Ştiu că se spune invers; mai ştiu că nu foarte mulţi ştiu ce înseamnă expresia asta. O intuim, o aproximăm. Inegalabilă este înţelepciunea populară, sagace şi rea când e cazul, atunci când e vorba să sancţioneze niscaiva scăderi, neajungeri.
Ţi se lipeşte eticheta unor onomatopee sau construcţii lexicale de nu te mai spală sau ţi-o dezlipeşte nimeni. Aşa şi cu combinata lexicală din titlu, aleasă special pentru a califica o parte a „ţopenclaturii” actuale, aceea a primarilor. Nu a celor din marile oraşe, ci a puzderiei amorfe, teşite („bearcă”), târâitoare („terchea”), imatură intelectual şi plastinomorfă politic. Mă gândeam la amărâţii aştia - bipezi prin fraudă, cefali prin injustiţia configuraţiei antropoide generale - acum când se încearcă să se stoarcă din secul pietrei un zer leşinat pentru un buget muls de toţi profitorii de până acum.
Mai concret, stimabililor: câteva zeci de primăruşi, isteţei şi zglobii ca nişte vrăbii bete, din ţară şi vreo câţiva şi din Prahova au decis, de la amvonul lor încropit din zăceri geologice şi puseuri de despoţi în pijama, că susţinerea activităţii culturale din perimetrul lor de noroi şi buruieni e prea din cale-afară de costisitoare. Deci, dăm afară bibliotecara, suspendăm (temporar...) funcţionarea şi aşa nerăsfăţatului aşezământ „iluminist” şi îngăduim cu suspectă largheţe igrasioasa sală cu bănci rupte a Căminului, dar, doar pentru nunţi, botezuri sau chiolhanuri camuflate în şedinţe cu consilierii. Cu +co... Cuco.
Tare mă reţin să nu umblu la alte de jocuri onomastice, păstrând consoana şi schimbând vocala! Şi-aşa vitregitele biblioteci – sau ce a mai rămas din ele - figurau, de gura lumii şi doar ca obligaţie primarială, la coada listei, pentru că, dacă ar fi fost după... târâitorii ăştia berci, ar fi fost lăsate nu de izbelişte, ci direct în vadul apei Sâmbetei, care curge chiar prin centrul cu hârtoape al localităţilor păstorite ciobăneşte de „aleşi”.
O obligaţie pe care mi-am asumat-o până la a justifica delicateţile verbale de mai sus m-a călăuzit spre multe „comune”, „sate”. Am pus unităţile administrative între ghilimele pentru că aşezările mozolite de părăsiri, îmbătrânire, construcţii bizare şi fără respect de specific, jefuite de tradiţie şi dezertate de spiritul muncii, nici nu pot accede la frumosul nume de sat românesc. Iorga s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea văioagele cu ciulini, doldora de avtomobile, împopoţonate cu vile nesimţite, decăzute spre ţigănie şi jelăluind a tristeţe infinită din naiul povârnit al gardurilor gata să cadă. Nu este aglutinare administrativă să nu vezi gogoaşa înfoiată a obrăzniciei, de somptuozitate bulgăroaie, a Primăriei. Iar paralelogramul ăsta, cu scări de marmură, încăperi largi, lambrisate costisitor, cu înzestrări de Primărie new-yorkeză tolerează, de obicei în spate, lângă o vespasiană împuţită, un 2/2m de rafturi mâncate de carii, cu cărţi învechite.
În ambele sensuri. V-am descris, la propriu, situarea „bibliotecii” de la Cărbuneşti- Prahova. Să vedeţi discrepanţă şi mai africană între o măgăoaie sud-americană, care este primăria de la Ariceşti – un pogon de construcţie numai termopane, metal şi ciment – şi miniatura scorojită a săliţei cu cărţi. NICU BOARU
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea