Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, candidat din partea PSD pentru un mandat de deputat în Bucureşti, a participat astăzi la o confrinţă de presă la sediul PSD Ploieşti, alături de mai mulţi candidaţi ai organizaţiei judeţene, vorbind despre prevederile din programul de guvernare privind sistemul sanitar, dar şi despre pandemia de coronavirus şi măsurile luate de Guvern. Medicul a făcut un apel la redeschiderea şcolilor şi pieţelor, dar şi la prezenţa românilor la urne la alegerile din 6 decembrie, argumentând că n-ar trebui să avem motive de îngrijorare câtă vreme se vor respecta măsurile de protecţie.

 

"Racem prea puţine teste. Cred că este în zona direcţiilor de sănătate publică, care nu sunt încurajate să investigheze toate focarele epidemiologice, să identifice contacţii, să vadă dacă există cea mai mică simptomatologie care ar trebui să ducă la efectuarea unui test. Toate ţările care au reuşit să controleze cu adevărat pandemia au făcut acest lucru, cu cât au crescut infectările a crescut şi testarea, iar acest lucru a permis izolarea celor infectaţi şi oprirea transmiterii. Oprirea transmiterii, doar prin măsuri nemedicale, - carantină în diverse oraşe, închiderea şcolilor, închiderea pieţelor - nu este o soluţie pentru că ea afectează de multe ori fundamentele societăţii. Noi am propus câteva măsuri simple, de exemplu testarea periodică a personalului medical, în scopul protejării personalului şi, implicit, a pacienţilor, concentrarea testării, chiar proactiv, acolo unde există număr mare de cazuri şi de contacţi, iar introducerea testelor rapide se poate face fără niciun fel de problemă nu numai la unităţile de primiri urgenţe, ci ar putea să se adreseze comunităţilor cu număr mare de cazuri, care poate să însemne o comună, o întreprindere, o şcoală, cu o condiţie, să existe teste de bună calitate", a declarat candidatul PSD. "Este foarte clară poziţia OMS privind menţinerea deschisă a şcolilor, măcar a celor primare. Şcolile am înţeles că au fost amenajate, trebuie să primească copiii. Aceşti copii, dacă au condiţii, nu pot ajunge să aibă nişte serioase tare în procesul educaţional şi în cel al dezvoltării lor ca viitori adulţi, din punct de vedere psiho-social. Copiii trebuie să interacţioneze unii cu alţii, trebuie să interacţioneze cu cadrele didactice, nu putem ţine un copil în faţa unui ecran luni de zile pentru că ne e frică de ce s-ar putea întâmpla, pentru că nu ne pregătim sau pentru că negăm recomandările unor organizaţii internaţionale. Copiii pot să urmeze cursurile şcolilor. Toate şcolile din Uniunea Europeană au fost deschise, chiar în ţări care au avut mai multe cazuri decât România raportat la populaţie. Un alt element este legat de funcţionarea pieţelor. Cred că deschiderea urgentă a tuturor pieţelor este necesară. Nu vor fi zone de transmitere accelerată, în condiţiile în care tu de fapt dispersezi consumatorii. Singurul lucru - trebuie să le organizezi, ai Poliţie Locală, producătorii trebuie să poarte mască, dimineaţa se poate face o verificare, numărul de persoane care intră trebuie controlat. Mi se pare o măsură care n-are niciun impact asupra transmisibilităţii, dar cu siguranţă are un impact asupra nivelului de viaţă al persoanelor care sunt forţate să meargă să cumpere în alte locuri, probabil mai costisitoare, cât şi asupra producătorilor", a adăugat Alexandru Rafila.

La conferinţa de presă au luat parte Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova, alături de senatorul Radu Oprea şi deputaţii Graţiela Gavrilescu şi Rodica Paraschiv, cu toţii candidaţi la alegerile parlamentare din judeţ.

Referitor la programul de guvernare propuse de PSD în domeniul sănătăţii, Alexandru Rafila a insistat pe sprijinirea medicinei de familie, prin crearea a peste 800 de centre medicale zonale care să reunească medici de familie, dentişti, asistenţi sociali, centre de tratament ambulatoriu care să ofere un acces rapid la servicii medicale, însoţite de centre de programare, dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti învechite, în condiţiile în care multe clădiri care adăpostesc spitale de stat sunt din anii '70 sau mai vechi, dar şi dezvoltarea îngrijirilor medicale la domiciliu.

Joomla SEF URLs by Artio