Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Maria Diana Drăghici

 

• Împreună cu psihoterapeutul Maria Diana Drăghici continuăm, astăzi, seria de articole dedicate învățământului românesc din perspectivă psihologică.
• Aflăm mărturia unui cadru didactic cu experiență despre provocări și dezvoltare personală de-a lungul carierei.
• Vom discuta despre elevii „problemă”, despre bullyng și ce stă în puterea profesorilor să facă în aceste situații.

La o primă citire a plângerilor profesorilor, elevii „problemă” sunt cei care sfidează profesorul, clasa și orele. Așadar, prin comportamentul lor, acești tineri împiedică bună desfășurare a predării materiei și, cel mai adesea, profesorii îi descriu ca fiind lipsiți de educație și respect.

Maria Diana Drăghici: Unde greșim noi, ca adulți

Pe cât de frustrant poate fi să gestionezi astfel de situații la clasă, pe atât de inutil este să te rezumi la astfel de etichetări și la pedepse precum note de 3 în catalog și scăderea notei la purtare. De fapt, asta este atitudinea care întreține sau amplifică în anumite cazuri conflictul elev-profesor.
Suntem obișnuiți încă de mici să împărțim lumea în două categorii: bun sau rău, civilizat sau necivilizat, educat sau needucat, însă această gândire și atitudine de tip „așa sau așa” este, de multe ori, cauza frustrărilor noastre, indiferent că suntem profesori, ingineri, avocați sau șomeri.

Așa am fost și noi crescuți, împărțiți de adulți în două categorii, în funcție de acțiunile noastre, și vă invit să vă amintiți cât de dureros se simțea nedreptatea de a nu fi văzut ca un simplu copil, ci de a-ți fi judecate doar acțiunile.

Este extrem de greșită și de nesănătoasă pe termen lung educația de tip recompensă când faci ceva bine, pedeapsă când faci ceva greșit, în primul rând pentru ea creează falsa așteptare de la viață de a fi recompensat când faci ceva bine. Și cine mai oferă recompensa la 30 de ani? Nimeni.
Gândește-te că ai în fața ta un elev care, din diverse motive uneori și inconștiente, îți distruge ora cu râsete și glume pe care tu nu numai că nu le înțelegi, dar îți și trezesc nervii. Îl scoți la tablă, îl asculți, nu răspunde. Poate nu răspunde că nu știe, poate nu răspunde fiindcă ăsta e modul lui de a te sfida. Îi pui 2, sau 3, sau 4. Află părinții și îl ceartă, îl pedepsesc și ei pentru purtarea lui. În cazul ideal, nu? Că mai sunt și părinți cărora nu le pasă, dar despre părinți vorbim data viitoare. Pedepsit de profesori, pedepsit și de părinți, ce va învăța copilul, de fapt? Din practica terapeutică, adulții care au trecut prin astfel de situații au învățat că atât timp cât nu fac ce le cer ceilalți vor suporta consecințe aspre. Au dezvoltat ceea ce se numește în limbajul psihologiei: tulburări emoționale.

Ce poate face cadrul didactic

Și-atunci, dacă pedeapsa nu ajută, dimpotrivă, iar în unele situații copiii nu se opresc din comportamentele problemă după note de 2 sau note la purtare scăzute, ce poate face cadrul didactic?

Un răspuns ne-a oferit Corina Chiriac, profesor care a găsit, în urmă cu mulți ani, o soluție. Ea a ales această meserie din pasiune, dar pasiunea nu este suficientă când apar situații frustrante.

CITEȘTE ȘI: Psihoterapeut Maria Diana Drăghici: O abordare a învățământului românesc din perspectivă psihologică

„Am început cu liceul pedagogic, unde am dat și niște probe eliminatorii care să certifice că sunt aptă pentru a lucra la catedră - poate ar trebui să ne gândim mai serios la asta! La catedră, am început să împărtășesc toate acele cunoștințe, dar simțeam mereu că lipsește ceva, procesul de predare nu îmi aducea împlinirea pe care mi-o doream. De unde venea această lipsă, acest gol? Aveam să aflu mai târziu că dintr-o lipsă a conexiunii reale, dintr-un soi de automatism. Prima mea psihoterapie mi-a dat claritatea necesară de a înțelege că tot ceea ce mi se întâmplă este responsabilitatea mea și tot ce am experimentat la catedră a fost o permanentă descoperire de sine și de ceilalți. Am început să conștientizez care e esența relației cu copiii, cum răspund energiei noastre și ce anume face cu adevărat diferența la catedră”.

Se spune că nu îi putem înțelege și respecta pe alții mai mult decât ne putem înțelege și respecta pe noi. La rândul lor, în special copiii, ne vor oglindi, ne vor oferi fix ceea ce noi ne oferim nouă și le-am oferit și lor. „ Învățarea mea la catedră a fost experiențială și aducătoare zilnic, de conștientizări și aha-uri pentru profesorul din mine. Sunt peste 10 ani de când am devenit un observator al sistemului educațional din această perspectivă. Întrebându-mă care este impactul dezvoltării personale asupra performanței reale în actul educational ș ice consecințe are pe termen mediu și lung ignorarea acestui aspect. Astfel s-a conturat primul program de dezvoltare personală pentru profesori din România, conceput de un profesor”.

Am rugat-o pe Corina să răspundă mai multor întrebări, având în vedere că vremurile se schimbă, generațiile actuale de copii au nevoie de înțelegere, iar această înțelegere nu înseamnă să închizi ochii la problemele pe care ei ridică.

Este nevoie să depășim gândirea de tip „ce probleme ai tu la 10 ani?”

A-i înțelege înseamnă în primul rând a vedea dincolo de acțiunile lor, a crea canale de comunicare cu ei și a-i asculta nu pentru a-i dojeni, ci pentru a-i ajuta să exprime într-un mod mai sănătos ce li se întâmplă, subliniază Maria Diana Drăghici.

Pe de altă parte, a-i înțelege înseamnă a admite că nu pot trăi în 2022 și să se conformeze materiei predate cu instrumente din '90.
În final, a-i înțelege înseamnă a lucra în primul rând cu tine pentru a crește odată cu ei în moduri în care până acum nu ai avut ocazia. Asta înseamnă schimbarea atitudinii din pedeapsă/recompensă în atitudinea de tip consecințe. Acțiunile noastre au consecințe. La fel și non-acțiunile. Nu ne oferă nimeni recompense. Nici pedepse.

O situație tot mai des întâlnită în școli: bullying-ul. Ce poate face un cadru didactic în această situație

Deseori ne este greu să observăm că se întâmplă chiar sub ochii noștri fiindcă suntem obișnuiți cu mișto-urile, cu șicanele, cu agresiunea verbală și avem tendința să minimalizăm efectele negative așa cum și alții le-au minimalizat față de noi, însă agresiunea verbală are consecințe.

În primul rând consider important să definesc agresiunea verbală, pentru a avea un reper: orice glumă, șicană, ironie adresată altui copil care vizează situația lui familială, socială, economică, sexul, etnia, religia, aspectul său fizic, anturajul sau lipsa anturajului, pasiunile și hobby-urile, răspunsurile și implicarea la ore, detalii legate de părinți etc, orice înjurătură sau cuvânt vulgar adresate direct altui copil.

Ce este important de înțeles despre agresiunea verbală este că scopul ei este de a jigni, de a umili, de a exclude, de a exercita putere asupra celuilalt.

Sigur că fiecare avem preferințele noastre, cu unii oameni ne place să ne petrecem timpul cu alții nu, însă atunci când transmitem acest lucru ca și când ar fi o problemă cu celălalt este agresiune verbală.

În primul rând, dacă un elev se deschide și solicită ajutorul cardului didactic, acesta ar trebui să decidă dacă dorește sau nu să se implice în rezolvarea situației. Este uman și sănătos să refuzi politicos, să îi explici copilului că înțelegi situația prin care trece dar depășește abilitățile tale și îl îndrumi să solicite ajutor altui coleg de-al tău.

Dacă observi o astfel de situație la clasă și nu dorești să te implici, anunță alte cadre didactice.

În al doilea rând, dacă decizi să te implici, tentația este să îl vezi vinovat pe cel care agresează, însă, oricât de gravă ar fi agresiunea, vorbim despre niște copii. Copiii imită ceea ce văd în mediile importante pentru ei, așadar nu sunt vinovați de comportamentul lor. Pot fi învățați că sunt responsabili, însă învinovățirea nu ajută, dimpotrivă, amplifică.

Este important să discuți cu ambii copii, să accepți punctul de vedere al fiecăruia. Ulterior, în loc să aplici pedepse pentru comportamentul agresiv, încearcă să afli cauza. Ce se întâmplă în familia acelui copil? Ce se întâmplă în viața lui? Întotdeauna este o cauză pentru care un copil dezvoltă un astfel de comportament, care este de fapt un strigăt de ajutor. Sunt părinții copilului și totodată și copilul de acord să meargă la consiliere psihologică în afara sau în interiorul școlii pentru a fi ajutat? Sigur că în astfel de situații trebuie să existe consecințe. Dacă părinții nu înțeleg gravitatea situației și nu cooperează spre soluționare și oferirea ajutorului copilului este decizia lor, însă tu, în calitate de cadru didactic, poți solicita sprijinul altor instituții în funcție de gravitatea situației: DGASPC sau chiar Poliția.

Maria Diana Drăghici - În paralel, este important să îți răspunzi sincer la întrebările:

- eu cum dacă m-aș simți dacă aș fi constant agresat(ă) într-un mediu din care nu este în puterea mea să plec? Aș vrea să ia un adult atitudine și să mă ajute? Pot să fiu eu acel adult care ia atitudine corect pentru un copil care are nevoie de ajutor?

- Cum m-aș simți dacă aș răbufni și aș fi pedepsit(ă) în loc să fiu ajutat(ă)?

Astfel, vei crea conexiunea cu tânărul care, în cele mai multe cazuri, nu știe cum să gestioneze o situație și reușim să ajungem la punctul din care poți investiga adevărata cauză a agresivității. Pentru că este mai important să cercetzi motivul real, în loc să abordezi doar „simptomele” unei probleme.

Pe Maria Diana Drăghici o găsiți pe Facebook AICI.

CITEȘTE ȘI: Psihoterapeut Maria Diana Drăghici: Rana de umilință - cum se reflectă ea în mentalitate, în creșterea unui copil, la muncă sau transgenerațional și de ce să o depășim

Back To Top