Pe undeva, prin părţile esenţiale, situaţia din spitalul de la Slatina închide în ea o întreagă actualitate românească. Şi politic, şi cultural, şi social - totul zace în picătura aceea de noroi din spitalul (de... nebuni) din Oltenia, picătură (chinezească!) concludentă pentru mizeria generală. Nu mai vorbim despre "într-ajutorarea” dintre medicaştrii de acolo şi Colegiul Medicilor.
Am mai văzut astfel de spălări de mâini murdare şi atunci când judecătorii se apără pe ei sau îşi judecă şi-şi decid favorabil propriile revendicări sau când politicienii sar ca nişte vipere călcate pe coadă atunci când vorbeşti, pe bună dreptate despre componenţa precumpănitoare a neşcoliţilor şi mitocanilor din Parlament, de exemplu. La Slatina, şeful secţiei de cardiologie umbla cu pistolul la el, ameninţând de-a valma surori, asistente şi pacienţi, şi îşi făcea gărzile în... pijama. Curat ca la nebuni! Dacă ar fi fost, acolo la Slatina, vreun spital de boli nervoase, ai fi crezut că te afli într-o povestire a lui. E.A. Poe.
În scrierea romanticului american, nebunii autentici scăpaseră, puseseră mâna pe spital şi îi încarceraseră pe... medici. Metafora lumii pe dos, ce mai tura-vura. Născutul la Slatina, Eugen Ionescu, o fi simţit poate avant la lettre nu numai absurdul oltenesc, ci şi Absurdistanul românesc. Cei chemaţi să ne vindece economia, să dea legi drepte, reclamate imperativ pentru îndreptarea moravurilor şi asanarea bălţii puturoase (ale cărei picături de jilăveală scârbavnică sunt la Slatina, la Bucureşti şi peste tot, ca negii cancerigeni pe trupul distrofic al României) - toţi "medicii ăştia” închipuiţi şi propuşi electoral sunt ei nişte bolnavi.
Aşa că, tot o să vedem, plenar şi grabnic, fericirea materială şi confortul sufletesc năboind pe un meleag dezburuienat şi bine ocârmuit de briliante inteligenţe adăpostite în carcase cu şapte inimi oţelite. Că veni vorba de conducători, ia fiţi atenţi, dragii moşului, ce scria "Die Zeit” mai zilele trecute. Fraza, nu dintre cele mai caline (alcaline?, nu, canine!) vizează meteahna noastră de a alege tot foşti & expiraţi, fantoşe & pitpalaci, vizionari & perspicaci: "vechile reţele comuniste care ani de-a rândul au blocat democratizarea şi reformarea societăţii sunt din nou la putere”.
Poate nu-i aşa. Poate nu este integral aşa, deşi numirea ca directori generali în ministere nu chiar neimportante a unor vârfuri (cam tocite, e drept, cam de rang II) din nomenclatura veche sau din Securitate denotă şi imprudenţă, şi (scuze) tâmpenie, şi sărăcie mare de cadre în nişte partide care se cred puternice doar pentru că au foarte mulţi membri (dar şi multe... membre!). Cum să anihilăm (că e vorba doar de reţele) efectele de durată şi de anvergură ale unor asemenea apodictice şi stigmatizante alegaţii din presa nu chiar de mâna a şaptea din Africa? Dispreţul lor incurabil este alimentat şi de lipsa noastră de energie şi luciditate civică, şi de stupiditatea şi îngălarea, diletantismul, delăsarea şi hoţia de la vârf.
Anul trecut eram oaia neagră a bătrânei doamne cu dinţi de viplă, Europa, cu toţi ţiganii infractori, cu gangsterismul de Mafie secundă (proxeneţi de babe ştirbe şi flăcăi obezi, parcă debarcaţi de la ministere), cu cerşetoria cu puradei aruncaţi la primul ţignal sau cu cealaltă cerşetorie, la vârf, pentru miliardele nefaste ale împrumuturilor demente. Suntem notorii pentru dănţuiala cu pocnituri din degete pe puntea Titanicului lovit. Nu cred să existe tragedie care să ne vâre mintea în cap şi să ne coaguleze puterea şi de a asculta, şi de a alege un conducător luminat. Dacă au ajuns medicii în pijama şi cu pistolul în mână să vindece, ba chiar să certe, atunci când îndrăzneşte cineva să le conteste talentul taumaturgic, atunci metafora ospiciului şi a închisorii ("să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni”) îşi „arcuieşte” nefast sensul.
Are Caragiale, pe care îl sărbătorim la sfârşit de ianuarie, o vorbă-pecete: "nu s-a născut nici cine ştie să comande, nici cine ştie să asculte”. Erau şi pe atunci, pe la 1890, când a scris simptomatica şi profetica frază, rechini şi guvizi politici. Dar mai erau şi "delfini” inteligenţi, mai erau standarde şi ghizi, modele şi păstori. Acum, potemkiniadele (adică, scuzaţi de explicitare, decoruri proaste de mucava scorojită) şi nerozii densifică anotimpul greu al nopţii. Vorba celuia: "Noaptea şi-a trimis solii”. Scuze de patetismul jenant în climatul bălăcărelii şi al clovnilor cârcotaşi. Dusu-s-a "organul poeziei”. Au rămas, repet, alte organe... NICU BOARU
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea