Aţi intuit: trimit la un titlu, un vers şi un refren dintr-o poezie la un autor de necitit după '47 şi care nici acum nu este recomandat de Ministerul de slabă vigoare şi rigoare. „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane”. N-au cum să se mai ridice Gheoghe, Ion, Vasile, Niculae, în veci pomeniţii şi acum neamintiţii.
Andrei, Ion, Mihai, Nicolae, Vasile
E o sâmbătă liniştită, se prăznuieşte Intrarea Maicii Domnului în biserică, sunt în apropiere de Alba Iulia, mai precis („precist” îmi vine să spun gândindu-mă la copila de trei ani care...) la Aiud. Orăşel în care... aiueşte sau, cum zicea Sadovenu, „auieşte crivăţul la Schitul Înălţarea Sfintei Cruci. Trei-patru inşi călători sau pelegrini, curioşi şi câţiva care au venit pentru slujba de aici. Niciun politician, deci nicio televiziune. Tăcere sau murmur, emoţie grea, cobori abrupt vreo 30 de trepte, o catapeteasmă de nici doi metri lăţime, iar pereţii, de la uşă până jos, „tapetaţi” cu numele martirilor din închisorile româneşti. Din 1947 până în 1964, alfabetic. Nume, prenume, stare socială sau ocupaţie. Nu o felurime de îndeledniciri. Unele din ele de negăsit astăzi, dar care revin des. Cutremurător de des. Pe marmura albă, litere negre. Ca alfabetul. Literele, nu... litrele; cele care ar cam trebui să rămână pe meninge şi în suflet şi să înlăture uitucenia şi ebrietarea confuziei aduse de celelalte. La litera A, patronimicul Antonescu are următoarele prenume: Andrei, Ion, Mihai, Nicolae, Vasile. În dreptul lor: preot, mareşal, ministru, ţăran, student.
Preot, student, ţăran
Te uiţi la B, la C, oriunde vrei: preot, ţăran, student, ofiţer, avocat, ţăran, student, ţăran. Am înţeles: e un alfabet al „ţeranului”, al pătimitorului pentru ţara asta. Ţăranul şi studentul, ţăranul şi Mareşalul Antonescu, preotul, studentul şi ţăranul. Îmi reprim greu trimiterea la mitocanii de sus şi de jos de astăzi, obraznici şi slinoşi la suflet amândoi. Nu se face, cum se spune argotic, nu e nici cuviincios şi nu-ţi poţi permite să cobori atât. E monumentul „Calvarului Aiudului”, configurat din şapte cruci îngemănate. Crucea cea mare de deasupra reprezintă „crucea pătimirii neamului” pe care ei au dus-o în spate. Care „ei”? Păi, Gheorghe şi Ion, ţărani, studenţi, prof. univ, ofiţeri.
Secţia „Reacţiune”
În 1947, brava conducere nou instalată a decis să transforme închisoarea de la Aiud (clădită de austrieci în secolul XVIII-lea) într-un loc de exterminare a „reacţiunii”. Intrau aici, la... „reacţiune” şi deci, la exterminare, mii de ţărani, de studenţi, aproape toată înalta ofiţerime, înalţii magistraţi, preoţii, filozofii. Etnic - trebuie să spunem asta fiindcă... nu se spune - erau numai şi numai români: în niciun caz ruşi, evrei, ţigani, unguri. Numai Ion şi Gheorghe, fie el mareşal, fie plugar. Foarte puţini au supravieţuit. NICU BOARU
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea