Prefectura Prahova a publicat cel mai nou bilanț al campaniei de vaccinare anti-Covid, la nivelul județului Prahova.

 

Din datele transmise de Direcția de Sănătate Publică reiese că aproape 21.000 din dozele livrate în județ au fost deja administrate.

“Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până la data de 28 ianuarie 2021, în județul Prahova au ajuns 22245 de doze de vaccin anti SARS-CoV-2. Dintre acestea, 20828 au fost consumate (ora raportării – 13.00), alte 1399 fiind în curs de administrare personalului medico-sanitar și beneficiarilor care s-au înscris în etapa a doua a acestei campanii. În ultimele 24 de ore, a fost raportată o doză pierdută (diluată și neutilizată) la Spitalul Orășenesc Urlați. Numărul total al vaccinurilor care nu au putut fi administrate, în județul nostru, de la începutul campaniei, se ridică la 17”, menționează informarea transmisă de Prefectură.

Sursa citată menționează că nu au fost semnalate noi reacții adverse post-imunizare, după administrarea serului Pfizer/BioNtech.

Joomla SEF URLs by Artio