„Ia zi, mă, popo, unde e, mă, Dumnezeu’ ăla al tău acu’, de ce nu mă trăzneşte? Bă, io, unu’, nu înţeleg cum unu’ mare, adică care nu mai ie copil, să creadă aşa ceva. Adică tu îmi zici mie că e acolo, sus, unu’ care zboară prin aer? ... în morţii mamilor voastre de trădători!”.
Replică specifică bipedului retard scăpat de la coada vacii, din postura de prostul satului, devenit, peste noapte, prin grija nemăsurată a Partidului Comunist Român, şef de post la Miliţie, într-una dintre comunele ardelene în care rezistenţa anticomunistă a lovit sistemul bolşevic proaspăt instaurat.
Sâmbăta de Sus, Sâmbăta de Jos, Mândra, Dridif, Veştem sunt doar câteva nume de localităţi unde a curs sângele martirilor din Rezistenţa Armată Anticomunistă. Acolo, de la Făgăraş, pe drumul Sibiului, până în beciurile Securităţii, s-au scris file de eroism din istoria recentă a României.
Astfel de orori s-au petrecut în zecile de localităţi de pe întreg cuprinsul ţării, unde foştii ofiţeri ai Armatei Române, foştii studenţi alungaţi din facultăţi, sute de tineri denumiţi „bandiţi” de „noua orânduire”, au fost ajutaţi, ani de zile, cu mâncare şi haine, de populaţia care a înţeles, încă din 1948, că miracolul colectivizării socialiste, prin care Joiana devine vaca statului socialist, reprezintă doar o crimă împotriva proprietăţii, a familiei, a bunăstării şi a speranţei pentru viitor.
Revenind la citat, astfel se prezintă, cu talent, actorul care întruchipează personajul zbirului politruc, în ultimul film românesc vizionat de mine, ieri: „Portretul luptătorului la tinereţe”.
„Portretul luptătorului la tinereţe” redeschide răni, sentimentul resemnării, a profundei tristeţi, atinge cauza tuturor relelor noastre, chiar şi a celor trăite în prezent. La fel ca şi lungmetrajul „Poveste din Est”.
Atunci ne-a fost furat totul. Credinţa străveche, libertatea, asimilarea corectă a noţiunii de proprietate, respectul faţă de cel de lângă tine, asasinarea premeditată a spiritului naţional, cultivarea şi evaluarea corectă a individului, în spiritul moralei creştine, umilirea sub un regim ateu care avea să şteargă orice urmă de speranţă pentru mai bine, pe termen lung. Ne afectează, încă, existenţa - implementarea brutală a unui regim socio-politic falimentar, pe termen lung, care ne-a decimat, îndeosebi din punct de vedere moral.
Tot ieri, întâmplător, la o cafea, l-am ascultat pe un securist bătrân, cu pensia sângerândă din motiv de Boc, teoretizând, între două pahare de ţuică fiartă, despre viaţă, oameni, Băsescu, Udrea, Rege şi PSD. Băsescu e fiara, Udrea e o curvă, Regele a plecat cu un tren de ţoale (adică avutul ţării, fireşte), iar PSD-ul este bun. Bă, da’ bun, bun!
Omul s-a născut cam pe la 1940, a traversat cu succes etapele împlinirii socio-profesionale în minunatele condiţii oferite de statul comunist, eşuând lamentabil, acum vreo doi ani, la o pensie îndestulătoare de fost ofiţer SPP, după o carieră de succes inclusiv în rândurile Securităţii lui Nea Nicu’. Înainte de a pleca, mangă, din cârciumă, omul mi-a dezvăluit secretul: nenorociţii care îi taie lui acum din pensie îl aduc în imposibilitatea de a-şi mai achita ratele la bancă. Domnul pensionar are un credit de 150.000 de euro la care mai are de plătit o grămadă de ani. Desigur, îl compătimesc.
Recunosc, nu numai pentru credit.
Odată, Octavian Paler povestea cum, în seara de 23 decembrie 1989, un bătrân a încercat să intre Studioul Patru al Televiziunii Române. S-a prezentat politicos soldaţilor şi celor câtorva revoluţionari care păzeau eşalonul doi comunist venit, în pulover, pentru a prelua puterea la televizor, şi a spus că vrea să susţină o declaraţie, să ajute cu orice.
I s-a interzis accesul în studioul unde Ion Iliescu tocmai era prezentat ţării ca fiind salvatorul nostru, al celor mulţi, activistul cu faţă umană care ne va scoate din rahat neîntinând, totodată, idealurile Internaţionalei.
Bătrânul a scris o scrisoare pe care i-a înmânat-o celebrului crainic de Telejurnal comunist George Marinescu, prezent şi el, alături de nea Nelu, ca să salveze ţara. În scrisoare, bătrânul repeta povestea sa şi rugămintea de a fi lăsat în studioul patru. Prezentatorul a dispărut, la fel şi scrisoarea. Bătrânul a plecat acasă, în Ardeal, de unde venise.
Între timp, istoria i-a dovedit bătrânului că efortul său, din ajunul acelui Crăciun, de a merge la Bucureşti pentru a participa la Revoluţie, ar fi fost, oricum, în zadar.
Acel bătrân se numea Ion Gavrilă Ogoranu. A fost unul din liderii Rezistenţei Armate Anticomuniste din Făgăraş. Era student când şi-a părăsit casa pentru a fugi în pădure, fiind hăituit, ani de zile, de Miliţie, Securitate şi Armată. Ion Gavrilă este cel care a asistat, până în 1956, la uciderea, în zeci de ambuscade, a camarazilor săi.
Ion Gavrilă a scăpat în 1956, din încercuirea în care au fost ucişi ultimii luptători şi a stat ascuns până în 1976 în casa unei femei din Judeţul Alba, cea care i-a devenit soţie până la sfârşitul vieţii. Condamnat de două ori la moarte în contumacie, urmărit timp de 17 ani, Ion Gavrilă Ogoranu a avut norocul să fie, prin trimiterea unei scrisori de către un preot român, pe lista deţinuţilor politici predată de americani, în momentul apropierii lui Nixon de Nicolae Ceauşescu.
Regimul comunist l-a ţinut, astfel, numai cinci luni în arestul Securităţii. După plecarea americanilor, Ogoranu a fost interogat de zeci de ori pentru a se afla prin ce minune Henry Kissinger avea notat numele său pe lista cererilor de eliberare de deţinuţi politici predată direct de preşedintele Nixon lui Ceauşescu. Ogoranu a devenit, astfel, om liber, angajat în agricultură, de unde a şi ieşit la pensie.
Acest om nu a fost primit în studioul Televiziunii Române. Libere, în zilele când se regiza Revoluţia în direct pentru naţiunea care şi-a găurit, pe străzi, tricolorul.
Încă ceva şi închei.
Tot Paler povestea că Ion Gavrilă Ogoranu s-a prezentat în faţa crainicului Marinescu de la TVR, explicându-i, pe scurt, cine e: liderul Mişcării de Partizani „Grupul Carpatin Făgărăşan”. La care, Marinescu, ştirist informat, îl întreabă: Dar contra cui aţi luptat dumneavoastră acolo, în munţi?
În faţa unei asemenea replici terifiante, tot Paler trasează concluzia:
„Imaginaţi-vă, vă rog, dacă s-ar putea închipui ca cineva din Ungaria l-ar putea întreba pe un conaţional al său „împotriva cui aţi purtat Revoluţia din 1956? Imaginaţi-vă, vă rog, dacă, în Cehoslovacia, ar putea fi huliţi, terfeliţi, marginalizaţi, cei care au făcut Primăvara de la Praga, întrebându-i: „Dar pentru ce aţi luptat dumneavoastră atunci?”.
Eroul Ion Gavrilă Ogoranu a murit în 1996.
Despre crainicul Marinescu nu deţinem niciun fel de informaţie la ziar.