- Republica Moldova face mersul piticului de teamă să nu deranjeze orgoliile Rusiei, dar la Moscova e delirium tremens.
- În același timp, Kremlinul aruncă acuzații în stânga și în dreapta.
- Subiectul Transnistria este, nu pentru prima dată în istorie, intens dezbătut.
Tocmai când guvernul de la Chișinău mergea pe vârfuri, autoritățile separatiste de la Tiraspol au acuzat Chișinăul, Kievul și Bucureștiul de atacarea unor obiective administrative, militare și de comunicații.
Se zvonește și se vorbește de o posibilă invazie a Moldovei cu suportul trupelor rusești din Transnistria și al milițiilor locale ale Tiraspolului.
Pe surse, guvernul de la Kiev ar fi făcut diligențe către Chișinău pentru a-i permite să intre în acel teritoriu și să lichideze cu armata sa odată pentru totdeauna problema transnistreană, însemnând cele trei sau patru batalioane rusești care asigura paza unor depozite de muniție, dar ar fi fost refuzați. Informația rămâne doar un zvon, dar este posibil să aibă o fărâmă de adevăr.
Oficial, provincia separatistă aparține Republicii Moldova, deși aceasta nu o controlează în niciun fel de 32 de ani.
De peste 30 de ani, niciun politician sau partid din Republica Moldova nu a vorbit despre renunțarea la Transnistria ca parte juridică a republicii. De ce nu au curaj basarabenii să taie nodul gordian care le face atâtea probleme?!
Care e povestea Transnistriei?
Transnistria este o invenție a Moscovei, a puterii bolșevice din anii ’20. Frustrată că a pierdut Basarabia în 1918, a inventat o republică sovietică numită „moldovenească“, în 1924, vrând astfel să-și arate în continuare pretențiile la teritoriul dintre Nistru și Prut intrat în componența României.
Astfel, pe 12 octombrie 1924, a fost înființată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, pe teritoriul Ucrainei din estul râului Nistru, pe o suprafață de 7.516 km2.
Așa cum cerea procedura bolșevică, constituirea unei noi republici sovietice trebuia să se facă la apelul popoarelor, în speță, cel moldovean. Așa că „inițiativa“ înființării unei republici moldovenești a aparținut formal lui Grigori Kotovski, un lider bolșevic basarabean, care a creat un memorandum semnat de mai mulți lideri socialiști români printre care Alexandru Nicolau sau Ion Dicescu, ambii bucureșteni, un fel de idioți utili ai lui Stalin. Cei doi români vor fi împușcați în ceafă în 1937 în timpul Marii Epurări declanșate de Stalin.
În 1927 au izbucnit revolte antisovietice în Transnistria și în zona imediată a Ucrainei, pe fondul penuriei de alimente și al colectivizării forțate, dar au fost înăbușite rapid, cu prețul a 4000 de morți. În 1931 se raporta la Moscova că în Transnistria procesul de colectivizare se încheiase cu succes. Ce nu se spunea era că peste 2000 de familii fuseseră deportate în Kazakstan.
În 1940, Transnistria e integrată în Basarabia
După ultimatumul din 26 iunie 1940, adresat guvernului român și care a fost acceptat, sovieticii ocupă Basarabia, Bucovina de Nord și regiunea Herța, ultimele două drept „compensație“ pentru „daunele“ făcute de autoritățile românești în Basarabia timp de 22 de ani.
Astfel, republica transnistreană este integrată în Basarabia, iar Basarabia primește denumirea de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Transnistria va rămâne lipită de Basarabia ca un apendice care avea rolul de a controla mai bine și de a crea probleme dacă cumva apăreau gânduri de revoltă sau independență în rândul moldovenilor. Stalin decupează regiunea de litoral al Basarabiei (Buceagul) pe care o încredințează republicii sovietice ucrainene, considerate mai ascultătoare. Și așa a rămas până în prezent.
Peste un an (1941) începea războiul cu Uniunea Sovietică și România recupera, pentru trei ani (iunie 1941-august 1944), Basarabia, Bucovina de Nord și Herța, dar prelua sub ocupație și o parte din Ucraina, împreună cu regiunea transnistreană.
Soarta războiului a adus din nou trupele sovietice în (august 1944 ) care au reconstituit starea de fapt din 28 iunie 1940. Transnistria a rămas lipită de Basarabia ca marca de scrisoare.
În anii ‘40-’50, sovieticii au deportat peste 2,3 milioane de români din Basarabia către Siberia, iar peste 700.000 au murit din cauza condițiilor grele de viață. Alți 300.000 au murit din cauza foametei din 1946-1947.
Transnistria a fost un loc în care Moscova a adus etnici ruși sau rusofoni de pe cuprinsul întregii Uniuni Sovietice. La fel a făcut și în Basarabia, dar în procent mai redus. În Transnistria, Moscova a concentrat 60% din industria republicii sovietice moldovenești, iar cadrele de nădejde ale partidului comunist de la Chișinău trebuiau să provină de acolo, altfel nu prezentau încredere. Rușii transnistreni constituiau nucleul dur al administrației și politicii moldovenești.
Epoca Gobaciov dezlănțuie conflictele interetnice
După cei aproape 20 de ani de stagnare brejnevistă, moldovenii sovietici vor cunoaște în anii ‘80 perioada de reforme (Perestroika) și relaxare culturală și politică (Glanost) a epocii Gorbaciov. Pentru prima dată se poate vorbi de limba română și se pot scrie cărți, poezii, la Chișinău. Se fac cercuri literare, politice la Chișinău, apar mișcări politice românești cu tente unioniste (Frontul Popular din Moldova).
Anul 1989 este plin de manifestări românești, mitinguri antisovietice, se vorbea despre legitimitatea unirii cu România (RSR pe atunci). Pe 27 august 1989 a avut loc un miting uriaș la Chișinău, cu participarea a peste 500.000 de persoane care cereau adoptarea drapelului tricolor românesc, schimbarea imnului, adoptarea limbii române ca limbă de stat și multe altele. Pe 31 august 1989, Sovietul Suprem al Republicii Moldova a adoptat limba moldovenească (denumirea rusească pentru limba română vorbită de basarabeni) cu grafie latină, iar limba rusă a fost declarată limbă secundară. Rusofonii încearcă să blocheze aceste schimbări prin greve și mitinguri.
Aceste mișcări nu erau deloc agreate de facțiunea dură, conservatoare de la vârful Partidului Comunist Sovietic, (PCUS) precum Egor Ligaciev (critic fățiș al lui Gorbaciov), Vladimir Kriucikov, Dimitri Iazov, Ghenadi Ianaev și mulți alții care nu agreau reformele lui Gorbaciov. Așa că liderii rusofoni din Transnistria (Igor Smirnov, Ștefan Chițac, Vladimir Atamaniuc, Vladimir Riliakov etc) au primit aprobarea să ia atitudine, și-au format partid și au proclamat separarea față de republica sovietică moldovenească.
1990 – Se proclamă Republica Transnistreană Sovietică
Pe 2 septembrie 1990 transnistrenii proclamă Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană (Republica S.S. Pridnestroviană Moldovenească, potrivit denumirii oficiale), deci în cadrul URSS. Transnistrenii și-au făcut repede propriile forțe paramilitare cu care au început să ocupe cât mai multe localități de pe malul estic al Nistrului, în ciuda protestelor autorităților de la Chișinău. Autoritățile centrale sovietice nu iau nicio măsură. Abia în decembrie 1990 președintele Gorbaciov a anulat proclamația republicii rusofone, dar nimeni nu a întreprins nimic legal împotriva ei. URSS se afla în criză totală. După lovitura de stat eșuată de la Moscova (19-22 august 1991), Republica Moldova (27 august 1991), dar și Republica Transnistreană își proclamă independența, ca de altfel aproape toate republicile care constituiau uniunea.
Războiul din Transnistria (noiembrie 1990- iulie 1992)
Nu o să insist asupra războiului care a început în 1990 cu confruntări între poliția moldoveană și milițiile separatiste și care a luat o turnură militară în 1992. Moscova a luat fățiș partea transnistrenilor cu trupele fostei Armate a 14-a sovietice, iar președintele moldovean Mircea Snegur a cedat și a retras trupele la somațiile președintelui Rusiei, Boris Elțîn. Separatiștii ruși au câștigat însă orașul Tighina (Bender, în rusă) din vestul Nistrului, care a rămas sub autoritatea lor până în prezent.
În 1997, la inițiativa ministrului rus de externe Evgheni Primakov, separatiștii și moldovenii semnează un acord de armistițiu și normalizare a relațiilor.
Memorandumul Kozak
În 2003, Dimitri Kozak, consilier al președintelui Putin, a propus un memorandum prin care se dorea realizarea unui stat federal cu două entități, Moldova și Transnistria, dar prin care rusofonii aveau o reprezentare mai bună în legislativ. Evident noua republică federală trebuia supravegheată de 2000 de soldați ai Federației Ruse pe termen de 20 de ani sau nelimitat. Până la urmă, președintele Voronin al Moldovei a respins acordul.
2014 - Transnistria vrea la Rusia, dar Moscova o ține la distanță
În primăvara lui 2014, după anexarea Crimeii de către Rusia, separatiștii transnistreni au cerut încă odată, ca și în anii 90 aderarea la Federația Rusă, dar nu au fost luați în seamă. Rusia nu a dorit niciodată să recunoască independența Transnistriei, era mai utilă pentru întreținerea unui conflict înghețat la granițele Moldovei și Ucrainei.
Acum
În ultimii 12 ani, Transnistria s-a depopulat masiv, mulți cetățeni au plecat la muncă în Rusia sau în Uniunea Europeană profitând de faptul că sunt oficial și cetățeni moldoveni (300.000) și au putut să-și ia pașapoarte românești (aproximativ 20.000). Legăturile sale economice cu Moldova sunt mai puternice decât ar dori să recunoască liderii celor două state. Peste jumătate din energia electrică a Moldovei provenea până în ultimii ani din Transnistria, după care moldovenii au apelat la surse ucrainene și românești. Gazul e furnizat pentru ambele republici de către Gazprom. Comerțul se desfășoară liber, firmele transnistrene își desfășoară activitatea în Republica Moldova, dar plătesc taxe infime către guvernul de la Tiraspol. Mulți trăiesc din contrabandă cu țigări, băutură și scule contrafăcute.
Moldova nu poate să renunțe la trecutul sovietic
Moldovenii și elita Republicii Moldova, chiar și cea așa-zis pro-europeană, nu pot ieși din paradigma sovietică/rusească pentru a-și construi un viitor în Uniunea Europeană. Fără acest balast numit Transnistria, Moldova și-ar putea croi propriul viitor în Uniunea Europeană, cu România sau fără. Dar politicienii basarabeni nu pot concepe Moldova fără Transnistria, chiar dacă asta îi condamnă să retrăiască anii ‘90 - 2000 la nesfârșit și să cerșească gaz și energie electrică de la Moscova, oferind concesii politice. Cei 48 de ani de stăpânire sovietică au produs un fel de „mankurtizare“ – așa cum și-a imaginat-o Cinghiz Aitmatov – în Basarabia, combinație de sindrom Stockholm și teamă față de fostul asupritor.
Recentul mers pe sârmă al președintelui Maia Sandu, după izbucnirea războiului din Ucraina, va rămâne ca o pată urâtă în cariera acesteia și în istoria Republicii Moldova, o țară care, culmea, a ales să fie neutră prin constituție și să nu aibă armată în vecinătatea unei Rusii revizioniste și agresive. Sună a prostie crasă, dar corupția sistemică și lașitatea vor ține prizonieră Republica Moldova în intrigile Moscovei multă vreme, cât puterea Rusiei va iradia în această zonă prin Transnistria sau prin alte metode (politice, energetice, militare etc).
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
- TikTok Actualitatea Prahoveană