Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Dacă un politician din anii 90 s-ar fi confundat cu Iisus Hristos în discursul public, o țară întreagă îl trimitea direct la Bălăceanca, în hohote de râs. Față de bietul idiot puteai trăi, cel mult, sentimente de milă și compasiune. Marii Divertis nu l-ar fi luat în seamă. Era sub demnitatea umorului de calitate să promoveze un astfel de personaj.

În anul 2000, odată cu explozia glumelor de autobază, Vacanța Mare l-ar fi luat pe șarlatanul mistic în pleasnă, cu glumele lor grobiene. Azi, după 35 de ani de la Revoluție, promiscuitatea se lăfăie suverană într-o lume virtuală incalculabil de toxică. Garcea a devenit susținătorul lui Mesia de pe TikTok, iar Divertis au intrat în legendă. Cercul umoristic s-a închis lamentabil.

Dacă un consultant politic din anii 90 le-ar fi propus domnilor Rațiu sau Coposu să își facă campanie cu formațiile Azur sau Albatros, expertul ar fi fost concediat. Astăzi, manelistul Dani Mocanu se tânguie, lăudându-l pe „liberalul” Nicolae Ciucă într-un videoclip care a costat 100 de mii de euro (zvon). Competiția doctrinară este acerbă: Bădălău și pesediștii urinează și ei pe Diasporă, în ritm de manele. Un carnaval grotesc a capturat Grădina Maicii Domnului.

Râdeți când citiți rătăcirile încremenitoare debitate, monosilabil, de un păcălici securist mesianic, cu CV falsificat? Râdeți când vedeți oamenii creduli care îi poartă sus steagul, sfidând rațiunea elementară dobândită în școala primară și în cei șapte ani de acasă? S-ar putea să râdeți de voi înșivă. 

Suntem captivi în fața unui nonsens din care astăzi, 7 decembrie 2024, pare imposibil să mai ieșim vreodată. Timpuri noi, oameni noi. După noi potopul.

Anularea turului întâi al alegerilor prezidențiale nu reprezintă o salvare. Într-un întreg irațional, acest episod nu înseamnă decât amânarea inevitabilului. Ecuația disoluției nu poartă nume. Personajul denumit astăzi Georgescu este o pură întâmplare. Mâine apare Popescu. Poimâine Ionescu. Oportunismul și discursul demagogic de școală elementară fac casă bună cu profilul Omului Nou. 

Oamenii de care râdeți au, ca și voi, dreptatea lor. Între frustrări, neîmpliniri personale și captivitate online, există percepția publică legată de imaginea jalnică a întregii clase politice. Psihoza generală de astăzi își are rădăcinile în bătaia de joc la care politicienii împart, de 35 de ani, poporul între cifre și fraieri. Astăzi, fraierii lăsați fără educație, fără tratament omenos prin spitale, la cheremul interlopismului cotidian, au decis.

Fără niciun plan de țară asumat, fără politici publice coerente, cu furturi incredibile din avutul public și cu o emigrație africană în centrul Europei, România nu poate spera la un corp de funcționari publici care să funcționeze cinstit și nemțește, ca niște roboți insensibili la tot ce se petrece în jurul lor.

La 9 ani de la Colectiv, după atâta moarte și suferință a unor copii nevinovați, statul impotent în care trăim nu a fost în stare să construiască un spital de Arși. S-a construit un singur spital, și acela din colectă privată. Și exemplele pot continua.

ANAF nu există decât pentru fraieri. Mă uit zilnic la tot felul de inși dubioși pe Facebook, TikTok șamd. Sute de analfabeți fără meserie sau vreun venit declarat trăiesc într-un lux imposibil de justificat. Mă tot întreb, ca și voi, de ce oamenii ăștia stau relaxați în libertate, sfidând oamenii cinstiți care respectă legea și normele generale de conviețuire socială?

Apropo, după ce râdeți de susținătorii lui Călin Georgescu, voi ce ați făcut pentru statul de drept în ultimii ani? Unde vă situați într-o scară imaginară a compromisurilor zilnice?

În câte acțiuni civice v-ați implicat? Sunteți mulțumiți de voi înșivă? Ați fost prea ocupați? Azi, când vă treziți teleportați într-o lume în care agenda publică e capturată de escroci, prostovani și psihopați, vă uitați buimaci în jur. Sunteți superiori în fața prostiei agresive și sensibil surprinși de cât de manipulabili sunt semenii noștri?

Lipsa culturii politice, pierderea sentimentului de apartenență pentru Cetate, egoismul primar reprezintă elemente care nu sunt specifice doar așa-ziselor clase de jos. De fapt, cu școală sau fără școală, toți gândim la fel, sperând că undeva statul repară orice decalaj și face curățenie după orice calamitate. Am greșit.

Buni și răi, proști și deștepți, toți suntem acum în fața unei realități care ne afectează în egală măsură. Dacă ne vom trezi rapid și vom aplica metodic și coerent rețete statale deja dovedite a fi eficiente în Vest, avem o șansă. Dacă rămânem ancorați în democrația originală, stingem repede lumina. În următorul ciclu electoral societatea pe care știți va dispărea, în numele Sfântului Duh și în aplauzele gloatei New Age.

Vedeți >>> OPINII APH 🎥 Cum îl viralizează Călin Georgescu pe Dumnezeu

Back To Top