Unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră din regiunea Sud Muntenia urmează să înceapă zilele viitoare. Conducerea Consiliului Judeţean Prahova a anunţat că va emite ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a drumurilor 102K, 102D şi 100C, în cadrul unui proiect european de 150 de milioane de lei cu tot cu TVA.

Proiectul vizează modernizarea celor trei drumuri din zona de sud-est a judeţului Prahova, însumând circa 45 de kilometri. Obiectivul de investiţii are o valoare totală de circa 150 de milioane, din care aproximativ 100 de milioane de lei pentru proiectare şi execuţie, restul fiind pentru exproprieri, consultanţă şi întocmirea documentaţiei. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. În baza acestui contract se vor derula lucrări în Urlați, Mizil, Baba Ana, Ceptura, Ciorani, Fântânele, Fulga, Sălciile, Vadu Săpat şi Tomşani, pentru refacerea structurii celor trei drumuri, a podurilor și a podețelor.

„Săptămâna viitoare vom emite ordinul de începere în cadrul contractului de modernizare a drumurilor judeţene 102K, 102D şi 100C. Contractul vizează atât proiectarea cât şi execuţia propriu-zisă şi are o valoare de aproximativ 150 de milioane de lei cu tot cu TVA. Noi preconizăm că lucrările se vor putea finaliza până la sfârşitul anului 2023”, a declarat joi vicepreşedintele CJ Prahova, Dumitru Tudone.

Joomla SEF URLs by Artio