Că-l cheamă Ianis, Nikos sau Dimitrios, contează mai puţin. Sau deloc. Important este că munceşte. Grecul munceşte! La șapte dimineaţa, iese pe terasă, îşi aprinde prima ţigară a zilei şi îşi bea cafeaua. La șapte jumate, pleacă deja cu prima camionetă încărcată cu răsaduri. Le duce, probabil, la piaţă. Sau, mai degrabă, la câmp, să le planteze. E clar că grecul are un „lot” cum ar zice Moromete, fiindcă, altfel, la ce i-ar trebui tractorul şi grapa şi celelalte utilaje şi unelte din spatele casei? Pe la 8, pleacă şi nevastă-sa, cu portbagajul plin tot de lădiţe cu răsaduri. E clar, oamenii ăştia nu se duc la plajă! Se întorc pe la şapte, opt seara. Pe la nouă, ies pe terasă, stau de vorbă, poate mănâncă ceva, beau vreo bere, nu se vede prea bine, e aproape întuneric, iar becul lor e destul de chior. La nouă jumate, intră în casă. Îmi închipui că adorm instantaneu, că doar nu s-or uita la Antena 3, până la doişpe noaptea... A doua zi, o iau de la capăt.
Grecul munceşte! Douăsprezece ore pe zi, de luni până sâmbătă. Duminica este a lui Dumnezeu şi grecul ştie asta mai bine decât oricine. Din balconul vacanţei mele de Paşte, l-am văzut muncind şi-n Joia Mare şi-n Vinerea Mare şi-n Sâmbăta Paştelui... nu cred că s-ar supăra pe mine, dacă ar afla că îl pârăsc aici. Socotelile lui cu Dumnezeu şi le face singur, nu are nevoie de avocaţi. Şi le face bine.
În Vinerea Mare, seara, după ce preoţii s-au aşezat cu icoanele şi prapurii în fruntea mulţimii, l-am văzut pe Ianis, Nikos, Dimitrios sau cum l-o chema pe grecul meu, încolonat în procesiunea care a înconjurat biserica, străbătând jumătate de oraş. L-am văzut şi de Înviere, cum a sărutat icoanele şi cum a luat lumină. Cu aceleaşi gesturi normale ca atunci când îşi încarcă lădiţele cu răsaduri în camionetă sau când îşi ataşează la tractor pompa de stropit măslini. Sunt sigur că grecul are şi nişte măslini. Nu există grec fără măslini. Grecia însăşi nu există fără măslini.
În Săptămâna Mare, l-am văzut pe grec muncind de dimineaţă până seara. De curând, Grecia a trecut printr-o criză profundă. Și nici acum nu se simte prera bine. Sunt semne care se văd cu ochiul liber, de profan, iar economiştii şi politicienii ştiu mai bine. Ianis însuşi trebuie să ştie al dracului de bine. Şi al dracului de dureros. Dar el mai ştie ceva. Că nu este prima criză profundă prin care trece ţara lui. Şi poate că şi de aceea munceşte douăsprezece ore pe zi, de luni până duminică, fiindcă nu este Paşte în fiecare duminică.
Tocmai de aceea nu am nicio îndoială că Grecia va şti să iasă şi de data asta la liman. Fiindcă oricât de profundă și de îndelungată ar fi criza, grecul este şi mai profund și mai stăruitor în munca sa, în seriozitatea, tenacitatea şi credinţa sa. În fond, călătoreşte prin istorie de câteva bune mii de ani aici, pe continentul şi în insulele lui, cu măslinii lui, cu eroii, zeii şi îngerii lui, cu filozofii şi sculptorii lui, cu neguțătorii şi corăbierii lui, cu poeţii, matematicienii şi politicienii lui, cu templele şi bisericile lui, cu Acropole şi cu Meteora, cu Olimpul şi cu Muntele Athos. Cu Grecia lui.
Şi a noastră, dacă stăm să ne gândim bine.
M. Ghiţă Mateucă