O tânără de 29 de ani și doi copii, de 3 ani, respectiv 9 zile, au murit, în ultimele trei zile,la Timișoara. Toți locuiau în același bloc, așa că decesele au trezit suspiciuni, iar autoritățile au demarat o anchetă și pregătesc evacuarea imobilului în care locuiau victimele, temându-se că tragedia s-ar fi produs în urma operațiunilor de dezinsecție și deratizare efectute în clădire.

 

Directorul DSP Timiș, Cornelia Malac, a declarat pentru debanat.ro că instituția a fost sesizată telefonic „de către directorul adjunct al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Timiş cu privire la faptul că au fost trei decese ca urmare a internării. Solicitarea ambulanței a fost în intervalul 16-18 noiembrie, de către persoane de la etajul 4 a aceleiași adrese din Timișoara, str. Miorița nr. 8. Ca urmare, am luat legătura cu inspectorul șef al IPJ și am solicitat un echipaj de poliţie care să însoțească inspectorii DSP pentru verificarea și constatarea cauzelor. La această oră, controlul se află în desfășurare, primele informații atestă faptul ca la etajul 4 al imobilului a fost efectuată o dezinsecţie/deratizare”.

Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că la faţa locului a fost trimisă echipa de specialitate a ISU Timiş, dar sunt aşteptate şi cele din judeţele vecine. De asemenea, acolo a fost trimis un microbuz pentru evacuarea locatarilor.

Măsurile au fost luate în contextul înregistrării deceselor și a altor două cazuri de copii internați în spital, locatari ai aceluiași imobil.

În prezent, Direcţia de Sănătate Publică Timiş verifică existenţa unei cauze toxice care să fi afectat sănătatea persoanelor.

Tion.ro a anunțat că toți cei aproximativ 200 de locatari din blocul respectiv vor fi duși la spital, pentru investigații. Potrivit aceleiași surse, femeia de 29 de ani ar fi mama micuțului de 3 ani, decedat în aceleași împrejurări dubioase.

Foto: tion.ro

Joomla SEF URLs by Artio