„Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Şi-n cele ce mâine vor râde la soare.” Aşa începe o poezie care a făcut epocă, la vremea ei, fiind recitată peste tot, de la modestele serbări şcolare şi până la monstruoasele spectacole omagiale… şi continua: “E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt,/ E-n pruncul din leagăn/ Și-n omul cărunt,/ E-n viața ce veșnic nu moare” (“Partidului”). A fost scrisă de George Lesnea, dar numele autorului are mai puţină importanţă, din moment ce poezia continuă să fie atribuită şi azi ba lui Dan Deşliu, ba lui Mihai Beniuc, ba cine ştie cărui alt poet de curte comunistă, pe ideea că tot o apă şi-un pământ….
Adică, noroi! Dar, vai, câtă dreptate avea noroiul! Şi cum mai crâcneam noi, câte doi, câte trei, cu ochii-n patru, să nu ne prindă cineva că spunem bancuri! Ei erau proşti, cu partidul şi cu versurile lor, iar noi, cu lecturile şi cu miştourile noaste, de!, eram deştepţi! Ne hrăneam cu iluzia că nici atunci, la vremea aceea, “Partidul” nu era chiar în toate „ce sunt”, când, de fapt, prea era!, dar auzi ce profeţie tâmpită!, să pretinzi că Partidul va fi şi-n cele ce mâine… Că doar n-o dăinui cât lumea, Partidul ăsta! Ba bine că nu!
Partidul a dăinuit, iar azi se simte mai bine, mersi, ca niciodată. Nu mai este el unic, dar tot Partid a rămas. Şi e-n toate! La 30 de ani de când România cică a schimbat macazul spre libertate şi democraţie, trăim exact acel „mâine” când încep toate „cele” să râdă. Şi chiar râd. Râd de noi. Multe s-au schimbat, dar Partidul este de neclintit. Controlează economia, administraţia, armata, poliţia, justiţia, finanţele, presa, şcoala, spitalele, primăriile, toate instituţiile posibile şi imposibile, de la protecţia mediului la metrologie, ba, mai mult, a ajuns să controleze vieţi, destine, cariere, familii, bănci, afaceri, publicitate şi bordeluri. Tot! Absolut tot! Cum? Simplu! Punându-şi acolo oamenii lui, care taie şi spânzură şi au un singur scop, o singură voinţă – să curgă cât mai mult lapte şi miere în şiştarul Partidului, de unde unii se înfruptă cu polonicul, iar alţii doar se ling pe degete. Eh, decât să te lingi pe bot…
Nu mai suntem pe vremea Partidului unic omagiat de Lesnea? Acum e democraţie şi sunt mai multe partide? Haida, de! Unde vedeţi voi mai multe? Credeţi că, dacă le zice PSD, PNL, USR, ALDE, UDMR, ba chiar şi gluma aia proastă de PMP sau tiripliciul ăla de PRO România... dar se poate și mai rău, vezi PLUS sau PPU… la pariu că asta nici nu știți ce-nseamnă… iar eu sunt sadic și n-o să vă spun! e vreo diferenţă între ele? O fi pe ici pe colo, pe la ramuri, rămurele și crenguțe, dar, la naiba!, luaţi seama la trunchiul comun! Ia, încercaţi voi să vă angajaţi undeva, să daţi vreun concurs, să candidaţi la ceva, să promovaţi pe vreo funcţie, să deschideţi o afacere…
Ai Partidul în spate, e cu tine, îţi netezeşte calea? Faci ce vrei, ajungi ce-ţi doreşti, eşti mare şi tare, oricât de incompetent şi de lichea ai fi! Nu eşti cu Partidul… nu este nici el cu tine, poţi să fii tobă de carte, să gemi de talent şi să plesneşti de competenţă, de cinste şi de caracter. Vax!
Aşa că, scuze, George Lesnea! Nu tu, ci noi eram tâmpiţii. Pe vremea aia, când ne credeam deştepţii lu’ peşte, habar n-aveam că Lesnea nu era la primul pupat în cur, fiindcă deja se dedulcise la augustele buci ale lui Carol al II-lea: ”Tu ne eşti Părintele/ Ţi-s de foc cuvintele/ De prin toate luncile/ Îți sfințim poruncile/ Ești podoaba ramului/ Răsăritul neamului” (“Cântec pentru Regele nostru”, revista “Însemnări ieşene”, 1940). După ’44, când au venit alți jupâni la putere, ca să se justifice în faţa prietenilor, Lesnea pretindea că scrisese un poem religios, în care nu făcuse decât să înlocuiască pe „Dumnezeu” cu „Partidul”, da’ncolo era OK, mesajul era corect şi proorocirea, valabilă, inclusiv râsul ăla isteric: “Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Şi-n cele ce mâine vor râde la soare”. Corect! Poetul a avut încă o dată dreptate: Azi, Partidul este însuşi Dumnezeu! Nu credeţi? Mai vorbim după 26 septembrie!
M. Ghiţă Mateucă