe ambalaj, dar numai dacă au fost respectate condițiile de depozitare și dacă ambalajul nu a fost deteriorat astfel încât produsul să fie alterat.
„A se consuma până la data de…” arată data până la care produsul poate fi consumat în siguranță. După acea dată, nu mai este sigur pentru consum. Mențiunea aceasta apare pe produsele foarte perisabile, precum carnea și peștele proaspăt.
Legislația românească nu face diferența între ele, astfel că produsele cu „a se consuma de preferință…” nu pot fi donate, deși pot fi consumate. Sunt țări în care există magazine care vând la preț redus astfel de produse, iar altele, cum e Marea Britanie, au eliminat eticheta de „best before”, pentru a reduce risipa.
Standardele de frumusețe la legume și fructe amplifică risipa alimentară
Aspectul legumelor este o altă problemă care duce la risipă. Cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh au descoperit că mai mult de o treime din fructele și legumele cultivate nu ajung pe rafturi din motive estetice. Cami Gui spune că exact acestea au cea mai multă savoare și sunt mai sănătoase pentru că imperfecțiunile lor arată că vin din agricultură mai puțin controlată.
Uniunea Europeană impune standarde de marketing pentru anumite produse, pentru a le asigura calitatea. Aici intră mai multe fructe, precum merele, kiwi, căpșunile, perele, piersicile și nectarinele, citricele, strugurii, dar și câteva legume – salata, ardeii grași și roșiile.
Standardele europene generale pentru comercializare definesc cerințele de calitate pentru fructe și legume. Spun, în mare, cât de mari pot fi defectele de formă și aspect permise și în funcție de asta, li se dă voie în magazin sau nu.
Numărul produselor pentru care se aplică standardele a fost redus în 2009, când Comisia Europeană a scos de pe listă 26 de tipuri de legume și fructe, printre care sparanghel, avocado, fasole, morcovi, conopidă, castraveți, ceapă, spanac și pepene.
Lanțurile de magazine sunt reticente în a pune în lădițe fructe și legume mai puțin arătoase și dau vina pe relația cerere-ofertă și spun că clientul decide standardele cosmetice când vine vorba de acceptarea legumelor și fructelor.
Ce nu arată bine ajunge, în cel mai fericit caz, hrană pentru animale sau îngrășământ. Mai rău este când ajunge la groapa de gunoi, unde începe un proces lent de descompunere.
Nu doar ce vine din agricultură, ci și resturile care pleacă din bucătăriile noastre și din ale restaurantelor, ori din depozitele supermarketurilor, sfârșesc acolo.
Alegerile pe care le facem în ceea ce privește mâncarea spun multe despre noi și despre cum ne raportăm la societate, mai crede Cami Gui, de la Food Waste Combat. Ne-am obișnuit „să fie totul frumos, perfect, predictibil, identic, nu admitem ușor ideea de diferență pentru că ne obosește”.
Ea crede că am ajuns să fim deconectați de ce avem în farfurie pentru că suntem mereu pe fugă, mai ales în orașe. Mâncarea nu trebuie să fie doar utilitară, ci o experiență cu toate simțurile, remarcă activista.
Cum se rupe lanțul risipei
Lanțul risipei se întrerupe direct la sursă. Fermierii pot estima de câtă marfă au nevoie în perioada următoare în funcție de comenzi, iar clienții, la rândul lor, s-au obișnuit să cumpere exact cât au nevoie, precizează activista pentru Hotnews.
Este însă un obicei greu de construit. Căci pe lângă problema risipei, uneori ajungem să mâncăm mult și prost. Potrivit antropologului Vintilă Mihăilescu, „suferim de o traumă colectivă”, pe care am preluat-o de la părinții și bunicii noștri din anii comunismului, când nimic nu era destul și se stătea la coadă pentru mâncare.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
