Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna prahoveană Cocorăştii Colţ, a fost găsit spânzurat în propria locuinţă. Reprezentanţii IPJ Prahova spun că nu s-au găsit urme de violenţă pe cadavru. Totuşi, bărbatul depusese recent o plângere împotriva altor persoane.

Tragedia s-a petrecut în data de 7 aprilie, însă informaţia a fost făcută publică astăzi de către Poliţia Prahova, care a anunţat că victima depusese o plângere împotriva unor adolescenţi, cu o lună înainte de deces. Nu este clar dacă incidentul invocat a avut vreo legătură cu moartea.

"La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cocorăștii Colț au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 46 ani s-a spânzurat în incinta locuinței. În urma examinării sumare a suprafeței exterioare a corpului, nu au fost identificate urme vizibile de violență. Corpul neînsuflețit a fost transportat la SML Prahova, în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă. La data de 7 martie a.c., persoana în cauză a depus plângere la Postul de Poliție Brazi cu privire la faptul că ar fi fost agresat de către doi minori, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, din satul Stejaru. În baza plângerii, polițiștii s-au autosesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind întocmit un dosar penal. Totodată, minorii au fost audiați și sancționați contravențional conform Legii nr. 61/1991 pentru proferarea de injurii", a fost comunicatul transmis de Poliţia Prahova.

Joomla SEF URLs by Artio