- Nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine năzuiește.
- Războiul din Ucraina, indiferent de rezultat, aduce pe firmament ambițiile Poloniei și îi întărește influența politică și economică în Europa, nu numai în Europa de Est.
Promptitudinea, energia și consecvența cu care guvernul de la Varșovia a sărit în ajutorul Ucrainei, cu ajutoare alimentare, cazarea refugiaților, livrarea de tehnică de luptă, instrucția militarilor ucraineni, îi va asigura un loc proeminent la masa tratativelor de pace care trebuie să vină și de asemenea la reconstrucția țării vecine.
Ce spune un analist american de la NYT?
Acest lucru a fost semanalat și de jurnalistul american Steven Erlanger, corespondent pentru Europa al New York Times. Erlanger semnalează creșterea influenței statelor din Europa Centrală și de Est în politica europeană, în detrimentul puterii tradiționale a Franței și Germaniei. Acesta face apel chiar la declarația cancelarului german Olaf Scholz, care remarcă corect că „Centrul Europei se deplasează spre Est“.
„Polonia și țările baltice au fost promotoarele de frunte ale argumentului moral privind sprijinul necesar Ucrainei, în urma unui aproape vid de leadership în fazele inițiale ale războiului, când liderii tradiționali, Franța și Germania, au părut paralizați“, spune analistul american. Evnimentele și energia Poloniei și țărilor batice au forțat și mâna Bruxelles-ului să acorde statutul de țări candidate la Uniunea Europeană, Ucrainei și Republicii Moldova (aici Moldova mai degrabă s-a strecurat).
„Războiul e de natură să accelereze schimbarea balanței de putere în Europa, care are o tendință să se distanțeze de „Vechea Europă», ce prețuia și cultiva legăturile cu Moscova și să se deplaseze, împreună cu centrul său, spre membrii mai noi din est și din nord“.
Polonia, vârful de lance anti-Rusia
Polonia este a 6-a economie a Europei, cu un PIB de peste 717 miliarde de dolari. Anul trecut a fost finalizat Baltic Pipe, un gazoduct care vine din Norvegia și contribuie masiv la efortul de independență energetică cu livrarea a 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an.
Polonia are o orientare clară anti-Rusia de când a scăpat de comunism în 1989. Polonezii știu mai bine din istorie ce a însemnat pentru ei contactul cu expansiunea rusească precum cele trei împărțiri din secolul XVIII, represiunile (1830-31; 1863-1864), ocupația de 123 de ani, tentativa de recucerire bolșevică (1920), invazia sovietică din 1939 (alături de germani), „eliberarea“ sovietică din 1945 și lunga dominație prin doctrina comunistă (44 de ani).
În ultimii 20 de ani, Polonia se înarmează ca nicio altă țară europeană din cauza fricii de Rusia. Cumpără avioane din SUA, sisteme antiaeriene Patriot, tancuri din Coreea de Sud, auto-obuziere, drone, MANPADS-uri fabrică nave etc.
Polonia devine cea mai importantă putere militară a Europei
Cu un buget de 31 de miliarde de dolari la Apărare, guvernul polonez vrea să mărească efectivele Armatei la 300.000 de militari, ceea ce o va transforma în cea mai mare forță militară de pe continent cu peste 1.700 tancuri, peste 175 de avioane de vânătoare, 952 auto-obuziere, 632 lansatoare de rachete, 49 de nave, 235 elicoptere (spre comparație, Armata Română are un buget de 6,1 miliarde $). În acest moment, doar Turcia menține sub arme 425.000 de militari.
Esticii știu mai bine cine e Rusia
Polonezii, balticii, slovacii, cehii și românii știu mai bine ce înseamnă influența sau chiar ocupația rusească. Au fost printre primele state care au militat în Europa pentru îngrădirea intereselor rusești în Europa, în timp ce Germania, Franța și Olanda dezvoltau numeroase afaceri direct sau indirect cu puterea moscovită.
Eșecul Parisului și Berlinului
Acum, după invazia Ucrainei, liderii Germaniei și Franței au trebuit să recunoască eșecul politicii lor de „împrietenire/tolerare“ cu Rusia în cadrul unui proiect de securitate europeană. Emanuel Macron spunea în 2019 că „NATO este în moarte cerebrală“ și dădea de înțeles că securitatea Europei se va realiza numai între partenerii din cadrul Uniunii, în compromis cu pretențiile Rusiei și fără amestecul Statelor Unite.
În acest moment Parisul și Berlinul au intrat total în siajul politicii americane, cam în silă, cu toate neplăcerile ce decurg din asta (prețuri mari la energie, recesiune, inflație, crize sociale etc).
Uniunea Europeană devine tot mai pregnant doar un ONG lipsit de putere
Conflictul din Ucraina izbucnit în urmă cu un an a arătat pentru a doua oară capacitatea de reacție a Comisiei Europene, după reacția din timpul pandemiei. Adică mai nimic. Declarații, sancțiuni economice și promisiuni de reconstrucție/aderare cam atât. UE nu are armată, nu are prestanță și autoritate politică, instrumentele politice țin de câteva state membre puternice. În schimb au vorbit și au acționat statele proeminente din UE pentru ea, Franța, Germania, Polonia și Italia. În rest, pământ de flori și multe campanii media.
Fără soldații și tehnica americană NATO nu e mare lucru
Din păcate, realitatea dură este că fără implicarea Statelor Unite, a Marii Britanii și Poloniei, Ucraina ar fi fost, foarte probabil, cucerită pe jumătate, și cu capitala pierdută. Până s-ar fi moșmondit Parisul, Berlinul și Bruxelles-ul să ofere vreun ajutor totul ar fi fost deja pierdut.
Germania refuză în continuare să aibă o atitudine clară în această resetare europeană, dar e gata să-și doneze o parte din tehnica militară, numai pentru a avea liniște și a se ocupa de problemele sale economice, sociale și energetice.
Așadar conflictul din Ucraina a readus în actualitate importanța NATO, care reprezintă de fapt voința Washington-ului în Europa.
Polonia preia rolul Scutului Estic
Fără să vrea, doar din teamă și resentimente istorice, Polonia devine cea mai puternică națiune est-europeană care va prelua de la Germania ștafeta de apărător al Europei. Polonia este alături de țările baltice și România parte a cordonului sanitar de securitate conceput de Statele Unite pentru protecția Europei. Așadar țările estice au devenit pavăza pentru liniștea Occidentului.
Polonia, așadar, ar putea fi tolerată pentru politicile sale, considerate iliberale de Bruxelles, atât timp cât va deveni liderul acestui cordon Estic de securitate, pentru liniștea Europei Occidentale.
Citește și Cele mai devastatoare cutremure din acest secol
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană