- Copiii au nevoie de limite sau de libertate?
- Cum punem limite sănătoase, fără să îngrădim complet libertatea copiilor, și de ce este acest răspuns important și pentru relația noastră cu ei și pentru dezvoltarea lor?
În primul rând îmi doresc să ajungă la cât mai multe persoane următorul mesaj: copiii au nevoie de limite!
Limitele sunt pentru copii precum un GPS pentru adulți. Îi ajută să știe întotdeauna că nu sunt singuri în situații în care nu știu ce să facă, și totodată să se simtă în siguranță că nu au asupra lor o responsabilitate care să îi copleșească.
Dacă limitele nu reprezintă o problemă pentru copii, cum apar problemele de comportament ale copiilor și relațiile tensionate?
O limită ar trebui să îl ajute pe copil să se ghideze
Scopul limitelor este să ofere ghidare și libertate.
De exemplu, atunci când noi îi spunem copilului:
-Dacă nu mănânci masa de prânz nu vei primi desert, fiindcă doar desertul îți face rău, ai nevoie și de hrană consistentă, ca să ai energie să te joci.
si ne ținem de cuvânt, și dacă nu mănâncă masa de prânz nu primește desert, copilul înțelege că este alegerea lui. Care vor fi consecințele naturale? I se va face foame între mese, nu va avea energie, va simți disconfort, și după câteva refuzuri ale mesei de prânz, va fi alegerea lui să mănânce masa de prânz.
Când limitele nu mai ajută, copiii simt confuzie și se opun
Există deseori situații în care limitele devin o sursă de disconfort atât pentru părinți cât și pentru copii.
Să luăm tot exemplul de mai sus.
Copilul alege să nu mănânce masa de prânz, părintele se simte speriat și supărat, și mai aplică o regulă nouă:
-Dacă nu mănânci nu te uiți nici la desene!
În acest moment copilul își pierde încrederea în părinte, care a zis una, dar face alta.
Este absolut normal să se revolte, iar dacă nu se va revolta în exterior, va interioriza mesajul "autoritatea nu e de încredere".
Din acest moment copilul nu se mai simte în siguranță, începe să se aștepte la ce-i mai rău de fiecare dată, iar pe termen lung, cuvintele părintelui devin o sursă de frică.
Sunt și alte situații la fel de neplăcute.
Copilul alege să nu mănânce masa de prânz, părintele spune:
-Mă dezamăgești, credeam că ne-am înțeles amândoi, dar tu nu respecți înțelegerea…
În acest moment copilul înțelege că preferințele lui îl dezamăgesc pe părinte, și ar putea pierde iubirea părintelui dacă alege ceea ce își dorește el.
Din acest moment va pune interesele celorlalți pe primul loc și se va teme să nu fie abandonat și să piardă iubirea dacă nu înțelege ce așteaptă ceilalți, ori se va revolta puternic și va încerca să preia controlul pentru a-și păstra autenticitatea știind că oricum dezamăgește oamenii dragi.
La fel de neplăcut este când primește masa de prânz după 3, 4 ore, când i se face foame.
În acest moment înțelege că regulile nu au de fapt nici o valoare, nu există consecințe și poate face oricând ce dorește…iar părintele, după un timp își pierde răbdarea și îi reproșează că face numai ce vrea, dar cine îl lasă?
Cât de normal este să spună NU copiii?
Absolut normal și perfect sănătos!
Winnicot, psihiatru, pediatru și psihoterapeut englez, afirmă că fiecare DA spus fără posibilitatea de a spune și NU, este lipsit de valoare, împiedică dezvoltarea autenticității și conștientizarea consecințelor reale.
Așadar, atunci când copiii spun nu, e dreptul lor și e perfect sănătos. Nu înseamnă că ar trebui să renunțăm la limite sau să aplicăm altele mai drastice ca să spună da. E suficient să punem în aplicare consecința exprimată de prima dată, și să le fim alături în supărarea pe care o simt atunci când se confruntă cu consecințele alegerilor.
Cum punem limite sănătoase?
În primul rând țineți minte ca limita trebuie să îl ajute pe copil să se simtă ghidat în siguranță, nu trebuie să îl forțeze să spună DA!
Caută o consecință cât mai apropiată de consecințele naturale, observate de-a lungul timpului în viața de adult.
Comunică această consecință și întărește ideea:
-E dreptul tău să alegi, și orice ai alege vreau sa știi ca nu mă supăr pe tine. Doar îți spun consecințele alegerii tale: dacă…., atunci…., altfel…
Dă-i voie să aleagă și aplică doar acea consecință comunicată! Dacă nu face ca tine, nu înseamnă că nu te respectă, e dreptul lui să aleagă! Poți adăuga:
-Îți respect alegerea și așa cum am stabilit de la început, acum eu voi…
Înțelege-i supărarea în fața consecinței, e naturală și e perfect normal să o trăiască, nu înseamnă că data viitoare ar trebui să schimbi limitele, ca să nu se mai supere. Transmite-i că îi rămâi alături:
-Chiar îți înțeleg supărarea, ai fi vrut să… . Din păcate, acum nu se poate, așa cum am vorbit, dacă…, atunci… . Ce vrei să facem cât ești supărat(ă), rămân cu tine sau te las singur(ă)?
Aplică acești pași și vei observa diferența!
Psihoterapeutul Maria Diana Drăghici este contributor la Actualitatea Prahoveană. Blocul Mariei este AICI, iar pe Facebook o puteți găsiți AICI.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană