Toată săptămâna s-a dezbătut la televizor Salvarea. Salvarea naţiunii din criză. Ciudat subiect, mai ales că eu sunt unul dintre cei care nu crede în duşmanii externi ai românilor, ci în inamicul intern aflat în fiecare dintre noi. Criza asta care a afectat naţiunea română cică ar fi ceva nemaiîntâlnit, fabricat de americani şi trimis la noi, ca să ne căsăpească informaţional, în primă fază, şi economic în episodul doi aflat acum în desfăşurare.

Interesant este că guriştii TV au argumente şi de data asta: „Domnilor, e clar, nu e numai la noi, e în toată lumea”. Cu alte cuvinte, rahatul amestecat în care înotăm de 20 de ani, cu o hărnicie asemănătoare entuziasmului beduinului care lâncezeşte toată ziua în faţa casei, înconjurat de muşte şi de fumul de narghilea, este explicabil şi de această dată. De la Bucureşti, observ cu stupefacţie, se învârt calcule macroeconomice, în continuare.

Atitudinea lui Robert Turcescu de alaltăieri, când s-a luat de gât cu ministrul Finanţelor pare a fi prima zvâcnire raţională din partea Capitalei, de când a început criza. Din păcate, Turcescu e de partea cealaltă a baricadei. Că e plătit de Vântu sau de gându' asta e mai puţin important. Ceea ce contează cu adevărat este că nimeni nu este interesat, în mod serios, de realitatea dramatică în care noi, micii întreprinzători, ne zbatem sugrumaţi.


Sigur că, şi la acest capitol, mă pot contrazice câţiva colegi de breaslă plătiţi de oligarhii momentului. Ei nu au mari probleme pentru că trăiesc artificial. Nu se dezvoltă, ci se târăsc, având perfuziile subvenţionate de grupuri. Pe termen lung, vor pierde. Repercusiunile guvernărilor defecte din ultimii 20 de ani le tragem noi, cei care aducem plusvaloare prin muncă și prin plata taxelor, a impozitelor. Sau aduceam. Puţini, câţi vom rămâne, vom asista la trecerea brutală în nefiinţă a statului român şi la lipsa de autoritate a instituţiilor publice. În Ploieşti, ca să nu mergem mai departe cu exemplele, a început marea răzvrătire a hoţilor. Nimic nu îi mai opreşte pe ciorditorii din centru. Nici în comunele prahovene lucrurile nu stau mult diferit. Un primar îmi povestea, zilele trecute, că mai aprinde lumina noaptea doar de la 11 la 3 dimineaţa. De la 3 la 4 se dau spargeri.


Şeful de post îl roagă să lase lumina aprinsă până dimineaţă iar răspunsul edilului e simplu: prin august nu o să mai avem bani nici de salarii la primărie. Şeful de post pleacă morcovit, trântind uşa, dumnezeind criza. Pe de altă parte, ieri, la Austrianu în poartă a fost panaramă totală. Telefoanele au sunat la redacţie. Informaţia suna cam aşa: bă, sunt ăia de la Arabesque la Austrianu în poartă, că le-a tras ţeapă de 200 de milioane. A cumpărat cărămidă de la ei şi nu le-a mai dat banii. Punem pariu că Austrianu scapă? E normal, dacă pentru mine e absurd să plătesc TVA-ul la eliberarea facturii, nu la încasare, ca să aibă statul ăsta impotent de unde să-şi plătească clienţii, şi pentru Austrianu e chiar amuzant să fie cu facturile la zi, atâta timp cât nimeni nu e în stare să îi facă nimic.
În ce loc trăim şi, de fapt, cine mai coordonează liniştea?

Back To Top