Numeroase centre de vaccinare amenajate pe raza județului așteaptă să devină funcționale, ele fiind necesare în contextul în care în curând va fi demarată a treia etapă a campaniei de imunizare anti-Covid, cea destinată populației generale. Autoritățile nu se confruntă, însă, numai cu problemele create de disponibilitatea dozelor, ci și cu lipsa personalului, deși acesta va fi remunerat pentru activitatea prestată în centrele respective.

 

„Pentru buna funcționare a campaniei de imunizare, în Prahova, Instituția Prefectului, Direcția de Sănătate Publică Prahova, reprezentanții unităților administrativ-teritoriale s-au implicat încă de la sfârșitul anului trecut pentru identificarea, amenajarea și buna coordonare a centrelor de vaccinare. O problemă majoră însă o constituie personalul medical de care este nevoie pentru funcționarea acestor centre. Iar deficitul de resursă umană specilizată, fără de care deschiderea unor noi centre este imposibilă, se va resimți și mai puternic odată cu debutul, în luna aprilie, a celei de-a treia etape.

Este motivul pentru care facem apel public către toți medicii în a se alătura acestei campanii. Până în prezent, DSP Prahova a transmis o adresă către Colegiul Medicilor din județ, dar și către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – Filiala Prahova, pentru a identifica disponibilitatea personalului medical calificat de a se implica în procesul de vaccinare anti COVID-19.

În județul Prahova, au fost amenajate centre de vaccinare în municipiile Ploiești și Câmpina, în orașele Băicoi, Boldești-Scăeni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Urlați, Vălenii de Munte și în comunele: Ariceștii Rahtivani, Bărcănești, Berceni, Blejoi, Brazi, Brebu, Bucov, Ciorani, Filipeștii de Pădure, Florești,  Măneciu, Păulești, Puchenii Mari, Târgșoru Vechi, Vărbilău, Valea Călugărească, Valea Doftanei. Pentru a fi operaționalizate integral în etapa a III-a, depinde însă de implicarea personalului medical de specialitate, remunerat pentru activitatea de imunizare, și de dozele alocate”, au transmis reprezentanții Prefecturii.

Primăriile localităților unde sunt centre de vaccinare vor încheia cu persoanele selectate un contract de prestări servicii. Personalul va fi remunerat astfel: 90 lei/oră pentru medici, 45 lei/oră pentru asistenți, 20 lei/oră pentru personalul care face înregistrările (sume brute). Modelul de contract și sumele plătite sunt stabilite prin Ordin de Ministru și vor fi decontate din bugetul de stat.

Cei interesați pot solicita detalii  de la reprezentanții primăriilor din localitățile amintite mai sus.

Joomla SEF URLs by Artio