Deși Ministerul Justiției a alocat, în 2020, fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor de construcție la Palatul de Justiție, obiectivul nu este gata nici în prezent. Printre cauzele enumerate, la solicitarea senatorului Laura Fulgeanu Moagher, oficialii enumeră pandemia, intrarea în insolvență a antreprenorului general și situația economică precară a proiectantului general care, din informațiile deținute acum de instituție, a depus cerere de intrare în faliment.

În răspunsul transmis la interpelarea adresată de Laura Moagher (VEZI DETALII), ministrul Justiției spune că suma solicitată anul acesta este de 6 milioane de lei și va permite finalizarea lucrărilor la acest obiectiv. Potrivit conducerii MS, noul termen de finalizare era 31 martie. Până acum, nu există nicio informare oficială că acesta ar fi fost respectat. La momentul redactării, răspunsului, însă, ministrul Justiției dădea asigurări că nu este niciun font de lucru blocat.

Lucrările nu au fost încheiate anul trecut din mai multe cauze. Pandemia a fost una dintre ele întrucât, potrivit MJ, “a condus la blocarea sosirii în România a unui lot suplimentar de muncitori din India (începând cu luna martie 2020)”. De asemenea, un focar COVID apărut pe șantier în luna septembrie a afectat aproximativ jumătate din personalul existent, iar lucrările au fost sistate până aproape de 1 octombrie.

În ceea ce-I privește pe lucrători, greva muncitorilor indieni din iulie-august 2020, concediați și evacuați ulterior de antreprenorul general (SC Rotary Construcții SRL) este o altă cauză a întârzierii lucrărilor.

Răspunsul transmis de MS la solicitarea senatorului de Prahova mai menționează și intrarea în insolvență a societății amintite (începând din iunie 2020, cu cause anterioare anului 2020), ceea ce “a afectat și afectează relațiile comerciale cu subcontractorii de specialitate și cu furnizorii de materiale”.

“Totodată, situația economică precară a proiectantului general al lucrărilor (SC IPCT SA) din anul 2020 a condus la neplata salariilor echipei de proiectare, urmată de demisia șefului de proiect și de neînlocuirea acestuia nici până în prezent. Deși Ministerul Justiției nu a fost informat încă oficial, Proiectantul a depus la Tribunalul București cererea de intrare în faliment conform prevederilor art. 66 din Legea nr. 85/2014. În prezent se caută soluții contractuale la situația generată”, se mai arată în răspunsul transmis de MJ în cursul lunii trecute și care poate fi citit integral aici.

Construirea acestui obiectiv la Ploiești a început acum mai bine de 20 de ani.

Ilustrație arhivă

Joomla SEF URLs by Artio