Că prezidentul are un lipici nefast la formule "scandalogene” este tot atât de adevărat pe cât de veridică este şi afirmaţia că, extrovertit, expansiv şi populist la modul cel mai... sud-american cu putinţă, sau caragialian cu putinţă, vrea cearta, naşte discuţia, provoacă altercaţii şi polarizări ca nimeni altul.
Că şi presa stă cu ochişorii sau cu microfoanele pe el, nu-i mai puţin adevărat; după cum, tot atât de articulată logic poate să fie impresia/ concluzia că orice ar zice şi orice ar face, pentru o "anumită” presă tot vinovat este; deci, trebuie schimbat! deci (vorba ăstora, a "decio-manilor” care dau "bacalaoriatul” sau a responsabililor cucu, pardon, cu cultura, miniştri de resort, consilieri pe probleme culturale, baba de la Învăţământ trecută pe la Ana Aslan+Cătălin Botezatu, străjeri, soldaţi sau alegători, culegători, mulgători) trebuie diabolizat până-n noiembrie, după care veşnica pomenire. Deci!!! E un... dat în Paşte! Formulele lui, crude, groaznice chiar ("ţigancă împuţită”, "găozarii”) au dislocuit "băgatul în coaste a ceva”, "mă, animalule!” ale altui personaj accentuat al trivialei sau/şi inconsistentei noastre politici turcite. Nu-s avocat, nici chiar procuror; ju(de)cător nici atât, dar uneori le nimereşte chiar dacă deranjează, pare că deranjează sau... trebuie cu orice preţ să (a)pară că deranjează. Treaba cu filosofii e de tot râsul... şi de tot plânsul.
Dar nu vi se pare, boieri, dvs., că nu prea ducem lipsă de filosofi (cu "z” sau cu "s”, de firoscoşi, de savanţi, de hermeneuţi, de pricepuţi, de comentatori, perspicaci (mai ales ultimele două silabe!), de văduve vesele teozoafe, de taximetrişti metafizici, de frizeri specialişti în Plotin, de Vanghel-işti, specialişti în Ioan Petru Culianu şi Gnosa de la Princeton, prompţi cu toţii să "goăgăleze” în cele mai exclusiviste şi mai spăimoase "cioclopedii” şi noi ediţii ale Fenomenologiei spiritului? În schimb, un amărât de tinichigiu, un modest brutar, o coafeză destoinică, un tâmplar, un zidar meşter pân' la măiestrie mitologică (ridicând cu viersul, chiar, precum Amfion zidurile unei cetăţi), un ţăran, da, un amărât, obijduit, trudnic, ţăran, un specialist în plantări de pomi, un crescător de animale, un Niculaie, Vasile, Ion, Gheorghe, în veci pomenibili - unde-i găsim?
E plină lumea de Esmeralde cu diplomă în fizică atomică,
Magde "ciomagofile”, ridicătoare de gene virtuoase spre ceruri platonice, fotbalişti dedulciţi la spiritism, şoferi de basculantă fredonând pe claxon arii din Wagner, Lazaruşi amorţiţi în stenahorii cehoviene etc, etc. Cauţi un muncitor şi dai numai de gardieni onirici, dătători din buze despre Derrida prin berării cu apă proastă băgată abundent în gălbiorul trezit, fufe cu aspiraţii academice, buruienile ţepos-obraznice şi-ale profesorimii de tablă, masteranzii în comunicare (punct ro) de la bibliotecile comunale şi săteşti, tractorişti care o dată cu primăria obţinută prin butoaiele de ţuică date alegătorilor îşi descoperă şi afinităţi adânci cu Nietzsche. Şi alte, şi alte otrăvuri nedistilate şi găinaţ biped netrecut prin retorte de autoscrutare. Le adăugăm şi coeficientul în care eu am intrat, iresponsabil de vesel, al despicătorilor de fir în patru şi avem doar pe jumătate tabloul unei populaţii (mai e până la popor, comunitate cu ideal şi aspiraţii) care doreşte să trăiască bine, cu chelie, burtă, şlapi, pantaloni scurţi, manea, accent ţigănesc, mânca-te-aş, dar să şi transpire prin negricios bătătorita epidermă izul iute de cultură adâncă. Le-aţi văzut pe duduiţele noastre de la vârf, de exemplu?
Toate au diplomă (Udrea e cadru, nu de bicicletă, ci universitar, Olguţa Vasilescu e filoloagă, după aroganţa casantă cu care interzice altuia să vorbească, fata prezidentului a ajuns, oho!; alta din acelaşi partid e mare în Parlament), deci toate au pretenţii culturale pornite din intuiţia că nu banii şi nici puterea, ci numele pe o carte sau erijarea intelectualoidă sapă urme adânci în memoria contemporanilor şi a urmaşilor. S-a ofuscat un neam auzind de proliferearea filosoficească, deşi fiecare dintre noi înjura pe cel care ne-a montat greşit sau strâmb conducta, ne-a acoperit prost acoperişul, ne-a băut, mâncat şi luat banii în echivalentul a două zile de muncă ale unui medic sau profesor stagiar. Suferi, dar "ăla nu trebuie să aibă dreptate”.
Să vă spună moşul ce scriitori "naţionali” aveam în anii '60-'70 obligatorii în programa de limba română. A. Toma, Neculuţă, Breslaşu, Tulbure, Cicerone, Sperber, Beniuc.
Iată câteva nume pe care nici duşmanilor mei (să-mi trăiască! să-mi înflorească, şi pe Kant să-l citească) nu le-aş recomanda ca lecturi de concediu. Desluşiţi-mi această aporie (scuze!) filosofică, aşa ca între noi filosofii, dacă "şcoala tâmpeşte", de ce se înghesuie atâţia să obţină, pe merit, bineînţeles (o lucrare de licenţă se achiziţionează cu 500 de euro), o diplomă? NICU BOARU
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea