Șeful Direcției de Sănătate Publică Prahova, dr. Bogdan Nica, a revenit cu un mesaj dur împotriva celor care neagă existența virusului.

 

Postarea sa a fost publicată în ziua în care România a raportat aproape 700 de noi cazuri de coronavirus în 24 de ore, recordul național de la începutul pandemiei.

"698 cazuri de Covid 19 azi... şi remarc cu stoicism că există oameni care tot nu cred că riscul este foarte mare...

Exista şi specia: «homo atotștiutorus analfabetus funcționalis» care nu ratează momentul să posteze, evident cu mânie proletară diverse aberaţii ... Ştiu, pufoșilor, pământul e plat, reptilienii, 5G, alea, alea. Dar oamenii se îmbolnăvesc , suferă şi unii mor. Istoria se repetă, aşa au fost şi în 1918 liga împotriva purtării măștilor şi alți rătăciţi. Şi au murit 50 de milioane de oameni. Dacă nu crezi într-o boală, asta nu înseamnă că nu te poate afecta. Pe tine , rudele, părinţii sau pe ceilalţi cu care te vezi.

PS: cu excepţia comentariilor unor postaci de partid(e) şi a celor cu limbaj şi atacuri suburbane, las comentariile la liber! Să vedeţi şi să vă minunaţi!", a scris șeful DSP Prahova pe pagina sa de Facebook.

Acesta a criticat în repetate rânduri, în spațiul public, campania dusă în special pe rețelele de socializare de persoane care neagă existența virusului și consideră că pandemia este doar o conspirație (VEZI DETALII).

Joomla SEF URLs by Artio