Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri decretul prin care a promulgat modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, potrivit unui anunț făcut de Administrația Prezidențială.

Cu privire la legea adoptată în decembrie, de Parlament, au fost formulate trei sesizări de neconstituționalitate, însă noile reglementări au fost promulgate astăzi.

Inițiativa legislativă a fost depusă în decembrie 2017, fiind semnată de parlamentarii Simona Bucura-Oprescu, Aida-Cristina Căruceru, Andreea Cosma, Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher, Bianca - Miruna Gavriliţă, Nicuşor Halici, Iulian Iancu, Eugen Neaţă, Alexandra Presură, Cătălin-Marian Rădulescu, Matei Suciu, Răzvan-Ion Ursu, Radu Costin Vasilică, Nicolae Velcea, George-Gabriel Vişan și Sorinel-Marian Vrăjitoru, toți deputați PSD, la momentul respectiv.

Noile prevederi stabilesc, printre altele, că, “în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amendă”.

“În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare” se mai arată în actul normativ promulgat de șeful statului.

Joomla SEF URLs by Artio