Fără şanse ca fuziunea dintre partidul lui Ponta şi cel al lui Tăriceanu să se finalizeze oficial prea curând, reprezentanţii celor două formaţiuni au decis să concureze la alegerile parlamentare din partea Pro România, iar astăzi reprezentanţii organizaţiei Prahova au depus listele de candidaturi la Biroul Electoral. Acestea sunt deschise de Alexandru Iacobescu, la Camera Deputaţilor, preşedintele Pro România Prahova, respectiv Cătălin Beciu la Senat, până acum preşedintele ALDE Prahova.

 

La Senat, unde în Prahova sunt puse la bătaie cinci mandate la aceste alegeri parlamentare, lista Pro România îi cuprinde, în ordine, pe Cătălin Beciu, Adrian Petrache, Mihail Barbu, Florin Liviu Davidescu, Bogdan Dumitraşcu, Duglas Papanicu şi Nicolae Samoilă.

La Camera Deputaţilor, primul pe listă este Alexandru Iacobescu, devenit de câteva luni preşedintele organizaţiei judeţene şi considerat unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului deputat Sebastian Ghiţă. Acesta este urmat de fostul prefect Mădălina Lupea şi de Ion Marian Marin, Radu Ioniţă, Adrian Ionescu, Claudiu Drăgan, Bogdan Lupu, Adrian Costin Călin, Cristea Vasile Viţă, Sorin Dumitraşcu, Bogdan Daniel Petrescu, Florina Alina Dragna, Gabriel Ştefănescu şi Andrei Roman.

Joomla SEF URLs by Artio