Consiliul Local Ploieşti a aprobat, astăzi, cu 24 de voturi favorabile, un proiect privind desemnarea unui comitet de coordonare şi supervizare pentru elaborarea documentaţiei în vederea atribuirii contractelor de delegare în domeniul salubrităţii.

Practic, este vorba despre primul pas oficial pentru scoaterea la licitaţie a mai multor servicii publice. Vorbim pe de o parte despre curăţenia căilor publice şi deszăpezire, activităţi în prezent deservite de Rosal, respectiv dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie şi neutralizarea cadavrelor de animale de pe domeniul public.

Colectivul va fi compus din consilierii locali Mihai Tonsciuc, Răzvan Enescu, Răzvan Stănciulescu, Anca Agapie, Constantin Nemeș urmând să fie completat cu reprezentanţi ai Executivului care vor fi numţi ulterior prin dispoziţie de primar.

Joomla SEF URLs by Artio