29 de lucrători de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova au fost avansaţi în grad, înainte de termen, pentru merite deosebite, în urma unei ceremonii care a avut loc astăzi la sediul instituţiei.

Cei vizaţi au obţinut această recunoaştere ca urmare a îndeplinirii cu succes a misiunilor, cumulată cu îndeplinirea unor cerinţe prevăzute de reglementările în vigoare, precum obţinerea cel puţin a calificativului "bun" la fiecare dintre ultimele trei evaluări anuale sau îndeplinirea a cel puţin jumătate din stagiul minim necesar pentru promovarea în gradul următor, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii IPJ Prahova, care au mai precizat că astăzi au fost înaintaţi în grad 18 ofiţeri şi 11 agenţi. Cei mai mulţi sunt lucrători de la Serviciul Investigaţii Criminale, care în ultimele luni au derulat anchete vizând destructurarea unor grupări specializate în proxenetism, tâlhării sau furturi din locuinţe.

Măsura a fost aprobată astăzi, dar va intra în vigoare de la 1 Decembrie, conform unei cutume din Ministerul Afacerilor Interne, care se aplică şi la jandarmi sau pompieri, prin care de regulă avansările în grad înainte de termen se fac de Ziua Naţională sau în preajma acestui moment.

Joomla SEF URLs by Artio

Joomla! Debug Console

Session

Profile Information

Memory Usage

Database Queries