Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a aprobat, sâmbătă, într-o şedinţă extraordinară, noua listă cu restricţii aplicabile în localităţile din judeţ, ca urmare a creşterii ratelor de infectare.

Conform hotărârii adoptate astăzi, în nu mai puţin de 17 localităţi din Prahova se vor modifica scenariile aplicate.

Măsurile se vor aplica începând de luni, 5 aprilie.

restrictii ph 5 aprilie 01

restrictii ph 5 aprilie 02

restrictii ph 5 aprilie 03

restrictii ph 5 aprilie 04

Măsurile în vigoare:

Incidența cumulată la 14 zile mai mică sau egală cu 1,5/1000 locuitori: 
1. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
2. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane;
3. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștilor de protecție;
4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 0600 – 2200;
5. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 0600 - 2200;
6. Măsurile prevăzute la pct. 4 și 5 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Incidența cumulată la 14 zile mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori:
1. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
2. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
3. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 0600 – 2200;
5. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 0600 - 2200;
6. Măsurile prevăzute la pct. 4 și 5 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Incidența cumulată la 14 zile mai mare de 3/1000 și mai mică sau egală cu 4/1000 locuitori:
1. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
2. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă;
3. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă;
4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă; se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
5. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități; se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
6. Măsurile prevăzute la pct. 4 și 5 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă. Funcționarea operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri este permisă doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Incidența cumulată la 14 zile mai mare de 4/1000 și mai mică sau egală cu 7,5/1000 locuitori:
1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20:00 – 05:00, cu excepția situațiilor prevăzute la art.2, alin.(1), pct.2.1 din anexa nr.3 la H.G. nr.293/2021; 
2. Măsura prevăzută la punctul 1 nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1000 locuitori;
3. În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 27 martie – 28 martie 2021, în intervalul orar 18.00 – 22.00, pentru deplasarea și praticiparea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah;
4. În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 03 aprilie – 04 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00 – 02.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase;
5. Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 05.00 – 18.00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori. Măsura nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1000 locuitori;
6. Prin excepție de la prevederile punctului 5, în intervalul orar 21:00 - 05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
7. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori. Măsura nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1000 locuitori.

LOCALITATE

POPULATIE DEPABD

INCIDENTA

OLARI

1870

5.88

ADUNAŢI

1962

5.10

VADU SĂPAT

1597

5.01

ORAŞ BĂICOI

18881

4.66

COSMINELE

946

4.23

PĂULEŞTI

7102

4.08

APOSTOLACHE

2034

3.93

ORAŞ SINAIA

11139

3.50

POIANA CÂMPINA

4954

3.43

MUNICIPIUL CÂMPINA

36373

3.30

MUNICIPIUL PLOIEŞTI

224416

3.30

PLOPU

2431

3.29

ORAŞ MIZIL

16042

3.12

TÂRGŞORU VECHI

11295

3.10

FLOREŞTI

7824

3.07

CEPTURA

4368

2.98

BRAZI

8407

2.97

ORAŞ BUŞTENI

9470

2.85

ORAŞ BREAZA

16038

2.74

GORGOTA

4841

2.69

PUCHENII MARI

8214

2.68

BLEJOI

9377

2.67

GURA VITIOAREI

6015

2.33

VALEA CĂLUGĂREASCĂ

10810

2.31

TĂTARU

886

2.26

BALTA DOAMNEI

2275

2.20

VÂLCĂNEŞTI

3674

2.18

CORNU

4215

2.14

ORAŞ AZUGA

4682

2.14

FÂNTÂNELE

1921

2.08

ARICEŞTII RAHTIVANI

8258

2.06

ORAŞ SLĂNIC

5375

2.05

TALEA

986

2.03

FULGA

3014

1.99

ORAŞ BOLDEŞTI-SCĂENI

11606

1.98

ORAŞ PLOPENI

8688

1.96

BOLDEŞTI-GRADIŞTEA

1571

1.91

DRĂGĂNEŞTI

4717

1.91

COCORĂŞTII MISLII

3280

1.83

LAPOŞ

1101

1.82

ORAŞ VĂLENII DE MUNTE

13703

1.82

FILIPEŞTII DE PĂDURE

10501

1.81

POIENARII BURCHII

4595

1.74

PODENII NOI

4943

1.62

BĂRCĂNEŞTI

9485

1.58

ORAŞ URLAŢI

11648

1.55

COLCEAG

4546

1.54

IORDĂCHEANU

5237

1.53

PĂCUREŢI

1977

1.52

BĂNEŞTI

5616

1.42

MĂGURENI

6351

1.42

IZVOARELE

6382

1.41

VĂRBILĂU

6610

1.36

LIPĂNEŞTI

5276

1.33

BUCOV

11578

1.30

MĂNEŞTI

3899

1.28

RÂFOV

5467

1.28

ALUNIŞ

3181

1.26

ORAŞ COMARNIC

11870

1.26

ŞOTRILE

3303

1.21

MĂNECIU

10240

1.17

ALBEŞTI-PALEOLOGU

5409

1.11

FILIPEŞTII DE TÂRG

8269

1.09

MĂGURELE

4603

1.09

ŞIRNA

4598

1.09

PROVIŢA DE SUS

1919

1.04

BREBU

7043

0.99

GURA VADULUI

2072

0.97

CIORANI

6539

0.92

SCORŢENI

5589

0.89

ARICEŞTII ZELETIN

1162

0.86

DUMBRĂVEŞTI

3599

0.83

BĂLŢEŞTI

3788

0.79

DRAJNA

5322

0.75

SÂNGERU

5509

0.73

BERTEA

2981

0.67

CĂRBUNEŞTI

1680

0.60

SĂLCIILE

1770

0.56

TEIŞANI

3580

0.56

SURANI

1803

0.55

POSEŞTI

3882

0.52

BĂTRÂNI

2060

0.49

BERCENI

6383

0.47

GORNET-CRICOV

2152

0.46

DUMBRAVA

4465

0.45

PREDEAL-SĂRARI

2213

0.45

TINOSU

2333

0.43

TELEGA

5239

0.38

GORNET

2773

0.36

COCORĂŞTII COLŢ

2880

0.35

ŞOIMARI

2965

0.34

STARCHIOJD

3575

0.28

TOMŞANI

4247

0.24

CERAŞU

4399

0.23

VALEA DOFTANEI

6367

0.16

BABA ANA

4063

0.00

CĂLUGĂRENI

1121

0.00

CHIOJDEANCA

1531

0.00

GHERGHIŢA

1926

0.00

JUGURENI

479

0.00

PROVIŢA DE JOS

2213

0.00

SALCIA

951

0.00

SECĂRIA

1192

0.00

ŞTEFEŞTI

2246

0.00

Joomla SEF URLs by Artio