Nici creştere, nici descreştere – pentru că nu suntem Curtea Otomană, vorba lui Cantemir –, ci doar un marasm, un tobogan pe care coborâm chiuind sau ebrietaţi, jumulindu-ne până la piele. Oricum, rămânând fără pantaloni. Nu se mai pune problema de boom economic, de “essor” – termeni cu care se denumeau în anii ’60–’70 explozia economică din Germania, Japonia, SUA - într-o ţară în care categoriile principale de ocupaţii nici nu mai ştii care sunt. Oricum, nici nu prea sunt. N-oi vorbi de “pătura” socială şi de marea clasă socială (?!) a jurnaliştilor, a vedetelor, a fotbaliştilor, a gardienilor, a birocraţilor. Asta avem în ţară.
Restul: studenţi, pensionari, flendurişti metafizici, “farnienţi”, pleşcari, neumblaţi o oră la vreun travaliu al mâinilor altfel decât vârâte în buzunare sau în platouri cu mici, coafeze, şoferime, servicii secrete nenumărate, protocol, indivizi importanţi şi “puzderiile de pleavă” ale ministerelor şi combinatelor avicole sau de bovine din Camere. Ţăranii nu mai sunt nici navetişti şi s-au dedulcit la televiziuni porcoase şi la cântece deşucheate, ţinând-o tot într-o băutură şi-n cercetarea mercurialelor pentru vânzarea pământului soacrei.
Muncitorimea, câtă mai e, apatică, îngrijorată, a devenit o plastilină pentru ipochimenele sindicale ariviste, ciocoieşti, infatuate şi al naibii de obraznice. Avem apoi “arterele” etnice cu sânge vârtos, genetic nehărăzite sublimului muncii româneşti, de care vorbea diagnosticianul pe veci al prăpădului vesel valah care este Caragiale. Deci nu urcăm, nu staţionăm într-o aparenţă de prosperitate, nici nu alunecăm vertiginos spre un prăpăd incalculabil, susceptibil însă să ne zgâlţâie, să ne “deştepte”, vorba Imnului. Crahul e continuu şi aproape abstract, înscris în limfă şi în zodii. Nu avem “expertiza”, cum umflat se spune, “auscultarea” hârâitului ftizic din pulmonii naţiei. Nu sunt instanţe, medici şi curalisire.
Boc aruncă pe deja rizibilul poncif al “funestei moşteniri” de pe vremea lui Tăriceanu: peste 2 (două) miliarde de euro pagubă, gaură neagră. Adăugând şi iarna dură, şi criza internaţională - spune uriaşul din Piaţa Victoriei – cum să recuperezi handicapul, să scapi de păguboasa gravitaţie a mereu căzutului spre şi în pământ? Împrumutându-te la… băncile româneşti cu o dobândă mai mare decât la cele mai trufaşe instituţii omoloage din Elveţia… Acum au venit şi “diriginţii”, monitorii, cei care controlează “biletele” în trenul groazei care este economia României, tren cu mecanici beţi şi “naşi” corupţi. Şi FMI-ul, şi BM, şi UE – toate împreună ca ploaia şi ninsoarea prăpădului din celebra poezie a lui Bacovia.
Iar un lung prilej de discuţii, veşti contradictorii şi ipoteze. La confraţii lor din Camere, aceeaşi zăpăceală… bine dirijată, deşi… dirjorii sunt ei înşişi nu foarte lămuriţi, iar massa – o sumă plată de moluşte avide. În totul, un plancton, ceva gregar, abia pulsionar, cu exclusiva funcţionare a intestinului gros şi al degetelor răşchirate achizitiv. Judecă şi ei - ca şi bravii confraţi din Justiţia de platină cu aplicată înţelepciune solomonică, cu dezbateri ciceroniene şi demosteniene, arcanele, ANI II şi implicaţiile unei deja anacronice Legi a Lustraţiei. Acum, la 20 de ani de când trebuia aplicată! Prostie sau ticăloşie ?
Ce aplicabilitate să mai aibă o lege care interzice azi eligibilitatea vreunui vârf nomenclaturisto-securist-comunist? Nici măcar râsul sau dispreţul nu mai trezeşte aşa ceva. Comuniştii grei de ieri sunt cei mai înfocaţi şi bogaţi capitalişti de azi, liberalii de atunci sunt la vârf şi în structurile imediat următoare total şi jenant pesederizate. S-au petrecut altoiri, corciri, “miciurinizări” stupefiante. Scandaloase într-o lume normală, tolerabile şi chiar recomandabile în ţara vorbei “interesul poartă fesul”.
Lustraţie înseamnă şi băi, “băi purificatoare” nu numai o perioadă, la început de cinci ani (un lustru = 5 ani). Ce “lustrări”, cine să se spele sau cine să… cureţe? N-au fost recunoscute păcatele, ce terapie să aplici? S-au spălat doar în sensul “o mână spală pe alta”. Jegul şi damful au rămas. Ţigănia, puţinătatea lăuntrică şi ticăloşia fiinţează precum chelia de dinăuntru – inaparente dar tenace ca un cancer. NICU BOARU
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea