Alegerea președintelui Emil Constantinescu din 1996 a fost revoluția care trebuia să aibă loc cu șase ani mai devreme. Șase ani pierduți lamentabil. În democrația originală păstorită de fostul prim-secretar comunist Ion Iliescu, securiștii au capturat complet statul.
Membrii influenți ai fostului Partid Comunist Român, în tandem cu vechii păpușari din fruntea Securități, au brevetat un sistem mafiot în care economia țării stătea preș la dispoziția lor.
În timp ce țări precum Cehia, Ungaria și Polonia au implementat reforme economice și sociale majore și au atras investiții de miliarde de mărci/dolari, România a trăit cea mai neagră pierdere de tren din istoria sa recentă.
Clanurile interlope conduceau tot, politicienii erau la cheremul mafioților din servicii, iar țara se îndrepta cu pași repezi spre faliment. Banii nu mai reprezentau nimic, devalorizându-se de la o zi la alta, căpușarea sistematică a companiilor de stat neprivatizate au creat o nouă „elită” de nababi care, de altfel, erau dați zilnic exemplu de succes mioritic la televiziunile vremii.
Spitale la pământ, drumuri desfundate, falimente răsunătoare, mafie statală, mineriade, anarhie și o gașcă de bugetari de caviar care au jefuit tot. Așa arăta România la șase ani de la Revoluția din Decembrie 1989.
Venirea CDR la putere în 1996 nu a speriat deloc sistemul mafiot politico-securistic. Totul era pregătit pentru reîntoarcerea de peste patru ani. La alegerile din anul 2000, a învins PDSR condus de același sinistru Iliescu, în tandem cu Adrian Năstase, ginerele unui fost nomenclaturist comunist.
Președintele Emil Constantinescu și guvernele succedate la Putere între 1996 și 2000 au avut curajul să se rupă de trecut. CDR a privatizat fabricile care mai respirau doar din subvenții de la bugetul de stat, a deschis capitolele de aderare la UE, a evitat falimentul statal, dar a plătit cu irelevanța istorică în care a căzut PNȚCD după anul 2000. Sunt singurii oameni care au avut curaj.
Românii au uitat unde eram în acel moment din punct de vedere social și economic. Astăzi, după 35 de ani de la căderea comunismului, stăm cot la cot la masă cu celelalte țări dezvoltate în Parlamentul European, iar puterea de cumpărare a crescut, din 1990 până în 2025, de opt ori. Societatea românească are multe lucruri de rezolvat, însă cifrele nu mint. România și-a jucat bine, chiar și așa cu întârzierea menționată la început, șansa sa istorică. Avem azi, când vorbim, 8 autostrăzi în construcție în toată țara. Avem cifre de export de zece ori mai mari decât în 1989. Iar exemplele pot continua.
În tandem cu dezvoltarea, însă, societatea românească întâmpină provocările lumii multipolare în care trăim. Internetul și democratizarea informației a născut alte falii în societate. În paralel, Sănătatea, Educația, calitatea serviciilor furnizate de stat – toate lasă de dorit. Paradoxul societății moderne este reprezentat de contradicția flagrantă dintre libertatea cu care circulă informația, accesul la orice resursă educațională și rata ascendentă a analfabetismului funcțional.
Azi, în 2025, adevărul este relativizat până la paroxism. Minciuna și impostura merg de mână cu percepția generală a unui public dezamăgit și obosit de corupție, nedreptate, lipsa securității sociale, emigrație și o prestație jalnică a ceea ce mai putem numi astăzi clasă politică. Și asta nu este singura veste proastă. Odată cu mandatul noului președinte al României, speranța poartă atârnată de picior ghiuleaua crizei economice care își arată deja rânjetul.
Într-o societate dezbinată, după un an obositor de isterie electorală, în care cea mai hidoasă față a unora dintre semenii noștri a supurat permanent în spațiul public, vin măsurile fiscale menite să corecteze dezmățul bugetar de anul trecut. Indivizi precum Ciolacu sau Nicolae Ciucă nu merită o pensie liniștită, după batjocura fiscală de anul trecut. Nu e corect să nu plătească nimic și să plece acasă liniștiți.
În timp ce bulgarii se pregătesc să intre în zona euro, după ce au păstrat un deficit bugetar în limitele convenite cu Comisia Europeană, România se pregătește să raporteze un final de trimestru fiscal în care deficitul va depăși, probabil, zece la sută. Risc de incapacitate de plată, risc de pierdere a fondurilor europene, decredibilizare totală a instituțiilor statului, ură socială – aceasta este moștenirea Iohannis-Ciucă-Ciolacu pe care noul guvern și noul președinte o primesc direct în plex, la pachet cu măsurile fiscale dure pe care sunt obligați să le ia.
- Citește și Sebastian IGNAT: DUREREA-N TUR
Indiferent de preferințele politice, românii sunt obligați să strângă rândurile. Interesul național nu este ca la un meci Steaua - Dinamo. Dacă nu reușim rapid să restructurăm din temelii instituțiile și partidele, vom asista data viitoare la un eșec statal de proporții. Populismul are toate argumentele să aștepte, latent, un dezastru previzibil. Și atunci vom plăti propria neputință de a înțelege cauzele slăbiciunii de azi. Fie că suntem „europeni” sau „suveraniști”, avem o singură țară care funcționează după o matematică care nu lasă loc de interpretare.
Postările „smart” sau clipurile „inspirate” de pe tiktok nu vor schimba cu nimic deznodământul. Constantinescu a recunoscut, la final de mandat, că a fost învins de „sistem”. Nicușor Dan nu trebuie să învingă sistemul. Trebuie să-l reformeze. Viitorul va arăta dacă va reuși. Este singurul plan de țară care ar schimba în bine România, din temelii. Sebastian IGNAT
