Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Finalul anului ne prinde într-un moment bun: la fundul prăpastiei, la apogeul declinului! Da, este un lucru întrucâtva convenabil să ştii că ai tot coborât, cu veselie iresponsabilă, până într-acolo de unde alt drum nu este decât în sus. Dacă vrei! Cum-necum, avem un preşedinte (mă rog: 50% dintre noi!), un guvern (în care, na!, sunt şi Boc, şi Videanu, şi Udrea, spre marea satisfacţie a bufniţelor şi ciutacilor), va fi şi o eboşă de buget, o prefigurare a lui, în care chiar bunul-plac, latitudinea discreţionară şi răsplata clientelară vor fi grav bornate de presiunile şi obligaţiile din afară şi de însăşi condiţia cvasi-sinucigaşă a unui astfel de guvern, în vreme de criză.

Bulb de nufăr sau padagogi de şcoală (şi biserică) nouă

Am mai avut ceva, de aceste Sărbători. O adiere de normalitate, o răscolire de mâluri pentru a dezveli, dintre nămoalele afundului bulbii de nufăr. Salubră şi deşirabilă, multaşteptată (de puţini!), prorogată (de mulţi, şi mari, şi puternici) - redeschiderea, la figurat, a dosarelor Revoluţiei (scuze: şovăi la majusculă...) e sinonimă şi cu disiparea ceţei sulfuroase, care împăienjenea, cu fire otrăvite, întâmplările şi evenimentele de acum 20 de ani; precum şi începutul fixării atributelor cu care vor fi însoţiţi în proximele manuale de istorie chipuri importante - unele „harismatice”, enorm de populare - ale istoriei recente.

Nu mai este - nici n-a fost! - vreo surpriză că Iliescu şi Militaru au provocat atâta rău şi vărsare de sânge. Amănunţitele cercetări şi revelări întreprise de Cartianu şi de Alex. Stoenescu nu vor putea fi, măcar în detalii, contrazise, sabotate sau ignorate. Scepticii de serviciu, năimiţii, boborul fetişist şi mancurtizat vor mormăi împotrivirile cu stropşiri reavăne; vor aduce silogisme complicate în sprijin, raţionamente şi adevăruri de genul „da pe mă-ta, ce zici?”, şi se vor plia treptat la adevăr, când vor auzi din ce în ce mai des propoziţii pentru ei astăzi scandaloase, repetate la televiziunile care le ţin rol de biserică şi şcoală.

Despre „revoluţie” ca vocabulă

Să mai adăugăm ceva, tot de sfârşit de an. Ceva adiacent la paragraful anterior. Dacă vocabula „revoluţie”, pe care jură grupusculul prosovietic ilescian, n-a convenit multora dintre vechii şi noii politicieni (de la Ştefan Andrei la Coposu), din motive ultra-ştiute („lovitură de stat” etc), îmi permit să adaug un argument de ordin etimologic: revoluţie înseamnă, după cum ştiţi, o schimbare dură şi abruptă a unui sistem cu altul. Ceva de genul uzurpării, suplantării (torpilării din exterior) a monarhiei la noi, în '45, prin cizma, mocofanul cu ceas la gât din stepa calmucă, inclusiv prostul satului românesc şi ţiganul fără fierărie. Era un început solid de civilizare sincronică europeană, era o elită intelectuală, un joc democratic în care şi stânga era dusă la biserică, avea avere cuviincioasă (Petre Pandrea, Pătrăşcanu, mai înainte, Gherea), şi ţinea la ţăran, la şcoală, la tradiţii, la demnitate.

Metastaza colhoznică. Criminalul „revoluţionar”

Dintr-o dată, s-a schimbat numele regimului, al ţării (!?), limba a devenit de origine slavă, agricultura a intrat în metastaza colhoznică, proletariatul făcea şi dregea, Arghezi, Bacovia, Blaga, Barbu, Maiorescu, Iorga - scoşi din literatură şi istorie, domnitorii - cernuţi pe sprânceană etc, etc, iată ce e o revoluţie! Dar să îl omori pe Ceauşescu şi să-l aduci pe... criminalul (moral, cu adevărat, pentru că cerea moartea lui Coposu în anii '50, după cum a cerut-o din nou în 1991) Brucan, să-l înlături pe Ştefan Andrei ca să vină colegul lui mai mic I. Iliescu - apoi aiasta nu mai e revoluţie. Cu „r” mic sau cu „R” mare.

Jena şi grotescul

Pleacă stânga, vine stânga, îmi puteţi explica, într-un moment în care eşecul utopiei comunist-sângeroase este indenegabil şi inexpiabil, cum de la noi suferinţa prin foame, frig şi frică a putut aduce pe autorii, mânuitorii şi îngăduitorii (ca să nu spun aplaudatorii) fricii, foametei şi frigului? Toată mişcarea din 21 (sau mă rog, majoritatea participanţilor) a avut doar această revendicare de normalitate a traiului. „Demnitatea” prin căldură, mâncare şi libertate cacofonică a prezumţiozităţii proprii şi urlătoare. Cum de au obţinut procentele colosale în alegeri, apropiate de 100%, Iliescu şi ai săi. Când auzi acum - dar nu unul să zică altfel! - că Raţiu a fost..., Coposu era seniorul politicii ş.a., jena şi grotescul se împletesc. N-are rost să amintesc de mizeriile minereşti sau de stânga săracă şi cinstită.

Între Dumas şi Brucan

Să terminăm, dragi cititori, cu năuceala şi dependenţa televizive, să ne scuturăm de narcoză, somnoroşie şi amnezie, să dobândim reflexe civice şi mândrie naţională, să deprindem valenţele muncii, să nu ne mai fie jenă de munca pământului şi a fiarelor, să scoatem vedetismele din capul odraslelor şi visurile funcţionăreşti din capul consoartelor, să deprindem exerciţiul sobrietăţii, dacă nu pe cel al austerităţii, să nu vedem numai rău pe aici, să... să. Atunci vom şti să-i obligăm pe politicieni şi să se schimbe şi să lase să se ridice dintre ei pe tinerii care, într-adevăr, vor reprezenta anul 1990. În 2010, adică după 20 de ani ai minunatului Dumas, nu ai ticălosului de Brucan. Măcar să ştim să cităm corect. NICU BOARU

 

Back To Top