Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, joi, în ședința de Guvern, că în primă fază România va primi “o tranșă simbolică” de vaccin anti-Covid, de 10.000 de doze, urmând ca, în ianuarie, în țară să alte 600.000. În prim etapă va fi vaccinat personalul medical din spitalele publice și cele private.

 

“Pe 21 decembrie, Agenţia Europeană a Medicamentului va da un aviz pentru vaccinul anti-COVID-19. Va veni o primă tranşă simbolică de 10.000 de doze pentru fiecare stat membru din cele 27. Cele 10.000 de doze vor fi distribuite către spitalele de boli infecţioase, cele care au fost în prima linie și vor fi ultimele care vor ieşi din această luptă. La nivelul Comitetului Naţional pentru coordonarea activităţilor de vaccinare împotriva COVID-19, se lucrează, în aceste momente, la etapa de comunicare, comunicarea care se face la nivel de fiecare grupare populaţională. Începem cu corpul medical, sunt în acest moment în desfăşurare acele conferinţe online, cu tot ce înseamnă corp medical, pentru a avea şi suportul lor în această activitate, pentru a înţelege, în cel mai simplu mod, ce înseamnă vaccinarea, ce înseamnă efecte secundare, ce înseamnă imunizare şi când vom putea vorbi de o imunizare la nivel populaţional. În aceste zile, s-au operaţionalizat acel depozit central – aici, domnul prim-ministru ştie mai bine -, şi depozitele din teritoriu, urmând să fim pregătiţi pentru tot ce înseamnă venirea acestor vaccinuri şi distribuţia lor la nivel regional şi apoi la nivelul centrelor de vaccinare. Într-o primă etapă, după cum ştiţi, în luna ianuarie, vom primi în jur de 600.000 de doze, iar vaccinarea va fi adresată corpului medical din unităţile publice şi private. De aceea, centrele de vaccinare, într-o primă lună, vor fi la nivelul unităţilor medicale. La nivel de Bucureşti, sunt 32 de astfel de unităţi medicale care vor fi centre de vaccinare”, a spus ministrul.

Miercuri, col. dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19, a anunțat că „România este pregătită, în momentul de față, pentru a începe vaccinarea pe data de 27 decembrie”. Acesta a precizat că Institutul Cantacuzino este echipat corespunzător pentru a primi vaccinul, aici existând o capacitate de stocat de 1,5 milioane de doze. Alte 200.000 de doze vor fi depozitate în șase centre de stocare unde astăzi încep pregătirile, prin pornirea congelatoarelor care vor asigura păstrarea vaccinului la - 80 de grade Celsius.

Medicul a mai anunțat că, după vaccinarea fiecărei personae, va fi eliberată o adeverință care va avea valoare de document medico-legal. Pe aceasta vor fi înscrise data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul. “Adeverința de vaccinare va fi emisă atât pe suport de hârtie, în română și engleză, înmânată la momentul vaccinării sau în format electronic. Va fi ca un bilet de ieșire din spital”, a mai explicat președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19.

Joomla SEF URLs by Artio