Pe cunoscutul interpret şi prezentator Berti Barbera am avut ocazia să-l urmărim în câteva spectacole. Mereu surprinzător, mereu în formă. Astăzi vă oferim un scurt interviu pe care Berti Barbera ni l-a oferit cu multă amabilitate.
Mârlanii
Reporter: Ne îndemnaţi, către finalul unui spectacol, să mergem să le spunem celor care n-au fost prezenţi la recital ce ne-a fost dat să vedem şi să auzim. Mai spuneaţi că o bună parte dintre cei care cântă şi iau bani de peste tot sunt analfabeţi...
Berti Barbera: Îmi amintesc. Mai spuneam: „Să încercăm să le râdem în nas mârlanilor înainte de a ne râde ei nouă”...
R: Care să fie explicaţia acestui val de mârlănie şi a pervertirii gustului?
B.B.: Nu se poate vorbi atât despre o pervertire, cât despre o consecinţă a faptului că societatea noastră a stagnat. În momentul în care românii s-au văzut liberi, n-au ştiut cum să se descurce cu această libertate venită pe neaşteptate. Şi acest moment a fost speculat exact de cei pe care noi îi numim întreprinzători, „experţii” descurcăreţi. De aici porneşte sintagma că românul se descurcă.
R: Eu observ că de la an la an lucrurile evoluează în mai rău. Bănuiţi consecinţele?
B.B.: Tupeul a devenit o virtute, iar oamenii de valoare nu reuşesc să echilibreze balanţa. Fenomenul acţionează peste tot, nu numai în cultură. Cei inculţi au iluzia puterii, se profită de cei mulţi şi mai puţin cunoscători. S-a ajuns ca pătura cea mai grosieră, din păcate şi majoritară, să domine.
R: Fenomenul nu este endemic?
B.B.: Nu, nu, nu. Aceşti oameni nu există din punct de vedere spiritual. Şi ştim foarte bine că tot ce s-a creat în cultură pe Pământul ăsta, de când e el, este opera unor oameni deosebiţi. Ceilalţi au făcut ce-au făcut. Chiar dacă acest moment este acum sufocant, eu consider că la un moment dat balanţa se va echilibra. Niciodată oamenii inteligenţi şi de bun simţ n-au fost majoritari. Nu se poate schimba această orânduială de când lumea. În schimb, cu puţină atenţie şi altruism, conştientizând faptul, putem să-i facem pe alţii să-şi schimbe opinia.
Conga şi femeile
R: Am observat că în concerte utilizaţi tot felul de instrumente de percuţie. De când datează această pasiune?
B.B.: De mic sunt pasionat de muzică. De tobe m-am apucat pe la vârsta de 13 ani. Apoi, am realizat că pot să-mi folosesc şi vocea mai bine. Cântam şi cu vocea, dar abia după ce am ajuns la facultate, în '90, am realizat că vocea mea este utilizabilă şi mi-am educat-o. Revenind la tobe: tam-tam este un titlu generic. Eu am folosit mai multe instrumente. În primul rând, conga, care îşi are originea în Africa. Instrumentul a fost adus în Europa de negrii din Cuba, în secolul XVII. Cuba a dezvoltat acest instrument, l-a modernizat şi este practic nelipsit în ansamblurile „latino”, fiind preluat şi de jazzmani şi nu numai. Instrumentul de percuţie condimentează ansamblul sonor al unei formaţii. Am mai avut acel instrument care arată ca o cutie. Se numeşte „cajon” şi este de origine latino-americană. Aţi observat că nu cânt doar la instrumente de percuţie. Mai este şi muzicuţa. De ce aceste instrumente?, m-aţi putea întreba. E ca atunci când simţi atracţie pentru o anumită femeie. Nu trebuie să-ţi indice cineva să simţi această atracţie. Pur şi simplu, o simţi.
Un concert-informaţie
R: Am observat că nu cântaţi doar jazz...
B.B.: N-am venit să cântăm neapărat jazz. Am venit să facem muzică şi să arătăm ce ne place nouă cel mai mult. Muzica este atât de diversă încât ar fi păcat să te încorsetezi în anumite elemente sau tendinţe. Am cântat şi în manieră swing, am cântat şi bluesuri.
R: S-a vorbit despre un concert-lecţie. Dialogaţi mult cu publicul. Ce urmăriţi să transmiteţi publicului?
B.B.: Noi nu dăm lecţii nimănui. Avem o structură de bază a recitalurilor în care un rol preponderent ii revine improvizaţiei. Niciodată introducerile pieselor nu sunt identice. Funcţie de starea pe care o avem, funcţie de timp şi... anotimp, noi ne jucăm. E un concert informaţie. Noi oferim informaţie rafinată şi - consider - utilă.
Creierul şi libertatea
R: Aveţi un cuvânt de despărţire?
B.B.: Eu am un mesaj pe care-l lansez de obicei celor care ascultă. Să nu se limiteze niciodată la ceea ce au, să încerce să-şi perfecţioneze calităţile, să evolueze. Să-şi folosească creierul, libertatea şi să-şi menţină coloana vertebrală dreaptă. În rest, viaţa e frumoasă.