Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, susține consolidarea și extinderea Fondului de Investiții al Inițiativei Celor Trei Mări, un instrument important, mai ales în contextual actual, pentru creșterea competitivității economiilor regionale. În cazul României, FII3M înseamnă oportunități în vederea implementării unor proiecte de infrastructură în domeniile transportului, energiei și digitalizării, subliniază oficialul roman.

“Săptămâna aceasta am avut o întrevedere cu doamna Beata Daszyńska-Muzyczka, Președinta Consiliului de Supraveghere al Fondului de Investiții al Inițiativei Celor Trei Mări, Președinte BGK Polonia și domnul Pawel Nierada, membru al Consiliului de Supraveghere al Fondului de Investiții al Inițiativei Celor Trei Mări, Vicepreședinte BGK Polonia, pe tema evoluției activității FII3M (Fondului de Investiții al Inițiativei Celor Trei Mări), precum și a proiectelor viitoare.

Consider că operaționalizarea acestui instrument financiar reprezintă o oportunitate deosebită atât pentru România cât și pentru celelalte state din regiune în vederea implementării unor proiecte de infrastructură în domeniile transportului, energiei și digitalizării. Alături de Polonia, România reprezintă un pilon important al Fondului de Investiții al Inițiativei Celor Trei Mări și poate contribui semnificativ la creșterea competitivității economiilor regionale și extinderea relațiilor comerciale.

Pe această cale, doresc să-i asigur pe reprezentanții Fondului de tot sprijinul meu în vederea consolidării și extinderii acestei inițiative importante pentru dezvoltarea regiunii, în special în contextul crizei economice provocate de pandemia Covid-19”, a transmis Alexandru Nazare.

Joomla SEF URLs by Artio