A fost prima zi de aparentă liniște în Timișoara. Zeci de mii de oameni manifestau nestingheriți în Piața Operei sub ochii militarilor din cordoanele de ordine. La data respectivă în Timișoara 73 de persoane fuseseră ucise prin împușcare de către Securitate, Miliție și Armată, peste 260 de persoane rănite grav și alte câteva sute reținute de miliție. Cele mai multe victime au fost înregistrate în data de 17 decembrie. Între timp, întreg orașul fiebea, deși, aparent sistemul câștigase partida, străzile erau împânzite de trupe, iar protestele deveneau tot mai firave. Spre suprinderea autorităților, oamenii ies din nou pe străzi și se îndreaptă spre sediul județenei de partid, clădirea în jurul careia au gravitat cele mai multe lupte de stradă în zilele precedente. De data aceasta erau mase compacte de oameni, muncitorii din marile întreprinderi.
Se spune că dacă muncitorii din fabrica ELBA nu ar fi intrat în grevă generală pe 19 decembrie flacăra revoltei s-ar fi stins. Flacăra a fost reaprinsă după ce două femei au fost împușcate mortal în fața întreprinderii.
Generalul Gușă, șeful Marelui Stat Major, după ce își luase o papară la fabrica ELBA, decide în acord cu ministrul Milea retragerea parțială a subunităților MApN de pe străzile Timișoarei. (Nu trebuie uitat că facuse parte din colectivul militar care coordonase represiunea violentă din 17 decembrie). Mai rămân câteva subunități care asigurau paza instituțiilor și a comitetului județean. Muncitorii marilor platforme industriale sunt în stradă. Nimic nu pare să-i mai poată opri, mai ales că acum nu puteau fi acuzați că sunt „elemente declasate“ sau „huliganice“.
Interesant este că amploarea crescândă a protestelor l-a determinat pe Ceaușescu să-l trimită la Timișoara pe premierul Constantin Dăscălescu și pe Emil Bobu, secretar CC al PCR.
Dăscălescu încearcă să negocieze cu liderii protestelor, țipă la ei, îi ia tare, vrea să îi intimideze. Rămâne mască când află ce vroiau ei: Demisia lui Ceaușescu, eliberarea celor reținuți în zilele precedente, returnarea morților către familii. A doua zi dimineața pleacă la București cu avionul. Va povesti dictatorului de doleanțele sociale, economice, cu excepția celei legate de demisia „marelui cârmaci“.
Sunt admise ultimele cereri: O parte din cei reținuți sunt eliberați, o parte din morți sunt redați familiilor, în afară de 43 de cadavre care fusesera sustrase de la morgă și incinerate cu două zile mai devreme în București (Operațiunea Trandafirul).
Nu a fost nicio pactizare între Armată și populație cum s-a spus. Armata nu trecuse de partea poporului.A fost doar un armistițiu pentru a permite autorităților o repliere și o regândire a modului de reacție.
Dovadă ca în seara zilei de 20 decembrie intra în vigoare Decretul privind Instituirea Stării de Necesitate pe întreg teritoriul județului Timiș. Generalul Stănculescu e numit comandant al Timișoarei, funcție inventată pe loc, deoarece nu era prevăzută în legislație.
Dar Stănculescu simte că povestea se împute, nu vrea să mai fie implicat și invocă o criză de bilă și se internează cu pile la spital. Peste câteva zile Stânculescu își pune și piciorul în gips pentru a scăpa de convocarea în fața lui Ceaușescu. Oricum ideea va fi preluată și de ministrul Vasile Milea, câteva zile mai târziu, cu anumite deosebiri, mult mai riscante.
Scânteia pornită la Timișoara nu a rămas fără ecou și vâlvătaia revoltei va cuprinde ca un material inflamabil Capitala (București) și alte orașe: Sibiu, Arad, Oradea, Târgu Mureș, Brașov, Lugoj.
Dacă nu s-ar fi petrecut evenimentele din 21 -22 din București, poate că situația din Timișoara ar fi fost „calmată“ în modul dorit de regim printr-o represiune selectivă.
Așadar timișorenii care credeau că au câștigat bătălia și făceau proclamații de la Balconul Operei se bucurau doar de un răgaz acordat de autoritățile comuniste.
Sistemul mimase negocierea ca să obțină puțin timp și să sondeze terenul vizavi de noii lideri ai mulțimii răsculate. Deznodământul va veni nesperat din Capitală, acolo unde cu adevărat protestele contau, deoarece loveau chiar în inima administrativă și politică a regimului.
Foto Agerpres / colorized by Alex Policala
Explicatie foto: Lumea protestand in jurul cladirii comitetului judetean de partid pazita de trupe de securitate si de cei 300 de parasutisti adusi din Caracal.