Où sont les neiges d'antan?


Prince, n'enquerrez de semaine
Où elles sont, ni de cet an,
Qu'à ce refrain ne vous remaine:
Mais où sont les neiges d'antan?
(François Villon)

 



Mă uit la pozele tinereţii mele de parcă m-am detaşat de acest pământ, de acest trecut secol. Da! Aşa numeau noi fotografiile: poze. Şi erau digitale doar pentru că le făceam cu degetul, apăsând pe butonul Smena sau al vreunui Zenit, da, că aşa m-am transformat într-un François Villon mioritic.

 

Davos sau locul unde se pune clima la cale


Vă întreb: de când nu aţi mai gustat viaţa cu adevărat? De când nu v-aţi mai pierdut într-o carte de poveşti bună, care să vă ţină treaz până la orele dimineţii şi să simţiţi cu toate acestea că nu sunteţi obosiţi. ci dimpotrivă, plini de o bucurie nouă, nebănuită, de o plăcere ascunsă, care vă face complice doar cu voi înşivă?
Schimbările climatice au efecte dintre cele mai diverse pe toate continentele lumii, iar capii politicii şi economiei mondiale tăifăsuiesc la Davos punând la cale clima pentru următorul secol.
Dacă mă intrebi pe mine, mi se pare că lumea asta şi-a pierdut gustul. Sau poate nu mai avem timp să gustăm viaţa cu adevărat. Totul trebuie să fie concentrat, la pachet, orice experienţă trebuie să fie instantaneu satisfăcătoare. Pentru că nu mai avem timp să aşteptăm... sau pentru că nu mai suntem dispuşi să aşteptăm.
Schimbările climatice sunt consecinţa directă a acţiunilor oamenilor din ultmii 150 de ani.

 

„Hai să ne bulgărim!”


Unde regăsim noi, acum, troienele de pe vremea copilăriei, când ne croiam tunel ca să putem ieşi din casă, mirosul viei inflorite sau al castanelor, dovlecilor şi gutuilor coapte, vişinile pe care le furam din copacul vecinului care umbla cu joarda după turma de copii ce râdeau pe străzile pietruite?
De când nu v-aţi mai invitat prietenii la o bătaie cu zăpadă ca la carte? Românii ahtiaţi de a reinventa limba română - şi introduc, în consecinţă, zeci de barbarisme englezesti - spun: "Hai să ne bulgărim!!
A te bulgări? Parcă înseamnă a-ţi da cu parfum "Bulgari"? Sau a vibra ca vajnicul popor bulgar...?

 

Gypaetus barbatus şi foca de Marea Neagră


De când nu v-aţi mai bucurat de un cireş înflorit primăvara sau de când nu aţi mai alergat să prindeţi în parc rădăşti, bondari, fluturi codiţa rândunicii? Am pierdut şi noţiunea de Alces alces alces, Antilopa Saiga, Saiga tatarica tatarica, tarpanul, Calul Sălbatic European, Equus ferus ferus, colunul, Măgarul Sălbatic Mongol, Equus hemionus hemionus, Marmota de stepă, Marmota bobak, Brebul, Castorul European, Castor fiber, Bourul, Bos primigenius, Zăganul, Vulturul Bărbos, Gypaetus barbatus, Dropia, Foca de Marea Neagră... Cine dintre copiii noştri ştiu ce sunt ele, aceste animale? Am pierdut încet şi sigur legende, mituri... Hai să facem un salt în timp pe teritoriul României! Am fi cu siguranţă şocaţi de animalele pe care le-am întâlni aici. Nu este vorba de dinozauri, urşi de peşteră sau tigri cu colţi pumnal. Însă, dacă am călători în timp cu doar cu câteva sute de ani în urmă, am vedea focile de la Marea Neagră, antilopele din Moldova şi Dobrogea, caii şi măgarii sălbatici din Bărăgan, elanii, bourii şi zimbrii din pădurile Ardealului,Valahiei şi Moldovei, stolurile de dropii din jurul Bucureştiului, Timişoarei, Călăraşiului, Constanţei şi Brăilei, zăganii de pe piscurile Carpaţilor.

 

„Zimbrii ăi pletoşi”


Dispariţia lor este o pată neagră în istoria noastră. Vina o poartă vânătoarea nesăbuită şi distrugerea habitatelor. Dropia (Otis tarda) este o pasăre de stepă specifică stepelor din familia Otididae care trăieşte în sud-estul Europei şi zonele cu climă temperată din Asia. În România s-a găsit până acum câţva ani în Bărăgan şi se mai găseşte în rezervaţia naturală de la Beba Veche, judeţul Timiş, însă este pe cale de dispariţie. Zimbrul era cel mai greu animal european de pe uscat şi a fost simbolul naşterii simbolice a Moldovei celei mari. Să ne amintim aici balada lui "Vodă căpitan Matei", din care aflăm că pe vremea lui Matei Basarab se
"Vânau zimbrii ăi pletoşi,
Cerbii falnici, rămuroşi,
Şi plotunii lopătoşi... ".

 

„Ah, voi cai, voi cai...”


Elanul a fost cunoscut şi vânat de strămoşii noştri. Romanii îl numeau plotun, o denumire ce a dispărut odată cu impresionantul erbivor. Dovezile lingvistice, istorice şi toponimice despre plotun abundă în folclorul şi civilizaţia românească. Ajunge să amintim aici din nou de balada "Vodă căpitan Matei”,
Saiga a fost vânată intens în Moldova, astfel încât a dispărut definitiv în secolul al XVIII-lea. Specia nu o duce bine nici astăzi, dispărând recent din majoritarea stepelor ruseşti şi ucrainiene. În prezent, mai supravieţuiesc doar 50.000 de exemplare din cele 4-5 milioane câte erau la nivelul anului 1900.
Din Evul Mediu românesc ne parvin o serie de informaţii deosebit de interesante.
Bunăoară, între anii 1551-1552, pe domeniile cetăţii Făgăraş a fost construit un parc special pentru protejarea cailor sălbatici capturaţi în împrejurimi. Regele de origine română al Ungariei, Matei Corvin, aminteşte în lucrarea De Rerum Hungaricarum Decadens, scrisă în anul 1495, că în pădurile Transilvaniei, alături de bouri şi zimbri, se aflau şi cai sălbatici de pădure. Strămoşul tuturor raselor de cai din Europa a fost identificat, încă din cele mai vechi timpuri, pe teritoriul numit astăzi România.

 

Despre perpetuarea măgarului


Resturile fosile vorbesc despre vânarea cailor sălbatici încă din timpul Paleoliticului timpuriu. Surpriza vine din perioada Neoliticului, când sunt descoperite dovezi conform cărora calul era deja domesticit în zona cuprinsă între Tisa, Dunăre şi Marea Neagră. Daco-geţii vânau şi onorau caii sălbatici, multe fosile fiind desoperite în mormintele din Cândeşti, Socodor, Varsand, Bârlad, Piatra-Neamţ, Zimnicea, Mătăsaru şi multe altele. Până şi bietul măgar a dispărut şi poate de aceea mulţi dintre noi ne comportăm ca atare: ca să-l perpetuăm. Seria surprinzatoare a prezentării animalelor cunoscute de strămoşii noştri continuă cu nimeni altul decât măgarul sălbatic mongol sau colunul, ale cărui populaţii vestice au trăit şi pe teritoriile româneşti, după cum atestă o serie de dovezi osteologice, botanice, toponimice, istorice şi folclorice. În „cimitirul” culturii Hamangia de la Cernavodă s-au descoperit resturi doveditoare.


Limbi pierdute


Am pierdut legendele copacilor şi arborilor noştri seculari. În lumea întreagă se vorbesc peste 6000 de limbi distincte. Dar în ultimul secol s-au pierdut 108 limbi indigene doar in America.
În wapedia, spaniolii (http://wapedia.mobi/es/Lenguas_romances) spun chiar că există o limbă comună pe teritoriul european numit Romania: „Estas lenguas se hablaban y se siguen hablando en un territorio que recibe el nombre de Romania, y que cubre en su mayor parte el sur europeo del antiguo imperio romano. Los términos "romano/a” y "Rumania” proceden efectivamente del adjetivo latino romanus: se consideraba que sus hablantes empleaban una lengua tomada de la de los romanos („Aceste limbi se vorbesc şi vor fi vorbite într-un teritoriu ce primeşte numele de Romania şi acoperă în marea sa parte sudul european al anticului imperiu roman. Terminologia de român/româncă şi România purced efectiv de la adjectivul latinesc romanus: locuitorii acestui teritoriu se consideră vorbitori a unei limbi preluate de la romani”).
Filologul spaniol Enrique Bernárdez avertizează că în următorii 50-100 de ani 90 % din limbile actuale vor dispărea. El confirmă că în Europa ultimile limbi pierdute au fost în insula Man (în 1979) şi un dialect românesc din Balcani (pe care nu-l menţionează).

 

Vorbitorii de „haida” şi „cacapa”


Recordul minim de persoane care utilizează o limbă în lume este deţinut de către limba numită "HAIDA" (165 de locuitori ai insulei Queen Charlote), iar pe următoarele locuri sunt cele care vorbesc limbile numite „CACAPA” (178 persoane). Nu înseamnă că doar locuitorii unui sistem izolat şi-au continuat tradiţia limbii. În insula Sabah din Malaiezia 300.000 persoane vorbesc 23 limbi distincte Kadazandusun. În anul 1986, în Australia mai rămăseseră doar 50 de limbi aborigene din peste 250, câte erau până la cotropirea engleză. În Mexic, în ultimii 50 de ani s-au pierdut 110 limbi din familia: kemanat, k'emantney, kimant, qimant, autónimo kemante.
Cine oare a auzit de limbile izolate pierdute numite:
Adai, Ainu, Andamanés, Andoke, Beothuk, Burushaski, Calusa, Candoshi, Cayuvava, Cofán, Comecrudo, Coreano, Cotoname, Esselen, Etrusco, Gilyak, Hattico, Het, Hotí, Huaorani, Huave, Hurrita, Ibero, Iranxe, Itonama?
Timpul a înghiţit până şi mari imperii, nemaivorbind de ţări. (va urma)

Back To Top